Judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu la decizia arestării, amânată pentru 5 martie

Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi, pentru 5 martie, judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu în cazul deciziei de arestare preventivă în dosarul în care sunt acuzaţi că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu pentru a se răzbuna.
Romania TV
26 feb. 2013, 11:10
Judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu la decizia arestării, amânată pentru 5 martie

Instanţa a amânat judecarea recursului după ce fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au spus că vor un nou termen de judecată pentru a-şi putea angaja avocat.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat astfel pentru a doua oară judecarea recursului fraţilor Mararu, după ce la termenul din 19 februarie aceştia au formulat o cerere similară, instanţa amânând atunci dezbaterile pentru 26 februarie.

Tribunalul Bucureşti a dispus, în 13 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Bogdan şi Răzvan Mararu, pentru că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu, în atentat căzând însă victimă un tânăr care locuieşte în aceeaşi zonă. Decizia din 13 februarie a Tribunalului Bucureşti a fost contestată de Bogdan şi Răzvan Mararu la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul Tribunalului Bucureşti a arătat în motivarea deciziei de arestare preventivă că instigarea lui Vitalie Proca la asasinarea planificată a lui Dumitru „Puiu” Mironescu este de o gravitate extremă, iar lăsarea în libertate a fraţilor Mararu poate duce la escaladarea conflictului şi la noi victime colaterale.

Instanţa a precizat că Răzvan şi Bogdan Mararu l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ion Dumitru Mironescu zis „Puiu”.

  „Astfel, Proca a urmărit-o pe partea vătămată I.M.N.R. (pe care a confundat-o cu M.I.D. – adevărata persoană vizată), iar în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, din autoturism a executat mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră şi cu un pistolul asupra părţii vătămate, în faţa locuinţei acesteia. Se reţine că inculpaţii au luat hotărârea de a-l ucide pe M.I.D., ca act de răzbunare împotriva acestuia. Inculpaţii M.R.N. şi M.B.A. au acţionat cu premeditare, procurând un autoturism pe care l-au încredinţat inculpatului P.V. pentru a-l folosi la comiterea atacului armat”, notează instanţa în motivare.

Judecătorul a mai arătat că Bogdan Mararu „a dat dovadă de perseverenţă infracţională” şi a săvârşit „cu intenţie” faptele de care este acuzat în acest dosar, într-o perioadă în care se afla în termenul de încercare stabilit într-o altă cauză în care fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii îi acuză pe Bogdan şi Răzvan Mararu că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna.

  Aceştia i-au dat lui Proca un autoturism marca Audi A6, folosit la comiterea faptei, i-au plătit o sumă de bani şi i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Puiu Mironescu, ţinând permanent legătura cu acesta, prin intermediari, înainte şi după comiterea faptei.

În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Proca a fost prins în 6 februarie la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra, cu o armă semiautomată.

Într-un alt dosar, în 13 februarie, Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Dumitru Mironescu, la cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care îl acuză că a comandat uciderea lui Bogdan Mararu. Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată de Mironescu la instanţa supremă, care în 18 februarie i-a respins recursul, astfel că acesta este cercetat în continuare în arest.

Cinci persoane sunt cercetate în arest pentru tentativa de asasinare a lui Bogdan Mararu, din 11 ianuarie. Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor sunt acuzaţi de omor calificat, distrugere şi acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ

Daniel Pădurariu a planificat asasinarea lui Bogdan Mararu, pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia acestuia, şi l-a pus pe Cosmin Irinel Lăcătuş să găsească două persoane care, pentru 7.000 de euro, să monteze dispozitivul exploziv, acestea cerând 15.000 de euro dacă Mararu moare, arăta instanţa Curţii de Apel Bacău în motivarea deciziei de arestare.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în 11 ianuarie în flagrant delict trei membri ai grupului infracţional care au amplasat dispozitivul exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu. Maşina sub care s-a găsit explozibilul se afla la o distanţă de un metru şi jumătate de blocul în care locuieşte Bogdan Mararu, aflat pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, într-o zonă unde se află şi sediul Direcţiei de Finanţe, Spitalul Judeţean, două biserici şi o bancă.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, spunea atunci că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie 2012, iar în 11 ianuarie SRI a intervenit pentru prinderea acestora. Potrivit acestuia, SRI a găsit sub maşina de la Piatra Neamţ „un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină”.

Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.

În 14 noiembrie 2010, Gheorghiţă Mararu, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
De ce s-a rejucat, de fapt, prima finală a Cupei României. Meciul care a produs 700.000 de euro, în banii de astăzi
Capital.ro
Plata CASS pentru pensii ar putea fi modificată. Avertisment pentru pensionari: Nu veți primi banii înapoi!
Playtech.ro
Ce este coplata din spitale și cine scapă de ea complet în 2026. Motivul pentru care plăteşti chiar dacă ai asigurare
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
UE pregătește măsuri împotriva TikTok și Instagram! Acuzații privind designul care creează dependență la copii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi