CE vrea să amendeze România pentru nu respectă legislaţia UE a pieţei de gaz şi electricitate

Comisia Europeană (CE) a reclamat România la Curtea de Justiţie a UE pentru transpunerea incompletă în legislaţia naţională două directive în domeniul energiei, privind protecţia consumatorilor şi îndatoririle autorităţilor de reglementare, cu propunerea iniţială a unor penalizări de circa 60.000 euro pe zi.
Iulian Tudor
21 mart. 2013, 12:33
CE vrea să amendeze România pentru nu respectă legislaţia UE a pieţei de gaz şi electricitate

Comisia Europeană propune sancţionarea României cu o penalizare zilnică de 30.228,48 euro de la data unei eventuale decizii a Curţii în acest sens, până la transpunerea directivelor în legislaţia naţională, se precizează într-un comunicat al CE. „Nivelul acestei penalităţi este stabilit ţinând cont de durata şi de gravitatea încălcării (…) Curtea va decide valoarea finală a penalităţilor zilnice”, se arată în comunicatul Comisiei Europene, potrivit AFP, citată de Mediafax.

Directivele respective ar fi trebuit să fie aplicate integral până în data 3 martie 2011, fiind preluate numai parţial de România în legislaţia naţională. Astfel, cu prioritate, CE menţionează prevederile privind protecţia consumatorilor şi definirea clară a sarcinilor autorităţilor de reglementare în domeniul energiei.

România şi-a făcut însă, în mare parte, „temele”, aplicând majoritatea actelor legislative necesare pentru implementarea directivelor CE privind energia electrică şi gazele naturale, însă „au rămas dispoziţii care nu au fost încă transpuse în legislaţia naţională”, se mai precizează în comunicatul CE, care se refră la cele două dispoziţii prioritare neaplicate încă.

Comisia a transmis României în luna septembrie a anului 2011 scrisori de punere în întârziere privind transpunerea celor două directive, care au fost urmate în februarie 2012 de avize motivate.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu, un nou mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner. Cum l-a numit, de fapt 
Capital.ro
Surpriza verii în Europa: plaja care a depășit Grecia, Italia și Spania
Playtech.ro
Ora la care ar trebui coborâte jaluzelele pentru a scădea temperatura din casă cu câteva grade vara. Așa economisești bani la facturi
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?