Medvedev, după incidentul din Polonia: „Occidentul se apropie de un război mondial” / Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu dezminte că armata rusă a lansat rachete către Polonia

Fostul preşedinte rus şi aliat pe termen lung al lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, a declarat că explozia de pe teritoriul polonez arată că Occidentul se apropie de un nou război mondial.
Filip Stan
16 nov. 2022, 10:30
Medvedev, după incidentul din Polonia:

„Incidentul cu presupusa „lovitură cu rachetă” ucraineană asupra unei ferme poloneze dovedeşte un singur lucru: purtând un război hibrid împotriva Rusiei, Occidentul se apropie de un război mondial”, a scris Dmitri Medvedev pe Twitter.

Citeşte şi: Joe Biden, reacție surprinzătoare: „E posibil ca rachetele din Polonia să nu fi fost trase din Rusia” / Ucraina, suspectul de la Washington (VIDEO)

 

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu dezminte că armata rusă a lansat rachete către Polonia

Rusia dezminte faptul că a tras vreo rachetă rusească către Polonia drept ”provocări”, după ce Kievul a acuzat în mod direct Moscova că a ucis doi cetăţeni polonezi.

”Declaraţiile presei poloneze şi ale unor oficiali despre o pretinsă cădere a unei rachete ruseşti în apropiere de localitatea Przewodow sunt provocări intenţionate cu scopul de a crea o escaladare a situaţiei”, acuză într-o postare pe Telegram ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

”Niciun atac nu a fost efectuat asupra vreunor obiective în apropierea frontierei ucraineano-poloneze” de către armata rusă, subliniază Şoigu.

Imagini cu ”fragmente publicate de presa poloneză de la faţa locului în localitatea Przewodow n-au nicio legătură” cu proiectile ruseşti, insistă ministrul rus al Apărării.

Citeşte şi: Mobilizare masivă în NATO. Decizia lui Jens Stoltenberg, după tragicul incident din Polonia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, la câteva ore după bombardarea teritoriului ucrainean în noi atacuri ruseşti, ”condoleanţe pentru moartea cetăţenilor polonezi victime ale terorii rachetelor ruseşti”.

”Ucraina, Polonia, toată Europa şi lumea trebuie să fie protejate în întregime de Rusia teroristă”, a subliniat şeful statului ucrainean.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a catalogat drept ”teorii ale complotului” acuzaţii publicate pe Internet potrivit cărora ar putea o rachetă ucraineană ar fi căzut pe teritoriul Poloniei.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îi reuneşte miercuri, la cererea Poloniei, pe ambasadorii Organizaţiei Tratatului Atlanticului  de Nord.

Liderii occidentali şi premierul japonez Fumio Kishida, reuniţi la summitului G20 în Indonezia, şi-au exprimat solidaritatea cu Varşovia, dar amână să treacă la acţiune în această criză care ameninţă să inflameze relaţiile între NATO şi Rusia lui Vladimir Putin.

”Voi face în aşa fel încât să ştim exact ce s-a întâmplat”, a declarat preşedintele american Joe Biden, care a subliniat susţinerea ”unanimă totală” a Poloniei.

În contextul în care 180 de şefi de stat şi de guverne sunt reuniţi pe Insula Bali, la un summit G20, scena internaţională este foarte solidară cu Polonia, dar rămâne prudentă cu privire la originea rachetelor.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres îndeamnă într-un comunicat la ”evitatrea absolută a escaladării Războiului din Ucraina” şi se declară ”foarte îngrijorat”. El a cerut o ”anchetă aprofundată” cu privire la acest tir.

Şeful statului american a apreciat drept ”improbabil” ca Rusia să fi tras aceste două rachete, iar preşedinţia franceză a îndemnat la ”cea mai mare prudenţă”.

”În regiune sunt multe materiale, o mare concentrare de armament. Multe ţări dispunde acelaşi tip de armament, iar identificarea tipului rachetei nu îndeamnă neapărat identificarea actorului care le-a tras”, a subliniat un consilier al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

La Kiev, şeful statului ucrainean a acuzat în mod direct Rusia de faptul că a tras rachete către Polonia şi a catalogat acest presupus atac drept ”o escaladare foarte importantă”.

Dmitro Kuleba a solicitat ”imediat” o reuniune a NATO şi a respins drept ”teorii ale complotului” acuzaţii de pe Internet potrivit cărora în Polonia ar fi căzut o rachetă ucraineană.

Originea celor două rachete rămâne necunoscută.

Guvernul polonez a confirmat marţi seara, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre o rachetă de fabricaţie rusă, însă nu a acuzat Rusia.

Nu se ştie cine a tras rachetele. Ar putea fi Rusia, iar acest lucru ar antrena consecinţe internaţionale grave, dar şi Ucraina, care deţine la rândul său acest tip de rachetă rusească sau altă ţară vecină, într-un tir din eroare, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.

Doi locuitori ai satului Przewodów au fost ucişi de cele două rachete.

DailyBusiness
Cât timp pierdem cu CFR față de Ungaria și Polonia. Cele mai importante orașe turistice din România, parcurse cu trenul în peste cinci zile
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Ce sumă uriașă a câștigat Gigi Becali după calificarea FCSB în Europa League
Capital.ro
Plata cu cardul, obligatorie. Lege nouă în România din 1 ianuarie 2026. Se elimină pragul, nu se mai poate refuza
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă încurci benzina cu motorina la pompă sau invers. Ai vreo șansă să-ți repari mașina pe CASCO sau RCA
Adevarul
Dezertorii vin în ajutorul armatei ucrainene
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
kanald.ro
Încă o tragedie în Cosmopolis! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din complex
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Marian Ceaușescu l-a sunat pe Gigi Becali chiar înainte de FCSB - Aberdeen: ”Bună seara, domnule Gigi”
MediaFlux
O nouă lovitură pentru românii care stau la bloc. Vor plăti taxe duble CALCULE
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Pensionarii din Romania, luati prin surprindere! Rasturnare de situatie la PUNCTUL DE PENSIE