Cabral renunţă la televiziune: „Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. O să mă opresc. Puţin, puţin mai mult, nu ştiu”

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine cotaţi prezentatori TV din România, Cabral anunţă pe blogul său că are nevoie de o pauză, după o carieră de 25 de ani în care a muncit încontinuu.
Filip Stan
27 nov. 2022, 19:03
Cabral renunţă la televiziune:

Cabral nu a precizat dacă este vorba de o ieşire definitivă din televiziune, de o pauză mai lungă sau una scurtă, dar, în stilul consacrat, deschis în faţa admiratorilor săi, a dezvăluit că simte nevoia să petreacă mai mult timp alături de familie şi de prieteni, „de toţi ai mei”.

„Am obosit.

O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu…

Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait.

M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun.

În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite.

Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat.

Citeşte şi: Actorul Marius Manole anunţă că vrea să-şi ia cetăţenie moldovenească şi se declară mândru de preşedintele Maia Sandu

Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor opri iepurii din făcut dragoste.

Toate merg mai departe bine-mersi.

Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei.

Și sper să fim bine.

Ceea ce vă doresc din inimă și vouă.”, a scris Cabral pe blogul său.

Citeşte şi: Rică Răducanu, dependent de păcănele: „E boală grea, toată lumea mă ceartă”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Oficial! Lovitură teribilă pentru FCSB. Daniel Bîrligea, anunț de ultimă oră. Exclusiv
Capital.ro
Un guvern tehnocrat ar putea schimba radical scena politică din România. Avertisment de la directorul INSCOP: Ar fi o catastrofă
Playtech.ro
Sute de turişti români, păcăliţi pe litoral. Cum au plătit pentru cazări care nu există
Adevarul
Avocatul Poporului contestă la CCR ordonanța de urgență adoptată după moțiune și acuză Guvernul de sfidare a Parlamentului
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind miliardele din SAFE! Legea a ajuns la CCR!
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi