Prognoza meteo 29 aprilie. Vreme rece cu ploi în mare parte din țară, lapoviță și ninsori la munte în minivacanța de 1 mai

Vremea va fi rãcoroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice şi sud-vestice unde pe arii restrânse vor fi perioade cu averse, însoţite şi de descãrcãri electrice. La munte, la peste 1800 m altitudine, trecãtor vor fi sub formã de lapoviţã sau ninsoare.
Filip Stan
28 apr. 2023, 14:33
Prognoza meteo 29 aprilie. Vreme rece cu ploi în mare parte din țară, lapoviță și ninsori la munte în minivacanța de 1 mai

Prognoza meteo 29 aprilie. La noapte, vremea va fi rece pentru aceastã datã. Temperaturile minime se vor încadra în general între -3 şi 7 grade, cu cele mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va avea înnorãri în jumãtatea de vest a teritoriului, dar numai izolat spre dimineaţã vor fi posibile ploi slabe în Banat şi Crişana, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Se va produce brumã local în zonele depresionare din centru şi nord-est şi pe arii mai restrânse în sud şi est, mai ales în zonele deluroase.

În BUCURESTI vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de 4…5 grade, mai scãzutã spre 1 grad în zona periurbanã, unde vor fi condiţii de brumã.

Citește și: Prognoza meteo: Meteorologii anunță trei zile cu vreme rece și ploi. Temperaturile vor coborî sub zero grade

 

Prognoza meteo 29 aprilie – SAMBATA

Vremea va fi rãcoroasã în cea mai mare parte a ţãrii, local chiar rece pentru aceastã datã în orele dimineţii. Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice şi sud-vestice unde pe arii restrânse vor fi perioade cu averse, însoţite şi de descãrcãri electrice, precum şi în zona montanã unde vor fi precipitaţii slabe, de scurtã duratã, care la peste 1800 m altitudine trecãtor vor fi sub formã de lapoviţã sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 19 grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.
BUCURESTI. Vremea se va menţine predominant frumoasã, dar rãcoroasã, mai ales dimineaţa. Cerul va fi variabil şi vântul slab. Temperatura maximã va fi de 17…18 grade, iar cea minimã de 4…7 grade, potrivit ANM.

Citește și: Vacanța de 1 Mai începe cu frig și ploi în toată țara. Temperaturile au coborât sub zero grade în mai multe zone. Prognoza meteo pentru luna mai

 

 

Prognoza meteo DUMINICA

Vremea se va încãlzi uşor, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime în general între 3 şi 10 grade, valori normale pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în a doua parte a zilei în zonele montane şi submontane unde local vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice; ploi slabe, de scurtã duratã vor fi şi în zonele mai joase de relief din vest, centru şi parţial din sud, în timp ce în restul ţãrii probabilitatea de ploaie va fi redusã. La munte, la peste 1800 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat.
BUCURESTI. Vremea va fi în general frumoasã şi în încãlzire. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare spre orele serii şi la începutul nopţii, când vor fi posibile ploi slabe, de scurtã duratã. Vântul va sufla slab. Temperatura aerului va avea valori normale pentru sfârşitul lunii aprilie, cu maxima în jurul valorii de 20 de grade şi minima de 6…9 grade.

 

Prognoza meteo LUNI

Regimul termic va fi caracterizat de valori agreabile, în jurul celor specifice începutului lunii mai; astfel, maximele, local uşor mai ridicate decât în ziua anterioarã, vor fi de la 16…18 grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe litoral pânã la 22…23 de grade local în vest şi sud. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în a doua parte a zilei la munte (mai ales în Carpaţii Meridionali) şi în sud-vestul teritoriului, cu precãdere în zonele submontane, unde pe alocuri vor fi averse şi izolat descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri noaptea în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
BUCURESTI. Vremea va fi predominant frumoasã, iar regimul termic va fi caracterizat de valori agreabile, de altfel normale pentru prima zi a lunii mai; astfel, maxima se va situa în jurul a 21 de grade, iar minima va fi de 8…9 grade, mai scãzutã în zona periurbanã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare în a doua parte a zilei şi vântul va sufla slab pânã la moderat.

 

Prognoza meteo MARTI

Vremea va fi predominant frumoasã, iar temperaturile se vor menţine în jurul normelor perioadei, local uşor mai ridicate decât acestea în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în Banat şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
BUCURESTI. Vremea se va menţine predominant frumoasã şi cu valori termice normale pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimã va fi de 6…9 grade.

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Raport cutremurător: tortură și tratamente inumane filmate la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Tăcerea sfidătoare a ministrului Sănătății
Capital.ro
Șoferii, taxați pe kilometru condus. Măsura pe care o pregătește Guvernul în România. Se va plăti chiar și de 18 ori mai mult
Playtech.ro
Dezamăgirea românilor care merg în Lefkada în această perioadă. „În loc de pod dai de un feribot”. Turiştii stau ore întregi la coadă
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Școală de sec. XXII. Cu AI la catedră, elevii învață doar două ore pe zi
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost ucisă cu sânge rece de partenerul ei, în Constanța. Bărbatul a înjunghiat-o în propria lor locuință
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au anunțat când va avea loc prima ninsoare din toamna 2025 în România. Data exactă
iamsport.ro
Florin Prunea s-a enervat în platou: ”Cine e maimuțoiul ăsta să se ia de mine?! A făcut numai la comandă totul, nu știe pe ce lume trăiește cârnatul ăsta”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Imagini rare cu bunica Maria Băsescu. Organizare impecabilă cu nepoții: le-a cumpărat o groază de rechizite, dar i-a pus să și le care singuri VIDEO și FOTO
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Răsturnare de situaţie în cazul gravului accident de pe A1. Tinerii loviţi mortal de TIR s-ar fi aruncat îmbrăţişaţi pe şosea. Update