Te angajează pe loc la Google dacă răspunzi corect la o singură întrebare. Salariile sunt uriaşe

Calitatea foarte căutată la interviurile de angajare de la Google, pe care puțini oameni o au, a fost dezvăluită de un important director.
Filip Stan
15 mart. 2023, 10:07
Te angajează pe loc la Google dacă răspunzi corect la o singură întrebare. Salariile sunt uriaşe

O fostă membră a conducerii Google, care s-a ocupat timp de zece ani de interviurile de angajare, a dezvăluit care e cea mai importantă aptitudine pe care foarte puțini candidați o au.

Claire Hughes Johnson este lector la Harvard Business School. A lucrat timp de zece ani la Google, unde a supervizat proiecte pentru Gmail, Google Apps și operațiuni pentru clienți.

Angajări la Kaufland. Salariul pornește de la 3.700 de lei, se oferă şi bonuri de masă, prime de Paşte şi zile libere suplimentare

În deceniul în care a lucrat pentru gigantul tehnologic, au fost săptămâni în care lucra până la 40 de ore conducând interviurile pentru angajare, iar înainte de toate, ea căuta o aptitudine specială la fiecare candidat pe care îl avea în față: autocunoașterea. Claire spune că aceasta este o calitate pe care foarte puțini oameni o au, potrivit CNBC.

Experiența și priceperea contează, dar ele pot fi învățate, subliniază ea. În schimb, când cineva atinge un nivel ridicat de autocunoaștere este mai motivat să învețe, fiindcă are o abordare sinceră asupra muncii. În plus, interacționează mai bine cu colegii și cu șefii.

Autocunoașterea e o caracteristică rară: cercetările arată că, deși 95% din oameni consideră că dețin această aptitudine, de fapt, doar 10-15% o au, arată ea.

Cum poate fi depistată autocunoașterea

Claire, expert Google, urmărea întotdeauna două cuvinte printre afirmațiile candidaților: prea mulți ‘eu’ reprezintă un semnal de alarmă, fiindcă e un indiciu al egoismului, iar persoanele respective ar putea fi puțin dispuse să colaboreze cu ceilalți, în timp ce prea mulți ‘noi’ pot ascunde ce rol joacă acel candidat într-o situație anume. Trebuie să existe un echilibru, spune ea.

De obicei, Claire află ceva important când îi întreabă pe candidați despre rolul lor exact într-o anumită reușită. „Un răspuns pozitiv ar fi: ‘A fost ideea mea, dar e meritul întregii echipe'”, explică ea.

Angajări 2023. Avalanşă de oferte la stat, se caută bucătari pentru popotă, infirmiere, dar şi paznici şi directori. LISTA, condiții, calendarul concursurilor

Totodată, ea le cere să spună cum cred că i-ar descrie colegii. „Dacă spun numai lucruri bune, verific ce recomandări am primit despre ei. Apoi, îi întreb ce au făcut pentru a îmbunătăți părerile despre ei, ca să le testez orientarea către învățare și auto-îmbunătățire și ca să văd dacă au tratat cum trebuie acele impresii”, arată experta.

Evaluarea autocunoașterii

Cum îți dai seama că nu ai un nivel de autocunoaștere suficient de dezvoltat? Experții spun că trebuie să ții seama de aceste semne:

  • primești constant feedback cu care nu ești de acord. Asta nu înseamnă că feedback-ul e corect, dar arată cât de mare este diferența între modul în care te percep ceilalți și cum te vezi tu.
  • te simți constant frustrat și nervos, fiindcă nu ești de acord cu direcția sau deciziile echipei.
  • ești epuizat la sfârșitul programului și nu-ți dai seama de ce.
  • nu poți descrie exact ce tip de muncă faci și nu-ți place ceea ce faci.

Cum se clădește autocunoașterea

Să-ți dezvolți această calitate înseamnă să înțelegi de ce muncești în felul în care o faci și cum poți contribui la munca în echipă. Adică:

  1. Să-ți înțelegi valorile

Să știi ce e important pentru tine, ce anume îți dă energie și ce te slăbește, te va ajuta să înțelegi cum lucrezi. Cu aceste perspective, vei putea să-ți exprimi valorile și să înțelegi când există nepotriviri între ele sau când intră în conflict cu valorile altora.

  1. Identifică-ți stilul de lucru

Notează timp de câteva săptămâni momentele în care simți că ai atins noi niveluri de performanță la serviciu sau când eficiența a scăzut la cote alarmante. Vei descoperi anumite modele. Dacă n-ai încredere în instinctele tale, întreabă pe cineva pe care te bazezi: „Când m-ai văzut în cea mai bună și în cea mai proastă formă?”

  1. Analizează-ți punctele forte și aptitudinile

La un interviu de angajare, ar trebui să fii capabil să vorbești cu încredere despre punctele forte și slăbiciunile tale. Ca să ai un nivel mai corect de autocunoaștere, pune-ți două întrebări:

  • Ce știi să faci foarte bine? Ce calități ai și pe care trebuie să le capeți sau să le întărești?
  • Care sunt aptitudinile tale? La ce ești bun în mod nativ și ce aptitudini ai căpătat cu timpul?

Eric Yuan, fondator și CEO al aplicației Zoom, propune un alt exercițiu eficient: el își ia 15 minute de gândire la sfârșitul fiecărei zile de muncă. „Mă întreb: ce am făcut bine? Am făcut vreo greșeală? Pot să mă descurc mai bine mâine? Uneori îmi notez ceva important. Dar de cele mai multe ori, gânditul e suficient”, a dezvăluit el.

DailyBusiness
5 lucruri de știut despre orașul brazilian Belém, din Brazilia, care găzduiește COP30
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Își face turn Donald Trump pe terenul Elenei Udrea? Cât mai valorează astăzi mega-proiectul de 2 miliarde de euro de la Cluj
Capital.ro
Decizia luată de avocații lui Călin Georgescu. A fost deja depusă cererea la Curtea de Apel București. Neregulile invocate de aceștia
Playtech.ro
Românii care vor primi 2000 de lei de la stat. Cine va beneficia de tichete electronice
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
UE planifică un „Schengen militar”. Se pregătește accelerarea mișcărilor trupelor și armelor în contextul amenințării ruse
stirilekanald.ro
Un cuplu a fost surprins făcând amor într-o biserică din Italia! Preotul român i-a descoperit: „Un grav act de profanare”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai