Adrian Câciu: ”La acest moment nu se impune să intervenim pe impozitare”

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a anunţat vineri, după şedinţa de Guvern, că prevedere privind interzicerea cumulului pensie cu salariu, care iniţial era prevăzută în Ordonanţa de reducere a cheltuielilor se va face prin act normativ la nivel de lege.
Filip Stan
12 mai 2023, 12:41
Adrian Câciu: ”La acest moment nu se impune să intervenim pe impozitare”

Câciu a mai anunţat că încasările statului încep să revină la normalul programat astfel că cede că la acest moment nu se impune să se intervină pe impozitare.

”Partea de abordare a cumulului pensie cu salariu se va face prin act normativ la nivel de lege”, a anunţat ministrul la Palatul Victoria. El a continuat: ”În primul rând trebuie să spun că încasările statului încep să revină la normalul programat. Deci instituţiile de stat au început să înţeleagă mai bine rolul”.

Ministrul Finanţelor a precizat că, pe de altă parte, ”crede că la acest moment în care avem această ordonanţă nu se impune să intervenim pe impozitare”, spune Adrian Câciu, potrivit News.ro.

”Aceste lucruri, dacă vor fi de luat în discuţie aplicată, se vor lua după ce statul îşi realizează atribuţiile şi după ce se întâmplă ceea ce toţi ne dorim, digitalizarea instituţiilor statului”, a mai arătat Adrian Câciu.

Citește și: Economiile românilor sunt la un nivel record. Câți bani se găsesc în conturile din bănci ale persoanelor fizice

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Restaurantul de 5 stele unde fiica lui Cristi Borcea și-a făcut ziua de naștere. Câți ani a împlinit Melissa
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Adevărul despre moartea lui Michael Jackson. Dezvăluiri din cadrul autopsiei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți