Dezbateri aprinse la Senat. „Ciucă a fost șeful Armatei. Are 3.000 de euro, vi se pare mult?”

Au fost dezbateri aprinse la Senat, miercuri, când parlamentarii au vorbit despre proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale care a fost adoptat în urmă cu o zi de comisiile de specialitate.
Alina Costache
29 mart. 2023, 18:12
Dezbateri aprinse la Senat.

Dezbateri aprinse la Senat. „Ciucă a fost șeful Armatei. Are 3.000 de euro, vi se pare mult?”

Legea a fost votată în Senat. Au fost 79 de voturi pentru și 37 de voturi împotrivă. Senatul este prima cameră, legea urmând să meargă la Camera Deputaților care este cameră decizională.

La un moment dat, senatorul PSD Radu Oprea a spus, de la tribuna Senatului, „cei care ne zic acum că pierdem PNRR au introdus noaptea ca hoții acel 9,4%”. ” Ați ieșit pe ușa din spate a Guvernului și luați acum oala de ciorbă de pe foc cu mâna altuia. Acum ziceți că de abia trăiesc cei cu pensie minimă și când le-am mărit tot voi ne criticați”.

Ștefan Pălărie, senator USR, a dezvăluit că Nicolae Ciucă are o pensie de 18.000 de lei și că după aplicarea impozitării adoptate în comisiile de specialitate acesta va avea doar cu 500 de lei mai puțin. „Domnii de la PNL, colegii lui Rareș Bogdan care-și rupeau cămașa, ce faceți? Vă pregătiți să votați să nu se supere domnul Ciucă. (…) Legea asta nu mută nicio pensie pe principiul contributivității. Vedem protestele din Franța, nu ne permitem să iasă oamenii în stradă fiindcă nu le plătim pensiile la timp”, a mai spus Pălărie.

Citește și Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat în Senat. Parlamentarii USR și AUR protestează pe hol: ”Tăiați pensiile speciale!”

Virgil Guran, senator PNL, i-a transmis că „sunt mulți care nu au făcut armata și nu știu despre ce vorbesc”.

„Poate ar fi bine să organizăm o tabără militară și să îi invităm. Nu e nicio pensie nesimțită. Eu știu ce privilegii nu au avut: Să se mute în diferite garnizoane. Știți ce înseamnă teatru de operații? Poate ați văzut doar în filme. Înseamnă să stai la 50 de grade, 6 luni, să nu îți vezi copiii, să ieși din cort șă îți vezi colegii morți, vezi talibani, asta înseamnă. Câți nu se sperie să nu îi ia în Ucraina? Când vedem ce e acolo ne dăm seama ce înseamnă. Avem nevoie de ei, nu trebuie să îi tăvălim, le sunt îngrădite multe drepturi”, a declarat Guran.

Senatorul PNL a mai spus că pensia lui Nicolae Ciucă nu e mare. „Nicolae Ciucă a fost comandantul Armatei Române. Are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare… Merită acest respect”, a mai spus Guran.

Citește și Continuă scandalul polițelor RCA: Guvernul Nicolae Ciucă amână decizia legată de înghețarea tarifelor

Senatul a adoptat marți un raport de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre aceste modificări admise se află și faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activității, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv de până la 15% şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România