Putin se dezlănțuie și bombardează mișelește Ucraina! Rușii atacă Kievul cu drone iraniene „kamikaze”

Armata lui Putin continuă să lanseze drone kamikaze în Ucraina! Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că mai multe explozii s-au auzit miercuri dimineață în cartierul Șevcenko din centrul orașului, transmite Reuters.
Filip Stan
14 dec. 2022, 09:51
Putin se dezlănțuie și bombardează mișelește Ucraina! Rușii atacă Kievul cu drone iraniene

Rușii au atacat Kievul cu drone kamikaze!

Sirenele antiaeriene au răsunat în această dimineață la Kiev și avertizau despre un raid aerian și explozii, din cauza dronelor lansate de militarii ruși.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, afirmă că Ucraina a doborât miercuri dimineață 10 drone de fabricație iraniană, notează Sky News, informează Mediafax.

Edilul ucrainean a precizat că sistemele de apărare aeriană au lovit dronele Shahed  încă de la primele ore ale dimineții.

Două clădiri administrative ale orașului Kiev din cartierul Șevcenko au fost avariate de „resturile unei drone”, au anunțat autoritățile, potrivit The Guardian. Din fericire, nu au existat victime în urma atacului.

Citiți și: Volodimir Zelenski: „Rusia are nevoie de o întrerupere în Ucraina pentru a o folosi ca o presupusă înfrângere a Europei!”

„Serviciile de urgență au fost trimise”, a declarat Klitschko pe canalul său Telegram, care a confirmat că a fost lovit și districtul central al orașului, Shevchenkivskyi.

Rușii atacă Ucraina cu dronele „kamikaze” Shahed-136

Oficialii de la Kiev susțin că rușii au lansat sute de drone Shahed-136 de fabricație iraniană asupra unor zone din Ucraina, spunând că atacurile sunt crime de război din cauza efectului lor devastator asupra vieții civile.

Începând cu luna septembrie, Rusia a lansat un val masiv de atacuri folosind drone „kamikaze” fabricate în Iran, care au ucis civili și au distrus instalații energetice în toată Ucraina.

Potrivit jurnalistei Isobel Koshiw, unul dintre corespondenții The Guardian în capitala Ucrainei, sirenele de raid aerian au sunat la ora 05.57, dar prima explozie – care ar fi putut fi antiaeriană – a fost raportată pe un canal ucrainean de Telegram la ora 06.08.

De asemenea, doi martori au declarat pentru Reuters că orașul și regiunea din jurul acestuia au fost sub alertă de sirene de raid aerian timp de aproximativ 20 de minute înainte de explozii.

Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a declarat că apărarea aeriană a lovit mai multe ținte în regiune, potrivit The Kyiv Independent. Oficialul ucrainean a îndemnat locuitorii să rămână în adăposturi.

Imagini cu dronele doborâte în Kiev au fost publicate pe Twitter și de către Maria Avdeeva, directorul de cercetare al Asociației Experților Europeni din Ucraina.

Citiți și: Războiul în Ucraina continuă și de Crăciun! Putin i-a refuzat planul de pace lui Volodimir Zelenski

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit 30 de minute la telefon cu Radu Miruță! Veste devastatoare pentru fanii Stelei: „L-am întrebat, nu știa”
Capital.ro
Elena Udrea a răbufnit. România are o mare problemă: O recunoaște Premierul Bolojan și o arată realitatea din sistem!
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Candidat surpriză pentru mandatul de președinte al SUA. Cine se pregătește ca să preia Casa Albă
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj