Jucătorii spanioli îşi pot rezilia contractele dacă nu sunt plătiţi de trei luni

Sindicatul Fotbaliştilor din Spania a anunţat, pe site-ul oficial, că începând de joi jucătorii din primele două eşaloane ale campionatului îşi pot rezilia contractele dacă gruparea la care sunt legitimaţi le datorează salariul pe trei sau mai multe luni, informează AFP.
Romania TV
15 dec. 2011, 19:50
Jucătorii spanioli îşi pot rezilia contractele dacă nu sunt plătiţi de trei luni

„Începând cu data de 15 decembrie 2011 intră în vigoare procedeul de reziliere a contractului, un acord la care am ajuns pe 25 august cu Liga Profesionistă de Fotbal. Acest acord poate fi folosit în orice moment al sezonului, cu excepţia ultimelor zece etape”, susţine sursa citată.

Acest acord a fost unul dintre rezultatele negocierilor ce au avut loc în timpul grevei jucătorilor spanioli din vara acestui an şi care a întârziat cu o săptămână debutul campionatului.

În luna august, cluburile datorau 50 de milioane de euro unui număr de 200 de jucători din primele două divizii ale campionatului Spaniei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Marius Mitran dezvăluie marea nedreptate care i s-a făcut regretatului Nae Ungureanu: „Cel mai bun fundaș stânga român pe care l-am văzut vreodată”
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
La ce temperatură trebuie setat frigiderul la sfârșitul verii. Treapta care poate crește inutil consumul
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat