Rusia pregăteşte o ofensivă „iminentă” în Ucraina, avertizează americanii

Think tank-ul american ISW notează că un lider militar ucrainean, Ivan Timociko, a declarat că Moscova îşi consolidează gruparea de forţe din Donbas ca parte a unei ofensive anticipate.
Filip Stan
31 ian. 2023, 14:55
Rusia pregăteşte o ofensivă
Război în Ucraina.

Forţele ruseşti se pregătesc pentru un nou atac iminent în Ucraina, „cel mai probabil curs de acţiune” fiind o ofensivă „în următoarele luni”, potrivit analiştilor de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank din Washington.

Citând surse occidentale, ucrainene şi ruseşti, think tank-ul american scrie în analiza zilnică a evoluţiilor din războiul din Ucraina că Moscova „se pregăteşte pentru o ofensivă iminentă”.

În ultima sa actualizare, postată luni seară, ISW subliniază remarcile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a declarat că nu există „niciun semn” că Vladimir Putin „se pregăteşte pentru pace”.

Luând cuvântul luni în Coreea de Sud, Stoltenberg a declarat: „Vedem contrariul. Vedem că ruşii se pregătesc pentru mai mult război, că mobilizează mai mulţi soldaţi, mai mult de 200.000 şi, eventual, chiar mai mulţi decât atât, că achiziţionează în mod activ noi arme, mai multă muniţie, îşi intensifică propria producţie, dar şi că achiziţionează mai multe arme de la alte state autoritare, precum Iran şi Coreea de Nord”.

Sorin Ovidiu Vîntu, despre Covid şi decimarea populaţiei: „S-a testat reacţia statelor şi a cetăţenilor. Pandemia reală urmează. Mulţi dintre voi veţi fi sacrificaţi. Putin va apela la arma nucleară, dacă se va simţi în pericol” VIDEO

ISW notează, de asemenea, că un lider militar ucrainean, Ivan Timociko, a declarat că Moscova îşi consolidează gruparea de forţe din Donbas ca parte a unei ofensive anticipate. De asemenea, oficialul ucrainean spus că forţele ruse vor trebui să lanseze o ofensivă din cauza presiunii interne tot mai mari pentru victorie.

„Declaraţiile lui Stoltenberg şi Timociko susţin previziunile anterioare ale ISW potrivit cărora forţele ruseşti stabilesc condiţiile pentru a lansa un efort ofensiv, probabil în regiunea Luhansk, în următoarele luni”, conchide ISW.

Între timp, lupte intense continuă în jurul oraşului Bahmut din regiunea Doneţk din Ucraina, în timp ce forţele ruseşti îşi continuă ofensiva spre acest oraş-cheie din estul ţării, a anunţat marţi armata ucraineană, potrivit CNN.

În ultimele 24 de ore, o serie de oraşe şi localităţi din regiunile Doneţk, Luhansk, Harkov, Herson şi Zaporojie au fost bombardate de forţele ruse, a declarat Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei, adăugând că forţele ruse „continuă să bombardeze aşezările din apropierea frontierei de stat, provocând victime civile şi distrugând proprietăţi private”.

În regiunea Doneţk, în ultimele 24 de ore, armata ucraineană a respins atacurile din apropierea Bahmut, Avdiivka, Vuhledar şi alte oraşe din regiune, unde situaţia rămâne „dificilă”, au declarat autorităţile regionale şi armata ucraineană. Atacurile izolate şi haotice au continuat de-a lungul liniei de apărare din jurul oraşului Avdiivka pe tot parcursul nopţii, a declarat marţi administraţia militară regională. De asemenea, au fost raportate bombardamente în alte câteva oraşe şi comunităţi din regiune, provocând pagube clădirilor rezidenţiale. Trei civili au fost răniţi în întreaga regiune în ultimele 24 de ore, a precizat administraţia militară regională.

Situaţia din regiunea Luhansk rămâne, de asemenea, „dificilă”, a declarat marţi administraţia militară regională de aici. În ultima zi, forţele ucrainene au respins atacurile ruseşti în zonele Novoselivske şi Bilohorivka, au declarat autorităţile regionale. În oraşul Luhansk, forţele ruse folosesc maternităţile a două spitale pentru a trata militarii răniţi, susţine armata ucraineană.

Război în Ucraina. O rachetă a lovit o clădire rezidenţială la Harkov VIDEO
„Inamicul continuă să sufere pierderi grele şi a început să folosească facilităţi medicale civile suplimentare pentru a găzdui răniţii invadatorilor ruşi”, a declarat Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei. „Din cauza folosirii de către inamic a două maternităţi pentru a trata răniţii ruşi din oraş, este posibil să se nască copii doar în Centrul regional perinatal din Luhansk, care este foarte lipsit de spaţiu şi creează riscuri şi condiţii nefavorabile pentru naştere”, a adăugat acesta.

În regiunea Harkov, un civil în vârstă de 62 de ani a murit în oraşul Vovceansk ca urmare a bombardamentelor, a anunţat marţi administraţia militară din această regiune. O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită. Starea ei este de gravitate moderată, au precizat autorităţile regionale. Bombardamentele au avariat, de asemenea, clădirea departamentului de poliţie, clădiri de apartamente şi depozite. În Kupiansk, o clădire regională a Căilor Ferate Ucrainene şi case particulare au fost avariate, au declarat autorităţile regionale.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cum își începe ziua Ilie Dumitrescu. Secretul din spatele fiecărei apariții de nota 10
Capital.ro
Proprietarii care își închiriază locuința. Reguli la bloc când vecinii nu-și dau acordul. Asociația de proprietari nu poate interveni
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul