Povestea unui antreprenor român care a ajuns instalator în Irlanda. Câştigă 5.000 de euro pe lună

După ce a deținut o firmă de construcții cu 40 de angajați în porturile de la Marea Neagră, Tudorel Catrinoiu a plecat în Irlanda. Acum lucreze ca instalator la o uriașă fabrică americană de cipuri şi câştigă 5.000 de euro pe lună.
Alina Costache
03 ian. 2023, 10:11
Povestea unui antreprenor român care a ajuns instalator în Irlanda. Câştigă 5.000 de euro pe lună

Tudorel Catrinoiu a revenit, după 11 luni de Irlanda, acasă, la Limanu, Constanța, pentru a petrece sărbătorile alături de soţie şi cei doi copii ai lui. Munca în străinătate, deşi îi aduce satisfacţie din punct de vedere financiar, l-a ţinut departe de cei dragi. La început de 2023, Tudorel are o dilemă: să se întoarcă în ţară, la Limanu, sau să-şi ia familia şi să plece din România. Soția lui nu e decisă să facă pasul, așa că și el pune totul în cumpănă și se gândește ce să facă în acest an, care abia a început, potrivit Libertatea.

„Nu respectă Revelionul, ei se bucură de Halloween, atunci vin copiii cu colindatul la ei. La fel, de Sfântul Patrick, se îmbată și a doua zi sunt fresh la prima oră. Noi mai facem grătare, ei nu. Noi avem obiceiurile noastre, pe care ei nu le au. O fi totul frumos, dar ceva lipsește”, mărturiseşte Tudorel.

Citeşte şi: Crimă șocantă în Irlanda. O femeie din Oradea a fost ucisă în somn de logodnicul ei

Pe de altă parte, în Iralanda „ai siguranța zilei de mâine”. „N-ai cum să rămâi fără muncă în Irlanda. Nivelul de trai e mai bun, mâncarea e mai ieftină”.

„Doar alcoolul e foarte scump și țigările, cazările. Eu plătesc 650 de euro pe o cameră lunar și mai stau cu o familie de români din Turnu Măgurele”, își continuă bărbatul socoteala. Doar că salariul lui ajunge la de opt ori mai mult decât chiria – cam la 5.000 de euro pe lună. „Câștig mai bine acum decât când eram antreprenor acasă. Bine, fac multe ore suplimentare”, spune bărbatul.

Citeşte şi: Cum poţi primi un salariu de până la 18.000 de lei pe lună. Trebuie să îndeplineşti anumite condiţii

„Toată Europa e plătită la oră, noi, în România, suntem la salariul minim pe economie brut, nu se face defalcare pe oră. Cine mai muncește cu 3.000 de lei brut?”.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Voyo dă o lovitură uriașă pe piața media! A cumpărat drepturile TV de la Formula 1
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
Coperto, kuver sau couvert, taxa care îi surprinde pe români în vacanță. Ce este și de ce apare mereu pe bonul primit la restaurante
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
MediaFlux
Pensia lui Băsescu, tăiată de Guvern. Ce bani mai primește fostul președinte. „Și mie mi-au tăiat pensia”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?