Prima reacție a lui Anghel Damian după ce a aflat că el și Theo Rose vor deveni părinți: „Suntem copleșiți de fericire și emoții”

Anghel Damian, regizorul serialului "Clanul", a avut o primă reacție după ce în spațiul public a apărut informația că iubita lui, Theo Rose, este însărcinată.
Alina Costache
17 nov. 2022, 14:59
Prima reacție a lui Anghel Damian după ce a aflat că el și Theo Rose vor deveni părinți:

Anghel Damian și Theo Rose urmează să devină părinți pentru prima dată. Cântăreața a rămas însărcinată la doar câteva luni după ce a început relația cu tânărul regizor.

S-au cunoscut pe platourile de filmare pentru serialul „Clanul”, iar între ei a fost dragoste la prima vedere. Theo Rose (25 de ani) și Anghel Damian au pus capăt relațiilor în care erau implicați pentru a fi împreună. Amândoi au avut relații de lungă durată cu Alex Leonte, respectiv cu Lia Bugnar.

Acum, la doar câteva luni de când și-au oficializat relația, a venit vestea care a luat pe toată lumea prin surprindere, inclusiv pe ei. Vor deveni părinți în vara anului viitor.

Citește și Theo Rose a confirmat că este însărcinată. Cântăreaţa are de trei luni o relație cu regizorul Anghel Damian

„Vă pup de la filmări! E adevărat, o să avem un nepoțel… sau o nepoată. Când iese vreau să îl strigați nepoate, sau nepoată, depinde. Să fim sănătoși cu toții”, a confirmat vestea Theo Rose, cu umorul său caracteristic.

La scurt timp, a venit și Anghel Damian cu confirmarea veștii. Actorul a dezvăluit că e o bucurie uriașă pentru amândoi, dar că ar fi preferat să dea ei vestea la momentul potrivit.

„Este o perioadă din viața noastră în care suntem copleșiți de fericire și emoții. Vestea venirii unui copil este o bucurie inexprimabilă. Ne-am fi dorit să putem da noi vestea, să împărtășim bucuria noastră atunci când am fi simțit că trebuie făcut acest lucru. Dar tot ce contează acum este că suntem bine și le mulțumim tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune”, a spus Anghel Damian, potrivit protv.ro.

La fel s-a întâmplat și atunci când au fost surprinși sărutându-se pe stradă. Fanii celor doi nu știau că sunt împreună, iar informația a apărut în presă, odată cu o serie de fotografii în care se aflau în ipostaze tandre. Amândoi au confirmat relația la vremea respectivă, însă Theo Rose a precizat că ar fi preferat să facă ea această dezvăluire despre viața personală, nu să se afle din presă.

Citește și Prima reacție a lui Marian Drăgulescu după ce fosta lui soție a divorțat din nou: „Ce aș mai putea spune…”

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Care este, de fapt, adevăratul motiv pentru care rușii s-au supărat pe decizia lui Emil Boc. Morți ciudate, audieri ale KGB-ului și o femeie care l-a înnebunit pe Vladimir Putin
Capital.ro
Schimbare importantă pentru pensionari. Documentele care trebuie actualizate. Ce anunță Casa de Pensii
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?