Mama Alexiei, adolescenta care și-a pierdut brațele în tragedia din Pașcani, dezvăluiri cutremurătoare: „E foarte pozitivă, abia așteaptă fiecare operație. Știe că așa e mai aproape de vindecare”

Mama Alexiei, adolescenta cu ambele brațe amputate în urma accidentului din Pașcani, a vorbit despre miracolul din familia lor, după ce medicii ieșeni au reușit să-i replanteze brațele.
Filip Stan
29 dec. 2022, 12:57
Mama Alexiei, adolescenta care și-a pierdut brațele în tragedia din Pașcani, dezvăluiri cutremurătoare:

Familia Alexiei a trecut prin cele mai groaznice clipe, după accidentul în care a fost implicată copila. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, Alexia a fost grav rănită, iar brațele ei au fost aputate. Medicii au făcut tot ce a ținut de ei și, după o operație de 20 de ore, au reușit să-i salveze ambele brațe fetei.

Vali Tudose, mama Alexiei, se află internată alături de fiica ei la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași. Copila a trecut prin mai multe operații, iar starea ei evoluează cum nu se putea mai bine. Medicii sunt foarte optimiști și spun că în câteva zile ar putea fi externată.

„Cum să vă spun, a fost o perioadă dureroasă, dar m-au calmat cuvintele doamnei doctor Susanu. Dar noaptea, când rămâneam numai eu și fetița în salon, mă uitam la ea și mă tulburau tot felul de întrebări. De ce atât de crunt, de ce trece tocmai copilul meu prin așa ceva? M-a durut să știu prin câtă durere a trecut copilul meu. A fost ca un coșmar, mai ales în primele zile, până am văzut că situația decurge bine. Doamna doctor, chiar după prima operație, ne-a spus că ea va fi bine, dar au fost și momente de slăbiciune, când îmi veneau în minte fel și fel de gânduri. Până nu-ți vezi copilul că e foarte bine, așa este. Ca părinte îți faci griji din orice, și când era acasă eram foarte grijulie cu ea, mereu mă gândeam să nu i se întâmple ceva. Când mergeau singuri în oraș sau oriunde aveau activități le spuneam să aibă grijă, așa sunt eu, ca părinte.

Dar, vă spun sincer, doamna doctor foarte mult m-a încurajat, mai aveam momente în care mă pierdeam cu firea, dacă nu era să fie dânsa lângă noi, nu știu dacă reușeam să ajung la a 12-a zi de spitalizare. Alexia are foarte mare încredere în doamna doctor și în toți medicii care au avut grijă de ea, cum îi vede prin salon, deja se simte în siguranță”, a declarat Vali Tudose, mama Alexiei, pentru BZI.

Citește și Şoferul accidentului din Paşcani, în care Alexia și-a pierdut brațele, mărturii cutremurătoare: „După șocul ală a început panica, toți răcneau, au început să vină salvările, a venit poliția”

Alexia, mai optimistă ca oricând. „Abia așteaptă fiecare operație”

Alexia a fost foarte puternică în toată această perioadă. La cei 15 ani ai săi, a reușit să rămână optimistă și să-i convingă pe toți din familie că totul va fi bine și că va putea avea din nou viața frumoasă dinainte de accident.

„Nu m-am așteptat să fie atât de pozitivă în momentul în care a aflat ce i s-a întâmplat. A fost ca o chestie magică, deoarece în mintea mea îmi făceam gânduri că nu va digera atât de ușor o asemenea veste. A acceptat ce s-a întâmplat și a zis că de acum să dea Dumnezeu să fie bine. E foarte pozitivă și abia așteaptă fiecare operație, deoarece știe că cu fiecare intervenție prin care trece este mai aproape de vindecare, de a ieși din spital, de a merge acasă, de a-și relua viața. E foarte pozitivă, mulțumesc lui Dumnezeu că am un asemenea copil. Nu m-am așteptat, îmi știam copilul, dar nu m-am așteptat ca într-o situație de genul acesta să reacționeze atât de bine”, a mai spus mama copilei.

Alexia a primit o nouă șansă de la Dumnezeu, iar părinții ei sunt extrem de recunoscători și fericiți că își pot vedea fiica zâmbind din nou și având o viață normală.

„A fost șansa ei ca ambele brațe să-i fie salvate. În toată drama care s-a întâmplat acolo, Dumnezeu a avut grijă de ea, Dumnezeu i-a dat o a doua șansă, pentru că toate s-au derulat atât de rapid, totul a fost în favoarea ei. E ca un puzzle în care totul s-a potrivit perfect, fiecare a avut rolul lui, bine definit. Fiecare a acționat fix când a trebuit. E ca o minune, nouă așa ni se pare a fi, o minune.

Astfel de situații sunt extrem de rare, cele în care o persoană să aibă mâinile amputate și să poată fi ambele salvate. E o minune să ajungi la timp la spital și medicii să hotărască că vor salva ambele brațe, nu doar unul, iar operația să reușească. Nu putem să mulțumim suficient de mult. Astfel de medici ar trebui să fie cunoscuți la nivel național”, a mai spus Vali Tudose.

Citește și Ţi se face pielea de găină! Frăţiorul Alexiei, fata cu braţele amputate în accidentul din Paşcani, a fost cel care a găsit mâna surioarei sale între fiarele autocarului

Fratele Alexiei a găsit brațul surorii sale între fiarele autocarului

Alexia mai are un erou căruia îi este recunoscătoare. E vorba de fratele ei, Eric, care, văzând că nu avea unul din brațe, l-a căutat și l-a dus medicilor.

„Mi se pare cel mai mare act de curaj și cea mai mare dovadă de iubire către sora lui. Noi, părinții, știam cât de mult o iubește și cât de mult o protejează. Ei sunt foarte uniți, dar mai există și scântei, discuții, dar când este vorba de lucruri importante, care contează, sunt foarte atenți. Băiatul este foarte grijuliu cu ea. Are o atitudine protectivă față de ea și așa a făcut Dumnezeu, ca el să fie acolo.

Ei făceau dansuri de mai mulți ani, dar nu au fost niciodată plecați unul fără celălalt. Sunt nedespărțiți, au activități împreună, au foarte mulți prieteni comuni. Ăsta a fost norocul și Dumnezeu a vrut ca Eric să fie acolo. Este important că a dus-o foarte repede, că i-a luat și mânuța”, a mai povestit mama Alexiei.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Cine este propunerea de premier pe care ar accepta-o PNL și PSD. Numele surpriză pe care l-ar agrea și Ilie Bolojan
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mutu și Contra ”au picat ca niște fraieri” în capcana unei vedete din filme pentru adulți: ”De asta erau la geam!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?