Cresc salariile militarilor. Ministrul Apărării: „Ne vom zbate pentru acest lucru”

Pensiile militare sunt pensii ocupaţionale, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a subliniat că îşi doreşte ca în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene pe subiectul privind reforma pensiilor din România, asumat prin PNRR, acest statut să nu fie schimbat.
Filip Stan
18 nov. 2022, 17:23
Cresc salariile militarilor. Ministrul Apărării:

Angel Tîlvăr a mai declarat că va face toate demersurile legale pentru ca salariile militarilor să crească în 2023, dezvăluind că a primit foarte multe mesaje de la angajaţi ai MApN care se plâng de nivelul salarial.

„Sunt ocupaţionale şi discuţiile cu Comisia Europeană nu reprezintă un lucru extraordinar, aşa se procedează, este o manieră de lucru între ţările membre şi Comisie. Din ce pot să vă spun, este că acest jalon 215 ar trebui să ţină seama sau felul în care ne raportăm ar trebui să ţină seama şi de raportul Băncii Mondiale care consfinţeşte faptul că aceste pensii nu sunt speciale. Ne dorim foarte mult ca discuţiile pe care le-a anunţat astăzi domnul ministru Boloş să se concretizeze într-o variantă acceptabilă pentru noi. În ceea ce mă priveşte, nu am niciun dubiu că pensiile militarilor vor rămâne pensii ocupaţionale”, a declarat Angel Tîlvăr, vineri, la Digi24.

El adăugat că mesajul său pentru militarii români este cel menţionat, întrebat ce le transmite acestora pe subiectul pensiilor.

„Transmit exact acest lucru, ţinând cont şi de contextul în care ne aflăm, ţinând seama şi de experienţa altor state, nu au a se teme că acest statut va fi schimbat. Şi sunt sigur că statul român are resursele de convingere şi argumentele necesare care să ducă în direcţia pe care ne-o dorim”, a declarat Tîlvăr.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, atac dur la PNL în scandalul majorarii pensiilor: „Să se oprească din această mascaradă. În 2021, n-au mprit cu niciun leu veniturile românilor, iar în pandemie ne ţineau în casă în timp ce ei beau şi fumau prin birouri”

„Orice om își dorește să aibă un salariu care să îi permită să obțină pentru copilul lui o școală mai bună, pentru familia lui un nivel de viață mai bun. Nu este un lucru nelegitim sau condamnabil. Preocuparea despre care vorbiți este normală. Și eu am primit de când sunt la minister multe mesaje (n.r. despre salariile mici).

Soldații îmi spun ceea ce spun oamenii și în alte domenii, dar cu o mai mare supărare, pentru că sunt foarte mulți care și-au dedicat viața unei meserii. Sunt oameni care își ridică această problemă, sunt oameni care discută și despre solde, și despre nivelul de salarizare, oameni care consideră în raport cu importanța muncii și dedicația pe care o au pentru această muncă și anumite sacrificii pe care le-au făcut pentru această muncă au salarii suficiente din punct de vedere al aspirațiilor lor.

Aceste lucruri țin de sisteme care sunt formate din oameni care văd lucrurile nu întotdeauna identic”, a afirmat Angel Tîlvăr.

Întrebat dacă vor fi mărite salariile militarilor în 2023, ministrul apărării a spus că va face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple, cel mai probabil în 2023.

„Și teoretic dar și ținând seama de contextul în care ne aflăm, cred că România este interesată să aibă un corp profesional bine pregătit, care să poată beneficia de condiții, care să permită acestui corp profesional să-și îndeplinească misiunea și datoria față de această țară în condiții bune. Nu am sesizat nicio stringență sau vreo poziție de-a cuiva din Guvernul României față de un asemenea lucru, cu atât mai mult în ceea ce privește pe premier sau pe președintele Ciolacu.

Din discuțiile pe care le-am avut cu ei atunci când preluat portofoliul, unul din punctele care au fost accentuate de amândoi a fost acela că trebuie să mă îngrijesc ca aceste condiții să crească și personalul militar să aibă parte de cea mai mare atenție din partea societății, mai ales în acest context. Există șanse (ca salariile militarilor să crească în 2023 – n.red.) și ne preocupă și ne vom zbate pentru aceasta”, a mai spus Tîlvăr pentru sursa citată.

Citește şi: Sorin Ovidiu Vîntu: „Democrația e un rău cumplit al acestei țări. Doar proștii mai cred în avantajele apartenenței la UE și NATO”

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Oficial FRF: “Resuscitarea lui Mircea Lucescu nu a funcționat primele 30 secunde! Doctorul Stamatescu și maseurul Bamse i-au salvat viața, cu adevărat!”
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cele mai poluate cartiere din Bucureşti, surprinzătoare. Capitala depăşeşte chiar şi de patru ori valorile maxime recomandate de OMS
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Mircea Lucescu, noi detalii despre starea lui de sănătate! Motivul pentru care selecționerului i s-a făcut rău: „Am simțit că nu mai pot respira”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Românii care ar putea fi scutiți de la TVA-ul și accizele pentru carburanți
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj