Volodimir Zelenski: „Am primit semnale că Putin dorește negocieri directe cu Ucraina”

Volodimir Zelenski spune că a primit semnale de la țările occidentale că președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să poarte discuții directe cu Ucraina.
Alina Costache
17 nov. 2022, 08:41
Volodimir Zelenski:

„Am primit semnale că Putin dorește negocieri directe”, a spus Zelenski reporterilor la Kiev. În loc de negocieri tipice în spatele ușilor închise, Zelenski a spus că a propus discuții publice cu Kremlinul, deoarece „Rusia duce un război public”.

În faza de început a războiului, Ucraina și Rusia au purtat discuții de pace, însă nu s-a obținut niciun rezultat. Ulterior, Ucraina a anunțat că negocierile cu Russia sunt imposibile până la o retragere militară completă de pe teritoriul său.

Zelenski a declarat, în repetate rânduri, că e deschis la negocieri cu Rusia, însă nu cu Vladimir Putin.

„Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă”, le-a spus Zelenski liderilor G20 reuniți în Indonezia.

Citește și Contraofensiva lui Zelenski. Armata Ucrainei a trecut graniţa în Rusia, depozit de carburant aruncat în aer

Condițiile puse de Ucraina au fost catalogate de Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, ca fiind „nerealiste”.

Liderul ucrainean le-a mai spus liderilor G20 că printre ei se află un „stat terorist” și a acuzat din nou Rusia de atacul cu rachete asupra Poloniei, în urma căruia două persoane au fost ucise.

Mai mult, și ambasadorul polonez la NATO a declarat că „responsabilitatea finală aparține Rusiei”, în urma rachetei mortale care a căzut marți pe teritoriul polonez.

„Responsabilitatea finală aparține Rusiei”, a spus Szatkowski.

Explozia produsă marți seară într-o localitate din Polonia aflată la granița cu Ucraina a fost provocată de o rachetă rusească doborâtă pe teritoriul polonez „fără nicio intenție de ambele părți”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de CNN.

Citește și Zelenski, prima reacţie după ce Rusia a aruncat 100 de rachete de croazieră peste Ucraina: „Rusia ne terorizează pe noi și pe toți cei la care poate ajunge”

Este posibil ca incidentul în care o rachetă a lovit un sat din sud-estul Poloniei să fi fost rezultatul unei provocări din partea Rusiei, a declarat miercuri premierul polonez.

„Nu putem exclude că bombardarea infrastructurii ucrainene de lângă graniță să fi fost o provocare intenționată făcută în speranța că ar putea apărea o astfel de situație”, a declarat Mateusz Morawiecki în fața parlamentului polonez.

„Informațiile strânse de serviciile noastre și cele furnizate de aliații noștri indică, cel mai probabil, că explozia de la Przewodów, în estul Poloniei, a fost cauzată de doborârea și distrugerea unei rachete rusești”, a spus el.

 

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Calendarul Sportiv al anului 2026! Când și unde au loc cele mai importante competiții
Capital.ro
Permis de conducere, regulă nouă în 2026 în România. Conducătorii auto care nu mai dau sala
Playtech.ro
Pensionarii din România favorizaţi de noua lege a pensiilor, în 2026. Cine are parte de beneficii nesperate
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cui spunem, de fapt, La mulți ani, de 1 ianuarie? Este ziua multor români
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend