Merkel ar putea fi respinsă de Curtea Constituţională

Pactul "celor 17",  de disciplină economică, semnat la summit-ul de la Bruxelles săptămâna trecută şi orchestrat de preşedintele francez şi de cancelarul german, ar putea deveni inaplicabil.
Romania TV
12 dec. 2011, 18:58
Merkel ar putea fi respinsă de Curtea Constituţională

Preşedintele Parlamentului german, Norbert Lammert, se îndoieşte că măsurile adoptate la summit-ul UE de săptămâna trecută pentru întărirea zonei euro vor fi considerate legale de Curtea Constituţională a ţării.
Parlamentul german va analiza probleme de constituţionalitate care ar putea să apară dacă executivul comunitar sau un comisar UE ar interveni în chestiuni legate de bugetele naţionale, a spus preşedintele Bundestag-ului într-un interviu pentru Der Spiegel, citat de Wall Street Journal.

Liderii europeni au convenit săptămâna trecută să consolideze legăturile economice dintre statele membre pentru a restabili încrederea investitorilor în uniunea monetară şi pentru a rezolva criza datoriilor.

Cele 17 state ale zonei euro, plus alte nouă ţări din afara blocului monetar, între care şi România, dar fără Marea Britanie, au convenit vineri să semneze un nou tratat de guvernanţă fiscală, care va permite Bruxelles-ului să impună o disciplină bugetară strictă, împiedicând guvernele să iasă din normele UE privind deficitul bugetar şi datoria de stat. Totodată, statele nu vor putea evita aplicarea integrală a programelor de austeritate.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Profesorul de la George Coșbuc, care l-ar fi bătut pe fiul Marei Bănică, acuzat de-a lungul timpului de alte abuzuri. Mărturii cutremurătoare ies la iveală: ”A zis despre mama că stătea crăcită pe canapea”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cum pot lua bucureştenii ajutorul de 200 de lei pentru carburant. Condiţii pentru a primi banii de la primărie
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Ajutor financiar de 600 de lei pentru achiziția de carburant de la 1 aprilie!
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj