SUA a dat ordinul: Europa NU va participa la reconstrucția Ucrainei

Europa a fost prinsă la mijloc, în conflictul dintre Rusia și SUA, pe care americanii îl poartă indirect, prin intermediul regimului Zelenski. Totuși, UE va fi scoasă din schemă de liderii de la Washington, pentru reconstrucția Ucrainei, susține presa internațională. 
Filip Stan
13 ian. 2023, 08:33
SUA a dat ordinul: Europa NU va participa la reconstrucția Ucrainei
Președintele SUA, despre războiul din Ucraina

Misiunea Europei în conflictul SUA vs. Rusia se va opri acolo unde vor decide americanii, se arată într-un working paper al The German Marshall Fund, citat de ZF. Conflictul din fostul teritoriu al URSS pare departe de a se încheia, însă americanii au schițat deja planul pentru reconstrucție. Astfel, liderii proiectului vor fi liderii din SUA și cei din statele G7, adică Marea Britanie, Canada, Franța, Italia și Japonia.

Practic, este vorba despre cele mai dezvoltate state din punct de vedere economic, tehnologic și militar, cu SUA la cârmă și evident, cu excepția Chinei și a Rusiei.

Restul statelor din UE ar urma să facă parte dintr-un task force, însă doar ca invitat al G7.

„Primul coordonator ar trebui să fie un american cu statură globală. Acest lucru se datorează faptului că doar SUA vor putea să reunească coaliţia globală necesară şi să creeze un consens între partenerii Ucrainei”, se arată în documentul citat.

Bruxellesul nu ar avea puterea financiară şi politică să conducă eforturile de refacere a Ucrainei, mai scriu americanii:

„Având în vedere complexitatea acestui efort, un lider puternic este esenţial. Spre deosebire de alte planuri, această lucrare nu prevede ca Comisia Europeană să conducă redresarea în parteneriat cu guvernul Ucrainei, deoarece Bruxellesul nu are nici puterea politică, nici puterea financiară necesară”.

 

Ucraina trebuie să fie cooptată în UE, susțin liderii de la Washington și Bruxelles

 

Potrivit documentului citat, scopul final este ca Ucraina să fie cooptată la Uniunea Europeană (UE). Sursele de finanţare pentru noul plan „Marshall” ar urma să fie donaţiile G7 şi UE, însă GMF sugerează şi donaţii „neconvenţionale”, adică activele internaţionale îngheţate ale băncii centrale a Rusiei, evaluate în prezent la aproximativ 300 de miliarde de dolari.

Între timp, România continuă să sprijine umanitar, cu armament și cu mercenari statul controlat de Volodimir Zelenski și oamenii săi. În 2022, liderii de la București, ai PSD și PNL, respectiv președintele Klaus Iohannis, s-au oferit să participe la reconstrucția Ucrainei.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Ianis Stoica, „foarte supărat” după mesajul primit de la FRF: „Nu ești convocat de data aceasta”. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte