Program CM 2022. Germania, Spania, Croaţia şi Belgia intră miercuri în competiţie

Cupa Mondială programează patru meciuri de foc miercuri. După marea surpriză de marţi, când Argentina a pierdut cu Arabia Saudită, interesul pentru Mondialul din Qatar a crescut enorm.
Filip Stan
23 nov. 2022, 09:07
Program CM 2022. Germania, Spania, Croaţia şi Belgia intră miercuri în competiţie

Program CM 2022. Selecţionerul Japoniei, Hajime Moriyasu, şi-a exprimat respectul faţă de selecţionata Germaniei înaintea meciului de miercuri, prevăzut în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, o echipă pe care a considerat-o un model pentru formaţia sa, dar va încerca să câştige duelul de la Ar Rayyan, transmite DPA.

”Germania are rolul unui model pentru noi, asta nu s-a schimbat niciodată. Japonia, pe de altă parte, este în dezvoltare”, a declarat Moriyasu, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Cele mai mari surprize din istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Selecţionerul Japoniei speră într-o evoluţie bună la acest Mondial, care să aducă o calificare cel puţin în optimile de finală: ”Am dori să ajungem în optimi sau chiar să mergem mai departe. Asta ar însemna atunci că am făcut istorie. Veţi vedea echipa de start mâine. Vom încerca să câştigăm, iar pentru a câştiga am ales o formulă de start care credem noi că are o şansă pentru a reuşi asta”.

Japonia a atins de trei ori faza optimilor la un Mondial, în 2002, pe teren propriu, în 2010 (Africa de Sud) şi în 2018 (Rusia).

După meciul cu Germania de miercuri, Japonia va înfrunta apoi Costa Rica (27 noiembrie) şi Spania (1 decembrie).

Program CM 2022. Partidele de miercuri, de la Cupa Mondială, din Qatar:

Ora 12:00      Maroc – Croaţia                             

Ora 15:00      Germania – Japonia

Ora 18:00      Spania – Costa Rica

Ora 21:00      Belgia – Canada.

 

Cupa Mondială: Istvan Kovacs delegat ca al patrulea oficial la partida Uruguay – Coreea de Sud
Kovacs readuce arbitrajul românesc la un Campionat Mondial după 24 ani, primind o a doua delegare şi aşteptând o şansă pentru a fi desemnat eventual şi la centru.

Meciul la care a fost delegat Istvan Kovacs este confruntarea din grupa H, dintre Uruguay şi Coreea de Sud, meci ce se va disputa joi, de la ora 15.00.

Centralul brigăzii va fi francezul Clement Turpin, asistat de Nicolas Danos şi Cyril Gringore.

Predicţiile unui computer. Cine va câştiga Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

O echipă internaţională a efectuat mii de simulări folosind tehnologia de învăţare automată.

Simularea a constatat că Brazilia are şanse de 15% să câştige Cupa Mondială din 2022.

Prognoza echipei combină modele statistice pentru punctele forte de joc ale fiecărei echipe cu informaţii despre structura lor – adică valoarea de piaţă a clubului şi numărul de jucători care concurează în Liga Campionilor în restul anului.

Simulările iau în considerare chiar dinamica socioeconomică a fiecărei ţări, inclusiv populaţia şi PIB-ul, transmite Study Finds.

Cu toate acestea, meciurile au loc în Qatar în lunile de iarnă, iar cercetătorii observă că există mai multe controverse şi un aspect de imprevizibilitate.

OFICIAL: Manchester United și Cristiano Ronaldo au încheiat contractul. Fotbalistul de 37 de ani evoluează la Mondialul din Qatar în calitate de jucător liber
Agentina are 11,2% şanse,  Ţările de Jos – 9,7%, Germania – 9,2% şi Franţa – 9,1%, fiind primele cinci echipe naţionale de fotbal cu cele mai bune şanse de a câştiga Cupa Mondială din 2022.

Urmează Spania (7,5%), Anglia (7,4%), Belgia (7,2%), Danemarca (6,5%) şi Portugalia (5,5%), fiecare având cel puţin o şansă de 1 din 20 de a câştiga titlul.

Pentru celelalte 22 de echipe naţionale de fotbal, şansele lor sunt mult mai mici.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
UE și-a sporit cu aproape 40% achizițiile de gaz din Rusia. Clasamentul țărilor care alimentează bugetul Kremlinului
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut un mare artist. Solistul s-a stins în propria locuință: Lasă o amprentă de neuitat asupra coloanei sonore
Playtech.ro
De ce este România ferită de criza kerosenului. Specialist: „Sunt șanse reduse să rămânem fără combustibil pentru avioane”
Adevarul
Aventurile unui pompier cu doua prostituate. Lipsa erecției l-a adus în fața instanței, acuzat și de tâlhărie
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de designerul Eugen Olteanu. Ce se ascunde în spatele morții fulgerătoare la doar 42 de ani: „Ai zis că o să învingi și asta”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Incident grav la metroul din București! O bucată de tavan a căzut în tunel, între stațiile 1 Mai și Jiului
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga nu l-a iertat pe Gigi Becali: ”Se crede mare antrenor. FCSB are probleme din cauza lui!”
MediaFlux
Sfântul Gheorghe 2026. Ce este interzis să faci joi, 23 aprilie. Tradiții și obiceiuri la români
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara