Anunțul așteptat de toată omenirea! Putin vrea ca războiul din Ucraina să se încheie: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine!”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că dorește ca războiul din Ucraina să se încheie „cât mai curând posibil”, după aproape 10 luni de lupte intense cu armata de la Kiev, potrivit AFP.
Filip Stan
22 dec. 2022, 23:19
Anunțul așteptat de toată omenirea! Putin vrea ca războiul din Ucraina să se încheie:

Vladmir Putin a anunțat joi că vrea ca războiul din Ucraina să se oprească la un moment dat, însă a ținut să precizeze că doar prin negocieri, specificând că „toate conflictele armate se încheie cu negocieri diplomatice”.

„Scopul nostru nu este să învârtim volanul conflictului militar, ci, dimpotrivă, să punem capăt acestui război. Vom încerca să ne asigurăm că se termină. Și cu cât mai repede, cu atât mai bine, desigur”, a spus Vladimir Putin joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Citiți și: FOTO: Volodimir Zelenski, în vizită la Casa Albă. Joe Biden a garantat: „SUA va trimite în continuare rachete, pentru Ucraina”

Declarația surprinzătoare făcută de Putin vine la o zi după vizita lui Volodimir Zelenski în SUA, acolo unde președintele Joe Biden a promis Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană Patriot.

„Eu am spus de multe ori: intensificarea ostilităţilor duce la pierderi nejustificate”, a spus liderul de la Kremlinm, conform Agerpres.

De asemenea, preşedintele Rusiei a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara, un „antidot” la sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei, aflată sub presiunea bombardamentelor Moscovei, relatează Reuters şi France Presse.

„Cât despre Patriot, este un sistem destul de vechi. El nu funcţionează ca al nostru (sistemul rusesc) S-300. Dar adversarii noştri din principiu spun că este o armă defensivă. Foarte bine, vom ţine cont de asta. Şi un antidot va fi găsit întotdeauna”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Moscova.

Rusia a declarat în mod constant că este deschisă negocierilor – provocând un scepticism intens din partea Ucrainei şi a aliatului ei Statele Unite, care suspectează că vrea să câştige timp după o serie de înfrângeri şi retrageri în războiul de 10 luni, notează Reuters.

Mai mult, Rusia spune că Ucraina este cea care refuză să discute. Kievul afirmă că Rusia trebuie să-şi oprească atacurile şi să renunţe la teritoriul pe care l-a confiscat.

„Toate conflictele armate se termină într-un fel sau altul cu un fel de negocieri pe cale diplomatică”, a adăugat Putin.

Citiți și: Declaraţie şocantă a lui Vladimir Putin. „Mereu i-am văzut pe ucraineni ca pe un popor de fraţi”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT