Ce părere avea Mihai Șora despre Dumnezeu. Era credincios sau ateu? Declarații explozive

Filozoful Mihai Șora, decedat sâmbătă, 25 februarie, se numără printre intelectualii români care au crezut profund în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, el a urmat calea lui Mircea Eliade, care i-a fost profesor. 
Filip Stan
25 feb. 2023, 23:57
Ce părere avea Mihai Șora despre Dumnezeu. Era credincios sau ateu? Declarații explozive

Mihai Șora a fost una dintre sursele de inspirație ale partidului USR. Intelectualul a participat chiar la protestele din Piața Victoriei, „catalizatorul” formațiunii „progresiste”, care a susținut vaccinarea obligatorie COVID cât a fost la guvernare și care în prezent, trăiește o puternică criză în urma sciziunii.

Ulterior, în urma scandalului reclamei eMag, cei de la USR nu s-au mai asociat cu imaginea filozofului. În mod surprinzător, din punct de vedere ideologic, Mihai Șora și USR prezentau diferențe majore. Dacă miniștrii USR s-au ferit să jure cu mâna pe Biblie și să-și facă cruce, Mihai Șora a recunoscut în repetate rânduri că este credincios, deși se considera un om cât se poate de cerebral, având în vedere natura profesiei.

 

Mihai Șora: „Credința în Dumnezeu este neclintită”

 

În 2008, Mihai Șora și-a mărturisit fără menajamente credința în Dumnezeu. Iată interviul:

„- Având în vedere formația dvs. filosofică și preocuparea pe care o aveți pentru gândirea speculativă, n-ați fost tentat niciodată să-l puneți sub semnul întrebării pe Dumnezeu?

– Nu. Credința în Dumnezeu este neclintită. Și așa a și rămas după ce-am ieșit din adolescență .

– Intelectualul are dileme, se îndoiește, își pune întrebări , caută să obțină certitudini, iar un filosof cu atât mai mult. Credința este la polul opus. Dvs. nu ați avut această frământare : există sau nu Dumnezeu?

– Nu. Am avut mereu certitudinea că există . Sentimentul religios, sentimentul de dependență de divinitate, ideea că nu ne-am autocreat, că am fost creați cred că sunt definitorii și indubitabile pentru ființă umană . Pot exista lungi perioade de inconștiență , de superficialitate, în care să ignori, să nu înțelegi sau să negi realitatea că suntem făcuți de Dumnezeu. Dar măcar o dată în viață îți pui problemele fundamentale: de unde vin , încotro merg? La ce bun? Pe ce se întemeiază ? Și dacă ești onest cu ține , ajungi la un punct zero care nu- și poate, în nici un caz, avea autojustificarea în sine însuși . E evidența însăși”.

Mircea Eliade, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, respectiv intelectuali contemporani Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Mihail Neamțu se numără printre celebrii filozofi români care nu au pus sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu.

Mihai Șora a murit pe 25 februarie 2023, la 106 ani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie „la cald” imediat după FCSB – FC Botoșani. „A plecat din România!”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Horoscop 18 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine are parte de certuri, bani pierduți și surprize neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat