Se dau lupte grele la Bahmut, Ucraina mai controlează doar o părticică din oraş. Zelenski, pe front la Doneţk

În accepţiunea Moscovei, capturarea Bahmutului deschide calea pentru noi progrese în regiunea industrială Donbas, care se învecinează cu Rusia.
Filip Stan
23 mai 2023, 13:07
Se dau lupte grele la Bahmut, Ucraina mai controlează doar o părticică din oraş. Zelenski, pe front la Doneţk

Ucraina a declarat marţi că luptele au scăzut în intensitate în Bahmut, dar bombardamentele continuă în zona din jur. Trupele ucrainene menţin un mic punct de sprijin la marginea oraşului, în timp ce forţele ruseşti curăţă zonele pe care le deţin, relatează Reuters.

Forţele ruse au declarat sâmbătă că au cucerit complet Bahmutul, oraş din estul Ucrainei, după luni de lupte grele. Ucraina spune în schimb că a făcut progrese pe flancurile nordic şi sudic ale oraşului devastat şi speră să îl încercuiască.

Avion de luptă rusesc Su-35 doborât în Marea Neagră. Imagini cu momentul în care pilotul încearcă să se apere cu rachete-momeală VIDEO
„În oraşul Bahmut, luptele au scăzut, inamicul continuă să asigure zonele aflate sub controlul său”, a scris ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Ea a repetat afirmaţiile Ucrainei potrivit cărora forţele sale încă deţin o mică parte din oraş, la 15 luni de la invazia pe scară largă a Rusiei: „Trupele noastre controlează periferia sud-vestică a oraşului, în districtul Litak”, a spus ea.

Rusia evacuează civilii de la graniţa cu Ucraina. Moscova a instituit de luni starea operaţională „antiteroristă”

Potrivit lui Maliar, forţele Kievului au făcut unele progrese „pe flancurile de la nord şi sud de Bahmut”, dar nu a dat detalii. Acţiunile ofensive ruseşti au scăzut uşor, a spus ea, dar frecvenţa bombardamentelor se menţine ridicată

Reuters precizează că poate verifica relatările de pe câmpul de luptă. În accepţiunea Moscovei, capturarea Bahmutului deschide calea pentru noi progrese în regiunea industrială Donbas, care se învecinează cu Rusia. Ucraina spune însă că avansul său pe flancurile forţelor ruseşti este mai semnificativ decât retragerea sa din interiorul Bahmutului în sine, iar Rusia va trebui să îşi slăbească liniile în altă parte pentru a trimite întăriri ca să-şi menţină controlul asupra oraşului distrus.

Forţele militare ruse continuă marţi o „operaţiune antiteroristă” în regiunea Belgorod de la frontiera cu Ucraina, au comunicat autorităţile locale, conform agenţiei Reuters.

Rusia a anunţat luni că intervine împotriva unor sabotori ucraineni infiltraţi pe teritoriul său, unde s-au raportat opt răniţi, şi că mai multe sate au fost lovite de obuze.

Un consilier prezidenţial de la Kiev a scris pe Twitter că guvernul ucrainean urmăreşte situaţia, însă „nu are nimic de-a face cu ea”. Televiziunea online ucraineană Hromadske a transmis că, potrivit unor surse din domeniul informaţiilor militare din Ucraina, atacurile au fost lansate de două grupări armate de opoziţie, formate din cetăţeni ruşi: Legiunea Libertatea Rusiei şi Corpul de Voluntari Ruşi.

Cea de-a doua formaţiune armată a publicat luni seara imagini video în care susţine că se vede cum un luptător verifică un vehicul capturat şi cum combatanţii se deplasează pe un drum de ţară, cu un vehicul blindat. În mediile sociale online ruse şi ucrainene au circulat şi alte înregistrări, în care pot fi văzuţi, conform descrierilor, militari ruşi luaţi prizonieri şi documentele lor de identitate.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat marţi pe frontul din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat Preşedinţia Ucrainei, informează AFP.

Şeful statului ucrainean „a vizitat poziţii din prima linie în zona de apărare Vugledar-Mariinka”, unde au loc de luni de zile lupte împotriva armatei ruse, a informat Preşedinţia ucraineană într-un comunicat, postând fotografii cu Zelenski alături de militari.

În aceste imagini, preşedintele ucrainean apare îmbrăcat în ţinută militară, alături de responsabili civili şi ai armatei, dând mâna cu soldaţii.

Zelenski s-a întâlnit cu puşcaşi marini cu ocazia Zilei Corpului de Marină al Forţelor Armate, sărbătorită marţi în Ucraina, şi a înmânat decoraţii de stat unor militari, anunţând totodată înfiinţarea mai multor noi brigăzi ale acestor unităţi.

„În fiecare zi pe câmpul de luptă, puşcaşii marini demonstrează că sunt o forţă puternică ce distruge inamicul, eliberează teritorii ucrainene şi execută cele mai dificile sarcini în cele mai dificile condiţii. Şi noi avem nevoie de mai multe forţe de acest gen”, a declarat Zelenski, citat în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT