ANPC oprește de la comercializare zeci de mii de parfumuri în mall-urile din București, care conțin o substanță periculoasă

Comisarii ANPC au oprit de la comercializare zeci de mii de parfumuri care conţin substanţa interzisă Butylphenyl Methylpropional (BMHCA), ce poate afecta sănătatea, provocând efecte adverse grave, în urma unei ample acţiuni de control derulată în marile centre comerciale din regiune.
Filip Stan
18 mart. 2023, 23:01
ANPC oprește de la comercializare zeci de mii de parfumuri în mall-urile din București, care conțin o substanță periculoasă

În urma verificărilor, care încă nu sunt încheiate, ANPC a descoperit și o serie de nereguli la marile magazine de cosmetice din mall-uri.

„Până în acest moment, comisarii CNPC Bucureşti-Ilfov au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei şi au dispus o serie de măsuri complementare, după cum urmează: oprirea temporară de la comercializare a produselor cu deficienţe de informare, pe etichetă, până la remedierea acestora, oprirea definitivă de la comercializare a sute de produse cosmetice care conţin substanţe interzise prin lege şi verificarea stocului de peste 20.000 de produse cosmetice de diferite sortimente, care ar putea conţine substanţe interzise, pentru a le depista şi a fi retrase de la comercializare, dar şi oprirea definitivă de la utilizare a produselor cosmetice cu data durabilităţii minimale depăşită”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

De asemenea, comisarii au decis oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru magazinul Obsentum, situat în Afi Cotroceni Mall.

Citește și: Boala gravă care afectează tot mai mulți tineri. Simptomele care dau de gol persoanele care suferă de ”sindromul urâțeniei”

Nu în ultimul rând, în urma controlului a fost interzisă punerea la dispoziţie a echipamentelor de joasă tensiune, fără declaraţii de conformitate.

„Când ajungi în dreptul unor rafturi cu cosmetice, pare că eşti deja în altă ţară. Poate dacă le utilizează, doamnele învaţă şi limba străină în care este scrisă eticheta, pentru că româna este facultativă, din păcate. Cât despre substanţa interzisă, cred că ne-am obişnuit cu ideea că, pentru unii, profitul face să pălească legea. Miroase totul a mucegai”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Astfel, în urma verificărilor, care încă nu sunt încheiate, au fost descoperite la vânzare, de către comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov, o serie de nereguli, respectiv: comercializarea unor produse cosmetice (parfumuri) diverse game şi mărci, care conţin substanţa interzisă Butylphenyl Methylpropional (BMHCA), care poate afecta sănătatea consumatorilor, provocând efecte adverse grave, această substanţă fiind notificată de diverse state membre UE, prin sistemul european de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase – RAPEX, la operatorii: Millenium Pro Design SRL (magazin Obsentum) şi Lelas Perfumes SRL (magazin Lelas Perfumes).

De asemenea, au fost depistate la comercializare produse cosmetice fără a avea înscrise, pe etichetă, toate informaţiile prevăzute de lege, în limba română, la operatorii economici Sephora Cosmetics România SRL (magazin Sephora), Parfumerie Douglas SRL (magazin Douglas), Fashion Ave SRL (magazin My Geisha), Ina International SRL (magazin Marionnaud) şi Millenium Pro Design SRL (magazin Obsentum).

Citește și: Concluziile şocante ale unui nou studiu: consumul de apă potabilă poate creşte riscul de cancer

Potrivit ANPC, la operatorul economic Sephora Cosmetics România SRL (magazin Sephora) s-a descoperit comercializarea unor produse fără a avea menţionată data deschiderii în vederea stabilirii datei durabilităţii minimale stabilită de producător sau folosirea unor testere cu data durabilităţii minimale depăşită la operatorul economic Sephora Cosmetics România SRL (magazin Sephora), iar la operatorul economic Parfumerie Douglas SRL (magazin Douglas) se comercializau echipamente de joasă tensiune fără declaraţii de conformitate.

ANPC precizează că această campanie de control a început ca urmare a analizei alertelor de pe sistemul RAPEX, referitoare la produsele cosmetice care conţin ingrediente periculoase, realizată de Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, din cadrul ANPC. Scopul demersului este acela de a verifica existenţa, pe piaţa din România, a unor astfel de produse şi oprirea lor de la comercializare.

Ulterior finalizării acţiunilor de control, comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov vor notifica pe sistemul de alertă rapidă RAPEX, de asemenea, existenţa la comercializare, în ţara noastră, a produselor cosmetice cu ingrediente periculoase.

Citește și: Alertă medicală în Europa! Două bacterii extrem de periculoase nu mai răspund la antibioticele utilizate până acum

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Alina Marymar îi dă fatala Lambadei, după ce a dat de înțeles că este însărcinată: "Nu știe să scrie și să citească”
Fanatik.ro
Cum se califică Universitatea Craiova în primăvara europeană din Conference League! Oltenii pot merge mai departe și cu o înfrângere la Atena. Update
Capital.ro
Viitorul Euro digital. BCE va introduce două tipuri de bani virtuali. Cum vor fi diferiți față de banii cash
Playtech.ro
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Adevarul
Avertismentul dur al unui general polonez către Putin: „Dacă ne atacați, intrăm în Kaliningrad”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum se transmite lepra și cum îți dai seama că ai intrat în contact cu boala. Este alertă epidemiologică după confirmarea unui caz la Cluj-Napoca
iamsport.ro
Un suporter al FCSB, la un pas de tragedie la finalul meciului cu Feyenoord! A căzut din tribună la golul lui Tănase
MediaFlux
Nimeni nu scapă. Toate informațiile vor fi transmise în timp real către autorități
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu