Regele nebun după fotbal. Povestea inedită a participării României la CM 1930, spusă de FIFA

Povestea participării echipei naţionale de fotbal a României la ediţia inaugurală a Cupei Mondiale din 1930 este relatată de site-ul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), care subliniază rolul important pe care l-a avut regele Carol al II-lea.
Romania TV
04 apr. 2013, 07:37
Regele nebun după fotbal. Povestea inedită a participării României la CM 1930, spusă de FIFA

Articolul intitulat „Romania’s football-crazy king” (Regele nebun după fotbal al României”, n. red.) apare la exact 60 de ani, împliniţi joi, de la decesul lui Carol al II-lea, care a survenit în Portugalia în 1953.

La urcarea sa pe tron, în 1930, prioritatea declarată a lui Carol al II-lea a fost să înscrie România la Cupa Mondială, o problemă ce părea insurmontabilă având în vedere că a preluat puterea cu doar 35 de zile înaintea începerii competiţiei. Monarhul de 37 de ani nu s-a lăsat descurajat de lipsa de timp sau de faptul că România jucase primul său meci internaţional cu doar opt ani mai devreme. Carol al II-lea a reuşit să înscrie România la Cupa Mondială din 1930, găzduită de Uruguay, cu doar trei zile înainte de expirarea termenului fixat de forul internaţional. Regele a amnistiat imediat toţi jucătorii care erau în stare de suspendare şi chiar s-a ocupat de selecţia fotbaliştilor, în locul antrenorului Costel Rădulescu, relatează site-ul FIFA.

Carol al II-lea s-a lovit apoi de faptul că o parte a lotului, cei mai buni jucători, erau angajaţi ai unei companii petroliere engleze, care a refuzat să le aprobe plecarea şi plata salariului în cele trei luni în care jucătorii erau plecaţi peste Ocean, ameninţându-i că la întoarcere nu vor mai avea slujbele. Regele a intervenit şi i-a telefonat patronului, ameninţându-l că îi va închide compania dacă nu va fi de acord cu plecarea fotbaliştilor în Uruguay.

Astfel, pe 21 iunie 1930, românii s-au urcat la bordul navei Conte Verde la Genova. În timpul escalei de la Villefranche-sur-Mer, pe vas au urcat echipa Franţei şi Jules Rimet, preşedintele FIFA, care avea trofeul într-o valiză. Echipa Belgiei s-a urcat la Barcelona, înainte ca luxosul transatlantic să ia la bord echipa Braziliei, în Rio de Janeiro”, relatează sursa amintită.

În timpul celor 16 zile cât a durat traversarea Atlanticului, selecţionerul Costel Rădulescu şi-a pus cei 19 jucători să se antreneze pe una din cele zece punţi ale vaporului, ”iar când se lucra cu mingea, antrenorul României avea chiar 20 de jucători de supervizat, deoarece Carol al II-lea nu rezista tentaţiei de a intra la joc”.

România se afla în grupa a 3-a, iar numai câştigătoarea grupei mergea în semifinale. Tânărul de 22 de ani Adalbert Desu a avut nevoie de doar 50 de secunde pentru a marca în meciul inaugural cu Peru, acesta fiind al nouălea cel mai rapid gol din istoria turneelor finale ale Cupei Mondiale (printre ei Hakan Şukur, Vaclav Masek, Bryan Robson sau Bernard Lacombe). În cele din urmă, România s-a impus cu scorul de 3-1. În următorul meci, echipa României a întâlnit formaţia gazdă, Uruguayul, care avea în lot jucători de mare valoare, precum Jose Andrade, Jose Nasazzi, Pedro Cea sau Hector Scarone. România a pierdut cu 0-4 în faţa viitoarei campioane mondiale.

În material se arată că fotbalul a cunoscut o explozie de popularitate în România după CM 1930.

”Românii sunt nebuni după fotbal, a declarat mai târziu cel mai mare fotbalist din istoria ţării, Gheorghe Hagi. Pasiunea lor pentru fotbal este greu de descris”.

Carol al II-lea a abdicat de la tron în 1940, dar a rămas în analele fotbalului românesc ca ”inspiraţia din spatele poveştii de dragoste dintre România şi acest joc minunat care este fotbalul”, se arată în încheierea materialului publicat de FIFA.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Declarația lui Șumudică despre Rapid pentru care Pancu îl va aplauda în picioare. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România