Bani de la stat pentru copiii românilor. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi întreaga sumă

Potrivit unei noi inițiative legislative a Parlamentului, copiii români ai căror părinți lucrează în afara țării pot primi ajutorul autorităților statului și al organizațiilor neguvernamentale.
Filip Stan
18 feb. 2023, 11:42
Bani de la stat pentru copiii românilor. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi întreaga sumă

Potrivit unei statistici a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, la sfârșitul anului trecut în România se înregistrau peste 7000 de copii aflați în stare de vulnerabilitate (cu risc de sărăcie și excluziune socială) cauzată de plecarea părinților la muncă în străinătate.

O mare parte dintre minorii lipsiți de protecția directă a părinților nu au parte nici măcar de o masă completă pe zi și se află în pragul abandonului școlar, potrivit statisticilor realizate de organizația „Salvați Copiii”.

Parlamentarii au inițiat o propunere legislativă prin care reglementează posibilitatea ca mai multe tipuri de entități să acceseze fonduri nerambursabile europene, locale sau naționale pentru a implementa programe de ajutor pentru minorii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, potrivit Bugetul.ro.

Programele vor putea fi inițiate și gestionate de instituții publice sau organisme neguvernamentale și vor putea include mai multe tipuri de acțiuni dedicate copiilor:

– servicii de suport educațional și psihologic;

– activități extracurriculare de recreație, precum tabere școlare;

– activități de evaluare și consiliere vocațională;

– sprijin material pentru rechizite și hrană, dar și cazare sau decontarea transportului la și de la școală;

– sprijin acordat copiilor vulnerabili și pentru familiile acestora, pentru fiecare caz particular;

– consiliere parentală pentru persoanele în a căror grijă se află în acest moment minorii.

Concret, autoritățile care vor putea implementa astfel de programe sunt:

– instituțiile de învățământ;

– medicii de familie și unitățile spitalicești;

– organizațiile neguvernamentale acreditate în domeniul protejării drepturilor copilului;

– cultele recunoscute.

„O potenţială sursă de finanţare nerambursabilă o constituie Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027, respectiv din cadrul Priorităţii P02 Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii – zona rurală, cu o alocare totală de 150 milioane euro, din sursa FSE+, în această alocare fiind inclusă şi categoria copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate în cadrul categoriilor de copii aflaţi in stare de vulnerabilitate”, explică inițiatorii propunerii legislative.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie  să fie votată de Camera Deputaților, promulgată de Președinte, ulterior să fie publicată în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Românii afectaţi de cutremure pot cere despăgubiri de la stat. Ce acte îţi trebuie la dosar

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Culisele succesului lui David Popovici: a intrat în istoria Campionatelor Europene! Fotoreportaj Fanatik de la cursa de AUR de la Paris
Capital.ro
Pensie mai mare după o victorie în instanță împotriva Casei de Pensii. Judecătorii au obligat instituția să emită o nouă decizie de pensionare
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat