După un bulgar, Laura Codruța Koveși a pus ochii pe un român. Procurorul șef de la Parchetul European face curățenie în statele sărace din sud-estul UE

De când a fost montată pe funcție la Parchetul European, în calitate de procuror șef, Laura Codruța Koveși nu a avut mari realizări. Până acum a început urmăriri penale pe numele unor diverși cetățeni din România și Bulgaria. 
Filip Stan
11 oct. 2022, 19:28
După un bulgar, Laura Codruța Koveși a pus ochii pe un român. Procurorul șef de la Parchetul European face curățenie în statele sărace din sud-estul UE

După ce primul caz al Laurei Codruța Koveși, un bulgar trimis în instanță, a fost condamnat cu suspendare, fosta șefă a DNA și-a suflecat mânecile și a luat în vizor un român.

Deși a fost criticată de-a lungul timpului că nu se ocupă și de cazurile de corupție din Occident și în special de scandalul achiziționării de seruri COVID, cu Comisia Europeană, respectiv Ursula von der Leyen în prim-plan, Laura Codruța Koveși a ajuns să cerceteze tot un român, un afacerist local.

Românul este vizat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, iar prejudiciul este estimat la 3 milioane de euro. Parchetul European a transmis informarea prin intermediul unui comunicat de presă, la începutul acestei săptămâni:

„Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte.

Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, a transmis EPPO în comunicatul de presă.

 

Verdictul Laurei Codruța Koveși

 

Potrivit sursei citate, omul de afaceri acționa cu un complice, reprezentantul unei societăți spaniole care urma să furnizeze echipamente pentru un centru de recuperare medicală și să efectueze lucrări de construcție.

„Se presupune că ambii suspecţi au întocmit declaraţii false pentru a dovedi că nu se aflau în conflict de interese cu societatea pe care o reprezenta celălalt şi, în consecinţă, au părut să respecte dispoziţiile legale care reglementează principiile transparenţei, legalităţii şi competitivităţii unei proceduri de achiziţii publice.

În plus, procedura de atribuire a contractului a fost simulată prin depunerea de contraoferte fictive în numele altor societăţi comerciale şi prin prezentarea de documente false din care reieşea că societatea spaniolă îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru a dovedi capacitatea tehnică de a executa contractul”, au mai transmis procurorii europeni.

După obținerea fondurilor europene, compania românească a transferat banii obținuți pentru proiect în conturile bancare ale unor companii spaniole. Banii au fost apoi transferaţi către alte societăţi cu sediul în Cipru şi Portugalia, iar o mare parte din ei au fost în cele din urmă redirecţionaţi înapoi în conturile beneficiarului iniţial din România, prin emiterea de facturi false, au mai transmis oamenii Laurei Codruța Koveși.

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că valoarea reală de achiziţie a echipamentelor şi produselor medicale aferente executării proiectului a fost de aproximativ patru ori mai mică decât valoarea de achiziţie declarată în cadrul proiectului şi că preţurile iniţiale de achiziţie au fost negociate şi stabilite chiar de către primul suspect. Valoarea produselor medicale a fost supraevaluată prin tranzacţiile succesive ale acestora de la furnizorii iniţiali prin intermediul unor societăţi din Cipru, Portugalia şi Spania, astfel încât, în final, să fie vândute beneficiarului iniţial român la preţul supraevaluat”, a mai transmis Parchetul European.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Lukic pleacă de la U Cluj! Bergodi l-a „ascuns” cu o accidentare, dar bosniacii anunță transferul-record de 5 milioane de euro
Capital.ro
Guvernul atacă decizia Curții de Apel București. Cinci hotărâri de guvern cu impact asupra tinerilor, fondurilor europene și amenzilor auto au fost suspendate
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România