Klaus Iohannis: „Constituţia este cea mai importantă armă pe care o avem împotriva totalitarismului şi populismului”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Constituţiei României, în care subliniază că, Legea fundamentală "este cea mai importantă armă pe care o avem împotriva oricărei forme de totalitarism, intoleranţă, discriminare şi populism".
Filip Stan
08 dec. 2022, 10:13
Klaus Iohannis:

„În existenţa oricărui stat, adoptarea unei noi Constituţii marchează schimbările profunde care s-au produs la nivelul societăţii. Pentru România, un astfel de moment major l-a reprezentat aprobarea prin referendum, pe 8 decembrie 1991, a Legii fundamentale, prin voinţa liber exprimată a cetăţenilor, etapă care a constituit ruptura definitivă de regimul comunist. Aşadar, 8 decembrie este cel mai potrivit prilej de a reflecta la aspiraţiile şi la valorile care au stat la baza Constituţiei şi pe care se dezvoltă societatea noastră”, afirmă Klaus Iohannis în mesaj.

Şeful statului arată că Legea fundamentală din 1991 a formalizat trecerea, după aproape 50 de ani de guvernare socialist-comunistă, la un regim democratic de tip occidental. În acest context, şeful statului precizează că adoptarea Constituţiei a însemnat renaşterea democraţiei naţionale, trasarea limitelor puterii politice şi consacrarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

„Într-un regim democratic, Legea fundamentală reprezintă un act de identitate naţională şi acţionează atât ca un scut împotriva autoritarismului, cât şi ca un catalizator al aspiraţiilor unui popor. Constituţia se adresează, în egală măsură, cetăţenilor săi, autorităţilor şi instituţiilor statului. Legea fundamentală a marcat o perioadă de tranziţie, prin ruperea de trecutul comunist şi prin fixarea unui punct de echilibru în momentele de cumpănă”, consideră Iohannis.

Citeşte şi: CTP lansează acuzaţii fără precedent: „Ce fac acum cancelarul Nehammer şi partidul său înseamnă o lovitură de stat împotriva Uniunii Europene”

Preşedintele Iohannis precizează că, în anul 2003, revizuirea Legii fundamentale a fost motivată de reformele care s-au produs în viaţa economică, socială şi politică a ţării, în mod special din perspectiva îndeplinirii celor două obiective majore ale politicii externe româneşti în anii postdecembrişti: aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi integrarea în Uniunea Europeană.

„Apartenenţa ţării noastre la structurile euroatlantice implică un efort continuu de a da sens şi greutate valorilor şi principiilor pe care Legea fundamentală le protejează. Respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi drepturile omului constituie fundamentul pe care clădim ţara pe care ne-o dorim. A trăi sub protecţia unei constituţii democratice este unul dintre cele mai mari privilegii pe care o societate le poate cunoaşte.

Nu în ultimul rând, Constituţia este cea mai importantă armă pe care o avem împotriva oricărei forme de totalitarism, intoleranţă, discriminare şi populism. Valorile protejate de Constituţia României implică, în acelaşi timp, şi o imensă responsabilitate, una colectivă, care aparţine instituţiilor, societăţii civile, dar şi una individuală, a fiecărui cetăţean. Aspiraţiile societăţii noastre capătă substanţă pe măsură ce aceste valori sunt interiorizate, iar democraţia este înţeleasă şi trăită de noi toţi, în fiecare zi”, mai spune şeful statului.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu a reacționat dur după ce Austria a respins ferm aderarea României la spațiul Schengen: ”Dreapta europeană trebuie să îl convingă pe cancelarul austriac până mâine”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
El e primul antrenor care a spus PAS celor de la FCSB. „M-a sunat Gigi Becali să iau avionul să vin la București”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului