Autostrada „Umbrărescu” A7 capătă contur. Imagini de senzație după zeci de ani de promisiuni politice

Perioada de execuție a lucrărilor pentru fiecare lot este de 30 de luni, astfel că – teoretic – autostrada A7 de la Focșani la Bacău ar trebui terminată până în vara lui 2025, însă UMB ar putea finaliza lucrările înainte de termen, măcar și parțial.
Filip Stan
25 ian. 2023, 20:53
Autostrada

Cel mai puternic drumar din România, constructorul UMB patronat de Dorinel Umbrărescu  este ,,aproape” de capacitatea maximă, cu aprox. 420 de kilometri de Autostradă și Drumuri Expres în șantier, contractați sau câștigați, a anunțat miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

VIDEO: Umbrărescu a dat ordin pe șantierele Autostrăzii Moldovei: imagini spectaculoase cu cel mai așteptat drum de mare viteză din România
Invitat la PrimaNews, ministrul Grindeanu a anunțat că aprox. 250 de kilometri din cei 320 de kilometri (Buzău-Pașcani) ai Autostrăzii Moldovei ar putea fi construiți complet de UMB, iar utilajele există și se verifică prin sistemul ,,Registrul Utilajelor“, baza de date care semnalează dacă un constructor înscrie aceleași utilaje la două licitații în paralel. Întrebat despre capacitatea de mobilizare și dacă poate ,,duce” toate contractele/licitațiile câștigate, Sorin Grindeanu a spus că, toate contractele sunt în termene, ba chiar unele în avans : ,,…e ok…în acest moment este undeva la capacitatea maximă, aproape de capacitatea maximă, dar vreau să vă spun că pe toate contractele pe care această companie le are semnate cu CNAIR, pe toate le duce și este în termene, ba chiar le termină și înainte, sunt organizați în stil militar și asta e mare lucru…știți, un șantier nu e o farmacie. Pe A 7 (n.r Autostrada Moldovei) din 13 loturi pe 7 loturi are contracte, iar pe 3 loturi sunt contestații la CNSC. Foarte important, noi am dat drumul la Registrul Utilajelor, adică lucrurile (utilajele) se văd dacă se dublează și nu are capacitate. Totodată, a câștigat și financiar, a venit cu 85 % din evaluarea CNAIR. La modul în care lucrează nu am niciun semn de întrebare că nu are capacitatea pe șantierele pe care lucrează.”-Sorin Grindeanu.

Pe 12 ianuarie, la semnarea contractelor pentru loturile de mijloc ale secțiunii Buzău-Focșani, directorul UMB, Cornel Bunghiuz a explicat presei că firma dispune de 5000 de angajați și a garantat că și-au calculat foarte bine resursa umană și tehnică : ,,vă asigur că o să ne mobilizăm exemplar, aș putea spune militărește, astfel încât, așa cum am procedat până acum să terminăm și mai devreme pentru contractele pe care le avem în derulare. Organizarea o să o facem pas cu pas în funcție de evoluția timpului, vă asigur că vom termina în termen. Resursa acum este de 5000 de oameni care lucrează efectiv, nu doar pe A 7.”

Autostrada A7 devine „austostrada Umbrărescu”. Mesajul premierului Nicolae Ciucă
Dacă pentru loturile de mijloc ale Autostrăzii Buzău-Focșani turcii de la Tekfen au reclamat și au câștigat la CNSC din cauza CNAIR, pentru cele trei loturi dintre Bacău și Pașcani, Danlin a contestat capacitatea UMB : „Resursele tehnice, utilajele și echipamentele propuse de către ofertantul Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB – Tehnostrade nu dovedesc capacitatea tehnică a acestuia de a realiza în mod simultan mai multe contracte care se execută în același timp (sic !), condiție impusă prin cap 3.3 din specificații prin Fișa de date”, arată contestația Danlin XXL.

În premieră pentru România, toţi cei 320 de kilometri ai autostrăzii 7 Ploieşti –  Paşcani vor fi în execuţie în primăvara acestui an de firmele lui Umbrărescu. În România până acum s-a construit pe bază de „cioturi“ cu loturi inau­gurate pe 10-20 de kilometri şi nicio autostradă pe distanţe de peste 100 de kilometri nu s-au construit pentru a fi gata în acelaşi timp. În cazul A7 diferenţa o face faptul că finanţarea este prin PNRR, iar proiectul trebuie să fie gata până în 2026, altfel cei aproape 1,8 miliarde de euro nu vor mai fi decontaţi, ci vor fi plătiţi de la bugetul de stat.

DailyBusiness
Tupeul nu are limite! Se dă spor de gen la stat. Bărbații sunt plătiți în plus doar pentru că au o femeie în conducere
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Afacerea inedită cu care o româncă a dat lovitura. Crește animale periculoase, iar un exemplar costă câteva mii de euro
Capital.ro
Anunț trist despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte
Playtech.ro
Care este forma corectă de plural pentru 'căpătâi'. 70% dintre români greşesc
DailyBusiness
Motivul pentru care Gina Pistol îi ascunde chipul fetiței, pe rețelele sociale: „Uneori și nouă ne este greu”
Adevarul
Moartea suspectă a ministrului Transportului din Rusia, fisura care zguduie sistemul de putere de la Kremlin
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Un nou șoc meteo în România. Temperaturi alarmante
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cine sunt femeile celebre care au fost în viața lui Lucian Viziru. Cel mai dorit burlac din România a cucerit celebrități precum Catrinel Sandu sau Gabriela Spanic
Cancan.ro
Un nou avertisment ANM de ploi, grindină şi vijelii! Cât va dura urgia din România și ce județe sunt vizate
Playsport.ro
Interzicerea virajelor la stânga ar putea reduce accidentele și ambuteiajele. Măsura, testată deja în tot mai multe orașe...
Capital.ro
Mașinile mai vechi de 12 ani vor avea interzis! Noi reguli pentru românii cu mașini pe benzină sau motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Anunț privind recalcularea pensiilor! Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat! Se iau în considerare noi venituri
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Producţia de vodcă, în declin. Rușii se dau pe tequila, rom și whisky