Victor Ciutacu: „Pentru cine nu s-a născut alaltăieri şi are olecuţă de creier, legătura dintre gonflarea acestui caz și depunerea candidaturilor pentru şefia DNA e evidentă”

Concluzia realizatorului emisiunii Punctul Culminant de la România TV este că DNA a fost prins puţin în ofsaid cu indisponibilizarea fostului selecţioner al României şi că nu este nevoie de sistemul VAR pentru a-ţi da seama că totul este un blat de la care lipsesc doar folcloristele lui Pinalti, un alt greu din fotbal care a avut probleme cu antrenamentele intense de pe holurile DNA.
Filip Stan
31 ian. 2023, 21:06
Victor Ciutacu:

Victor Ciutacu a îmbrăcat marţi seară tricoul de analist sportiv şi a făcut „procesul etapei” după ce DNA şi-a cam dat cu stângu-n dreptul în dosarul care îl vizează pe Victor Piţurcă. „Primul lucru care revolta e ca, in plina stare de urgență, in timp ce populația era terorizata cu blindatele Armatei pe strazi și controlata cu politia la una, băieții deștepti faceau bani frumoși pe seama romanilor speriati de boala si ținuți într-un soi de arest la domiciliu fara fapta”, spune Victor Ciutacu, care atrage atenţie că „frapează asemănarea modului de lucru al procurorului cu al celor din neagra perioada a Codrutei Kovesi, dosar pornit de la un denunț al unui martor cu identitate protejata, oameni plimbați în catuse prin fata camerelor de luat vederi, folosirea copiilor celebrităților, încatusati, pe post de momeala sentimentala pentru ca mult mai celebri lor parinti sa semneze acorduri de recunoaștere a vinovatiei și/sau sa denunțe alți pești mai grasi”, amintind de cazurile Cocos și Hrebenciuc.

Victor Ciutacu: „Cuantumul presupusei spagi, 10.000 euro, e ridicol”

„Folosirea unei vedete cu notorietate națională, în speța de fata Victor Piturca, fost fotbalist emblematic și fost antrenor de succes al echipei naționale, pentru a genera vizibilitate și interes. tocmai de aici și mediatizarea în cascada, cu o intensitate aproape isterica, a unei cauze penale în care întreaga valoare a contractului, în jur de 2 milioane euro, e mai mica decat unele comisioane incasate de adevăratii profitori ai pandemiei. însuși cuantumul presupusei spagi, 10.000 euro, plătiți în doua transe, în contul bancar al ditamai directorului Romarm, e ridicol pentru un dosar de așa-zisa mare corupție”, a mai spus Victor Ciutacu, în direct la România TV

„Din documentele oficiale ale procuraturii anticoruptie, singura vina a lui Victor Piturca pare a fi aceea ca are bani. Pe care i-a folosit pentru a împrumută, prin banca, firma fiului sau, implicată într-un contract comercial cu o autoritate a statului. Si pe care și i-a recuperat, tot prin banca, dupa ce beneficiarul a facut plățile. Cât despre ridicolul reținerii lui pentru 24 de ore, pentru ca ulterior sa nu i se ceara arestarea, comentariile sunt de prisos…”, mai atrage atenţia Victor Ciutacu, iar concluziile vin mai natural ca statisticile făcute de „boţi” pe un site de rezultate sportive: „Pentru cine nu s-a născut alaltaieri și are olecuta de creier, legătura dintre gonflarea acestui caz și depunerea candidaturilor pentru șefia DNA e evidenta. la fel cum e și cea dintre cazul fraților Tate și depunerea candidaturilor pentru șefia DIICOT. Pentru ceilalți e lupta împotriva corupției și a criminalității organizate”.

Citeşte şi: EXCLUSIV Mitică Dragomir intervine în dosarul în care e acuzat Piţurcă: „Categoric scapă! Păi, ce, i-a forţat pe cei din armată să cumpere măştile?”

„Dacă n-am fost în stare să producem un Platini, măcar un Pițurcă în cătușe tot eram datori omenirii. Altfel, mi se pare fabulos cum șpaga din marele dosar de corupție se cifrează la fabuloasa sumă de 10.000 euro, două tranșe, în lei, pe cardul primitorului. Și că valoarea întregului contract e mai mică decât niște comisioane pe care le știe toată Șoseaua Nordului. Plus că nici unul dintre apeviștii care au șmenuit hârtiile de necesitate nu e deranjat în anchetă. Altfel, ce să zic, succes domnului Bologa în campania electorală pentru un nou mandat la șefia DNA. Dacă tot veni vorba, aceleași urări și doamnei Pâțu de la DIICOT, să nu fie degeaba tot iureșul cu frații Tate”, a scris Victor Ciutacu şi pe Facebook.

Citește și Victor Ciutacu: „Piţurcă va sta la răcoare până va decide să-l dea pe Orban”. Ce pedeapsa riscă fostul selecţioner, conform avocaţilor

Victor Ciutacu nu a uitat nici de cariera spectaculoasă a lui Victor Piţurcă: 

Satană, ne-Satană, omul ăsta l-a făcut, împreună cu Gabi Balint, pe dinamovistul din mine să plângă de fericire pentru Steaua în peluza din spatele porții unde a rămas agățat în plasă. Și tot el e cel care a umblat vreo lună în portbagaj cu o minge și un tricou al naționalei, semnate de toți componenții lotului pentru fiul meu, până când am avut olecuță de timp să recuperez prețioasele trofee. Eu așa prefer să mi-l amintesc…„, a mai scris Victor Ciutacu pe Facebook.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte