Olivia Steer, în fața judecătorilor. Ce se întâmplă cu averea soției lui Andi Moisescu

Olivia Steer, în fața judecătorilor. Soția lui Andi Moisescu este citată într-un dosar început încă din 2019, care, în ultimul an, s-a amânat din cauza unui expert care nu a luat în seamă dispozițiile instanței.
Alina Costache
02 mart. 2023, 09:27
Olivia Steer, în fața judecătorilor. Ce se întâmplă cu averea soției lui Andi Moisescu

Olivia Steer, în fața judecătorilor. Soția lui Andi Moisescu este citată alături de trei rude ale sale, a revendicat un teren situat pe raza localității Căuaș. Dosarul a fost deschis în 2019, însă, după ce s-a plimbat de la o instanță la alta, a ajuns, într-un final, la Carei, iar de un an bate pasul pe loc.

Olivia Steer, în fața judecătorilor

Motivul: specialistul desemnat de judecători nu a efectuat expertiza solicitată. În mod bizar, în loc să înlocuiască expertul, instanța a continuat să emită citații, timp de un an, așa că procesul s-a amânat din nou, la finele lunii mai, scrie Spynews.ro.

Conform regulamentului de aplicare a legilor fondului funciar – lege invocată în acest proces, „Comisia pentru aplicarea fondului funciar preia şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii”.

Însă, în condițiile în care reclamanții nu sunt mulțumiți de verdictul comisiei, se pot adresa instanței – situație în care a ajuns și Olivia Steer, în calitate de moștenitoare.

Citește și: Olivia Steer anunță schimbările pe care le-a observat după ce a renunțat la câteva alimente: „Nu știu unde voi ajunge în ritmul ăsta”

Andi Moisescu şi Olivia Steer, căsătoriţi de 17 ani

Juratul de la Românii au talent susține că nu există un secret propriu zis care să asigure un mariaj longeviv. Ingredientul principal este iubirea în cuplul lor, iar restul se rezolvă de la sine cu răbdare. Nu-și fac ambiții și nici reproșuri, astfel că discuţiile în contracdictoriu şi certurile sunt aproape inexistente în relaţia lor.

N-am un secret propriu. Cred că ține, în cele din urmă, de fiecare în parte. Mă rog, e mult mai ușor atunci când oamenii se iubesc. Mai ales dacă iubirea e necondiționată.

Nu vreau să pozez în vreun expert, departe de mine gândul. Dar, o să vezi, după 10-15 ani de căsnicie, se tensionează tot mai rar discuțiile. Te enervezi mai puțin și te bucuri mai mult. Mai ales dacă nu ții cu dinții să ai dreptate.

Petrec infinit mai mult timp la montaj, pentru că încă îmi montez singur toate materialele de pe YouTube. Și a doua – Olivia nu mi-a făcut niciodată nici cel mai mic reproș legat de orele petrecute de mine la muncă, oricât de multe s-au adunat. Deci, fără nici cea mai mică presiune din afară, aș zice că mă descurc și sunt recunoscător”, a declarat Andi Moisescu pentru Viva.ro.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi