Kilogramul de „urzici ortodoxe” te arde la buzunar. Imaginea care a făcut înconjurul internetului: „Sunt culese din cimitir?”

Suntem în plin sezon al verdeţurilor, dar, deşi pieţele sunt pline, preţurile lor sunt exorbitante. Spre exemplu, în Capitală, un kilogram de urzici se vinde cu preţuri începând de la 15 lei până la 30 de lei.
Alina Costache
16 mart. 2023, 12:43
Kilogramul de „urzici ortodoxe” te arde la buzunar. Imaginea care a făcut înconjurul internetului:

Comercianţii justifică preţurile mari prin faptul că au crescut costurile ca urmare a crizei energetice. Explicaţia are bază reală, cu toate acestea puţini sunt cei care bagă mâna în portofel ca să-şi cumpere urzici. Plus că un singur kilogram este insuficient, din el putându-se obţine maximum o porţie de mâncare de urzici.

Kilogramul de „urzici ortodoxe” te arde la buzunar.

Ca să atragă clienţii, mulţi comercianţi pun la bătaie imaginaţia şi creativitatea. Aşa se ajunge la etichete ca cea din imagine. „Urzicile ortodoxe” sunt un soi ceva mai binecuvântat, probabil, de urzici. Sau poate au fost culese din curtea vreunui lăcaş de cult. Vreo calitate în plus faţă de urzicile obişnuite trebuie să aibă ca să-şi merite titulatura, dar şi preţul de 20 de lei. Titulatură scrisă cu puţină stângăcie – „otrodocse” – dar care cu siguranţă i-a adus vreun beneficiu vânzătorului. Nu ştim dacă a atras mai mulţi clienţi, dar cu siguranţă mulţi dintre cei care au văzut eticheta s-au amuzat copios.

Citeste si Urzicile și verdeţurile de primăvară au prețuri exorbitante în piețe. Petre Daea, îngrijorat de cât a ajuns să coste un kg de ceapă la tarabe

Într-un grup de Facebook, o internaută a distribuit imaginea cu „urzicile ortodoxe”, care a reușit să acumuleze peste 3.000 de aprecieri și peste 600 de comentarii în mai puțin de 24 de ore. Așa cum era de așteptat, imaginea i-a amuzat copios pe internauți, care s-au întrecut în comentarii care de care mai haioase: „Culese din cimitir? Nu merci”, „20 de ron? Am cules gratis din pădure”, „Catolice nu aveți?”, „Dacă erau culese de la cimitirul Săpânța cum le ziceau oare? Urzici vesele!”.

Beneficiile consumului de urzici

Urzica este o plantă recunoscută pentru proprietăţile sale terapeutice. Printre cele mai notabile efecte ale consumului de urzici se numără curăţarea sângelui şi reducerea semnificativă a riscului de AVC şi infarct. Totodată, urzica poate reduce tensiunea arteriala şi glicemia, mentinandu-le la un nivel stabil.

Această plantă are proprietatea unică de revitalizare şi aprovizionare, astfel că ajută organismul să facă faţă unor condiţii dificile furnizând multe dintre substanţele de bază necesare pentru sănătate şi vindecare.

Citeste si Primele roșii românești, pregătite să iasă pe piață. Prețurile vor fi mult mai mari față de anul trecut: ”Sunt costuri mari pe care fermierul român le suportă şi care se regăsesc în preţ”

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi