Ce trebuie să faci pentru sfințirea casei. Dacă locuința ta este nesfințită, poate fi bântuită de duhurile rele, de vrăjitorii și blesteme

Eset recomandat ca sfințirea casei să fie făcută în timpul postului. Există câțiva pași pe care trebuie să îi urmați pentru sfeștania locuinței.
Alina Costache
11 nov. 2022, 11:57
Ce trebuie să faci pentru sfințirea casei. Dacă locuința ta este nesfințită, poate fi bântuită de duhurile rele, de vrăjitorii și blesteme

Sfințirea casei trebuie să fie făcută în timpul postului, aceasta având beneficii importante, deoarece protejează casa de duhurile rele, de răutățile celor din jur, dar și de vrăjitorii și blesteme.

„Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui viclean şi a tuturor relelor, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Dimpotrivă, casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor dacă ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui”, afirmă Constantin coman, în cartea „Casa creștinului”.

De obicei, gospodinele fac curat în preajma marilor sărbători, iar după spusele unui preot, Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului: curăţenie de praf, mizerie în toată casa; curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie; curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor la spovedanie”.

Citește și: Strigăt disperat de ajutor din partea unui preot. Micuța are mare nevoie de rugăciuni. Românii pot salva viața unui suflet inocent

Ce este sfeștania

Sfeștania reprezintă o slujbă religioasă oficiată de un preot care se face la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții sau alte cerințe ale credincioșilor și constă în rugăciuni și stropirea cu apă sfințită. Potrivit DEX, cuvântul sfeștanie are ca regionalism cuvântul feștanie și provine din sl. [o]svenštenije.

În timpul slujbei este invocată pogorârea harului Duhului Sfânt, iar preotul sfințește apa și uleiul pregătite de credincioși, Casa se stropește cu apa sfințită, care se mai numește și aghiasma mică, și pe tocul ușilor se face semnul Sfintei Cruci cu untdelemnul sfințit.

Când se săvârșește sfințirea casei

Tradiția bisericească recomandă ca sfințirea casei să fie făcută într-o zi de post, dar nu este musai. Pentru a prioritiza nevoiele credincioșilor, Biserica arânduit sfințirea din ajunul Bobotezei, care vine în întâmpinarea sfeștaniei. Sfințirea de Bobotează nu este la fel de pătrunzătoare, fiind un proces rapid, de aceea se recomandă organizarea unei sfeștanii și în altă perioadă a anului.

De ce se face sfeștania

„Ştiut să fie că prea bun şi folositor de suflet obicei este să se facă în biserici, în mănăstiri şi case, sfinţirea apei. Această apă sfinţită are multe feluri de lucrări: duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele, mintea se curăţeşte de gânduri spurcate şi se îndreptează spre rugăciune, bolile le goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Toţi cei care o primesc iau sfinţenie şi binecuvântare. Pentru aceasta, datori sunteţi voi preoţilor, să vă învăţaţi enoriaşii ca să o primească cu credinţă spre marele folos al lor!”ne învață Molitefnicul.

Citește și: Calendar ortodox 10 noiembrie 2022. Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cvart, grabnic ajutători la vreme de necaz. Rugăciunea care-ţi luminează mintea şi te ajută să iei cea mai bună decizie

Oamenii adună povara grijilor și nemulțumirilor zilnic, la locul de muncă sau în alte locuri și aduce aceste energii negative în casă, de aceea este necesară sfințirea casei pentru curățarea acestora.

Cum te pregătești de sfințirea casei

Dip ce ați discutat cu preotul detaliile despre data și ora săvârșirii, trebuie să pregătiți următoarele:

  • un vas cu gura largă plin cu apă
  • o lumânare care să stea aprinsă pe durata slujbei
  • un păhărel mic cu ulei
  • un pomelnic cu numele celor vii din casă
  • un bețișor cu vată
  • un vas pentru aprinderea de tămâie

 

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
City Insurance a plătit ”consultanță strategică”, unui fost consilier al lui Donald Trump, care a lucrat pentru CIA. Cât a achitat compania falimentară
Capital.ro
Permisul de conducere poate rămâne acasă. Va fi suficient să prezinți codul digital de pe telefon din 2026
Playtech.ro
Concediu fără plată: câte zile ai voie să iei și cum îți afectează vechimea în muncă
Adevarul
Un inginer a explicat care este temperatura ideală pentru a încălzi locuința și a reduce facturile cu 15%
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Cariera ”celui mai bun” fotbalist român, afectată după ce ”s-a îmbolnăvit din cauza femeilor” la Mondial! Dezvăluiri incredibile: ”Fiecare avea la dispoziție 22 de manechine”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile de anul viitor. Bani în plus, acordați în două tranșe
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume