Guvern: CSM nu are competenţa de numire-delegare a unui magistrat ca prim-adjunct al procurorului

Consiliul Superior al Magistraturii nu are competenţa de numire şi de delegare a unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce intră în competenţa CSM fiind detaşarea în cadrul Parchetului, arată Guvernul.
Romania TV
03 apr. 2013, 14:06
Guvern: CSM nu are competenţa de numire-delegare a unui magistrat ca prim-adjunct al procurorului

La sfârşitul lunii martie, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a prelungit cu şase luni mandatul lui Daniel Morar de prim-adjunct al procurorului general al României, care ar urma să expire la 2 aprilie.

Într-un comunicat transmis, miercuri, Guvernul arată că, pentru numirea în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit articolului 54 alin.(1) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, trebuie respectate o serie de etape procedurale, şi anume propunerea ministrului Justiţiei, avizul Consiliului Superior al Magistraturii şi numirea prin decret al preşedintelui României.

În ceea ce priveşte ocuparea temporară a funcţiei de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul arată că articolul 57 alin.(7) din Legea nr.303/2004 prevede în mod expres că ocuparea temporară a funcţiilor de conducere din cadrul parchetelor (inclusiv cea de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) se dispune, prin delegare, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public „pe o perioadă de cel mult 6 luni”.

Procedura de detaşare a judecătorilor şi procurorilor este prevăzută la articolul 58 din Legea nr.303/2004, în sensul că detaşarea se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică, la solicitarea acestor instituţii.

„Articolul 58 are în vedere detaşarea la instanţe, parchete sau la alte instituţii. Acest articol nu poate fi aplicat prin eludarea normelor care reglementează procedura de numire în acele funcţii. Spre exemplu, în cazul ocupării unei funcţii de secretar de stat în cadrul unui minister de către un magistrat, detaşarea se face în ministerul respectiv, numirea efectivă în această funcţie realizându-se, potrivit legii care o guvernează (în acest caz, de către primul-ministru)”, arată Guvernul.

Sursa citată precizează astfel, referitor la posibilitatea detaşării în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că această funcţie de conducere poate fi ocupată prin numire (de către preşedintele României, în condiţiile art.54 din Legea nr.303/2004, mai sus arătate) ori prin delegare (dispusă de procurorul general, în condiţiile art.57 alin.(7) din Legea nr.303/2004).

„Aşadar, Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici competenţa de numire şi nici de delegare a unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ceea ce intră în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii este detaşarea în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei. Subsecvent detaşării, ocuparea funcţiei de prim-adjunct presupune respectarea procedurii de numire sau, dacă este cazul, a procedurii de delegare, prevăzute de lege pentru această funcţie”, spune Guvernul.

În comunicat se mai arată că Legea nr.303/2004 utilizează două instituţii pentru a răspunde necesităţii ocupării temporare a unor funcţii, şi anume delegarea – concepută ca modalitate de ocupare a unei funcţii pe perioade scurte de timp, pentru asigurarea funcţionării instanţei/parchetului, până la ocuparea prin numire a unei funcţii (a se vedea spre ex., art.57 alin.(4) din Legea nr.303/2004), iar, în cazul procurorilor, perioada maximă pentru care se poate dispune delegarea este de maxim un an, şi detaşarea – care presupune desfăşurarea unei activităţi de mai lungă durată (până la 6 ani) în cadrul instanţelor/parchetelor, altor autorităţi publice, pentru o mai bună desfăşurare a activităţii acestor instituţii şi nu pentru a răspunde unei situaţii urgente şi excepţionale.

Guvernul consideră că utilizarea procedurii detaşării în cazul vacanţei funcţiilor de conducere, în locul instituţiei delegării – ultima fiind reglementată în mod expres de lege ca modalitate de ocupare a unei funcţii de execuţie sau de conducere vacante pe o perioadă scurtă de timp, pentru asigurarea funcţionării instanţei/parchetului, până la ocuparea prin numire a unei funcţii – este de natură a goli de conţinut atât instituţia delegării în funcţii de conducere, cât şi instituţia numirii în aceste funcţii, având în vedere inclusiv durata lungă de ocupare a funcţiilor prin detaşare (până la 6 ani).

O altă concluzie este că, chiar aplicând prin similitudine detaşarea în locul delegării, se constată că înlocuirea nu este posibilă, deoarece, acă în cazul tuturor celorlalte funcţii, competenţa de a dispune delegarea aparţine Consiliului Superior al Magistraturii, deci, prin analogie, competenţa detaşării ar aparţine Consiliului, în situaţia funcţiei de prim-adjunct al procurorului general legea prevede că delegarea se dispune de către procurorul general, şi nu de către Consiliu.

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.

Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a CSM.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Facultatea de top în care nu intră oricine, dar pe care mulți o fac degeaba. Mii de studenți sunt revoltați de situație – constată că nu se pot angaja după ce încheie studiile
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
Playtech.ro
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de Guvern
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dispozitivele AI ne urmăresc. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra intimitatea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit actor și prezentator: A plecat ca un adevărat gentleman
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Scapi de toate problemele cu inima! Un singur lucru trebuie adăugat la fiecare masă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună