Constantin: Nu pot să apreciez competenţa lui Ţurcanu la ANSVSA, dar a fost o problemă de comunicare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marţi că nu poate aprecia competenţa pentru funcţia de şef al ANSVSA a lui Mihai Ţurcanu, însă a admis că în cazul acestuia a fost o problemă de comunicare, important fiind să fie date asigurările necesare pentru consumatori în scandalul laptelui.
Romania TV
12 mart. 2013, 16:31
Constantin: Nu pot să apreciez competenţa lui Ţurcanu la ANSVSA, dar a fost o problemă de comunicare

Ministrul Agriculturii a fost întrebat dacă are în vedere demiterea şefului ANSVSA, Mihai Ţurcanu.

„Există, cum aţi constatat foarte bine, probleme sau deficienţe de comunicare. Nu există probleme în ceea ce priveşte nerespectarea procedurilor la medicii veterinari din ţară, toate procedurile care trebuiesc aplicate în astfel de cazuri au fost puse în vigoare în perioada aceasta. Important este să asigurăm cetăţenii că tot ceea ce consumă astăzi, tot ceea ce este pe raft este de calitate şi nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică”, a susţinut ministrul, potrivit Mediafax.

El a fost întrebat dacă poate garanta pentru şeful ANSVSA că este persoana competentă pentru această poziţie.

„N-am cum să apreciez acest lucru, pentru că nu-l cunosc de foarte mult timp, îl cunosc pe domnul Ţurcanu de două luni de zile, de când autoritatea este în coordonarea ministrului Agriculturii. Nu este o subordonare în faţa ministrului Agriculturii, este o coordonare faţă de ministrul Agriculturii, deci nu sunt în măsură să apreciez dacă este competent sau nu este competent”, a mai susţinut Constantin, precizând că va fi prezentat un raport pe această temă premierului.

Ministrul Agriculturii a fost întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze în scandalul privind laptele.

„Eu cred că trebuie să-mi reproşez faptul că am acceptat coordonarea ANSVSA, fără să fixez atribuţii foarte clare vis-a-vis de ceea ce înseamnă coordonarea activităţii ANSVSA şi aici mă refer în special la zona la care eu am fost nemulţumit şi eu cred că lucrurile puteau fi făcute mult mai bine, şi anume la zona de comunicare”, a răspuns Constantin.

Ministrul a subliniat aportul pe care l-au avut în această problemă distribuitorii de lapte în această perioadă.

„Dacă aceştia nu semnalau această problemă, probabil că astăzi nu ne dădeam seama că există această problemă în laptele respectiv, deci faptul că ei au apreciat arată că procedura de autocontrol este foarte bine pusă la punct şi că există o probabilitate foarte mică ca un lapte cu pericol pentru sănătatea publică să ajungă pe piaţă”, a mai afirmat Constantin.

El a precizat că în situaţia în care ANSVSA prezenta mai multe amănunte privind procesul de trasabilitate „era un sentiment mult mai mare de siguranţă şi cetăţenii astăzi nu erau atât de panicaţi cum au fost în această perioadă”.

„Există o discuţie foarte puternică de ce nu se spune numele comerciantului … dar pot să vă dau un exemplu pe care l-am avut în aceste zile. Săptămâna trecută a apărut acea alertă, acea suspiciune că laptele importat ar putea avea probleme, ar putea avea aflatoxine. Dacă spuneam numele comerciantului la momentul acela, probabil că astăzi vorbeam de foarte multe locuri de muncă care nu mai existau, vorbeam de societăţi care sunt în faliment şi lucruri de felul aceasta. Nu trebuie să ne grăbim să arătăm cu degetul spre un comerciant, mai ales că sunt persoane care spun «haideţi să vedem comerciantul respectiv, să-l boicotăm». Comerciantul respectiv este cel care a tras un semnal de alarmă, a respectat legea, a respectat procedura în vigoare, astfel încât a anunţat imediat când a depistat o suspiciune”, a mai declarat Constantin.

El a susţinut că este de datoria oficialităţilor să facă public numele comercianţilor doar atunci când există certitudini.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu este mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, el arătând că nu poate lua măsuri în mod direct, dar că a discutat deja cu ministrul Agriculturii pentru a verifica ce a mers bine şi ce nu în funcţionarea instituţiei.

Întrebat dacă este mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, Ponta a răspuns sec: „Nu”.

Întrebat dacă are de gând să ia măsuri în privinţa acestuia, premierul a precizat că, în conformitate cu legea, nu poate lua măsuri direct.

„Dar am discutat şi cu ministrul Agriculturii şi în primul rând trebuie să verificăm ce anume a mers bine, ce nu a mers bine în funcţionarea ANSVSA”, a spus Ponta.

ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde