Război în Ucraina. Rusia a cucerit 0,1% din teritoriul Ucrainei, dar a pierdut 100.000 de oameni

Luptele intense şi brutale de-a lungul unei linii de front din ce în ce mai statice au lăsat oraşe în ruine şi au dus la creşterea numărului de morţi de ambele părţi, deşi pierderile ruseşti, în special, sunt substanţiale.
Mircea Filipescu
24 mai 2023, 09:56
Război în Ucraina. Rusia a cucerit 0,1% din teritoriul Ucrainei, dar a pierdut 100.000 de oameni
Rusia a luat cu asalt Kievul. Armata lui Putin a lansat un atac aerian de o intensitate excepțională. Civilii au primit ordin să se adăpostească

Între decembrie 2022 şi mai 2023, trupele ruseşti au reuşit să captureze doar câteva sute de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina, iar Moscova a plătit un preţ enorm, în morţi şi răniţi, pentru aceste câştiguri limitate. SUA estimează că, în această perioadă, forţele lui Putin au suferit peste 100.000 de pierderi pe câmpul de luptă, scrie Business Insider.

Ofensiva rusă care a început la sfârşitul anului trecut s-a stins în mare parte la câteva luni după începerea noului an şi are ca rezultat doar câştiguri limitate, care au fost obţinute cu un preţ foarte mare pentru forţele care luptă în războiul Kremlinului din Ucraina.

O hartă publicată de Business Insider arată cât de puţin teren au câştigat forţele ruseşti în cinci luni, cu preţul a 100.000 de morţi şi răniţi. În perioada de cinci luni dintre 2 decembrie 2022 şi 2 mai 2023, forţele ruse au cucerit aproximativ 870 de kilometri pătraţi de teritoriu în estul Ucrainei, ceea ce reprezintă 0,1 la sută din întreaga ţară, a stabilit o analiză Business Insider pe baza estimărilor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington.

Evgheni Prigojin, şeful grupului Wagner: „Cred că ucrainenii sunt astăzi una dintre cele mai puternice armate din lume”
Rusia duce un război în Ucraina de aproape 15 luni. Luptele intense şi brutale de-a lungul unei linii de front din ce în ce mai statice au lăsat oraşe în ruine şi au dus la creşterea numărului de morţi de ambele părţi, deşi pierderile ruseşti, în special, sunt substanţiale.

În această perioadă, forţele ruseşti, atât trupe regulate, cât şi mercenari suplimentaţi cu deţinuţi, au suferit peste 100.000 de pierderi, a dezvăluit un oficial de rang înalt de la Casa Albă la începutul lunii mai. Acest bilanţ uluitor include 20.000 de soldaţi ucişi şi alţi 80.000 de răniţi, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby. Bilanţul subliniază că planul liderului rus Vladimir Putin a fost de a încerca să copleşească forţele de apărare ale Ucrainei cu mase de soldaţi slab pregătiţi şi dispensabili, trimişi în faţă în atacuri în valuri umane.

În noiembrie 2022, şeful Statului Major Întrunit al SUA, generalul Mark Milley, estima că Moscova a suferit peste 100.000 de pierderi de la invazia din februarie. Ultimele estimări arată că Ucraina a avut nevoie doar de cinci luni pentru a provoca pagube la fel de mari ca în lunile anterioare şi pentru a dubla numărul de victime în rândul armatei invadatoare.

De asemenea, Kirby remarca, la începutul lunii mai, că jumătate dintre soldaţii ruşi care au murit sunt mercenari şi foşti deţinuţi din faimoasa organizaţie paramilitară Wagner, care a jucat un rol-cheie în luptele pentru cucerirea oraşului Bahmut, devastat de război – cea mai lungă şi mai sângeroasă bătălie din campania Moscovei. Forţele susţinute de Kremlin – care includ armata regulată a Rusiei şi Wagner – au petrecut luni de zile obţinând câştiguri treptate în Bahmut şi în jurul acestuia. Duminică, aceste forţe au susţinut că au cucerit în totalitate oraşul devastat, deşi pretinsa lor victorie a fost contestată de Ucraina, care a făcut în schimb unele progrese de-a lungul flancurilor oraşului.

Bahmut este unul dintre cele două oraşe pe care Statul Major General al Forţelor Armate ucrainene le evaluează în prezent ca fiind puncte focale majore în cadrul luptelor, celălalt fiind suburbia Marinka din Doneţk. Într-o actualizare de luni comunicată pe Facebook, Statul Major General a scris că Rusia îşi concentrează principalul efort de război în zonele din jurul acestor două oraşe, iar alte puncte fierbinţi sunt în apropiere de Avdiivka, Lîman şi Kupiansk.

Se dau lupte grele la Bahmut, Ucraina mai controlează doar o părticică din oraş. Zelenski, pe front la Doneţk
Între timp, Ucraina se află în etapele finale de pregătire pentru o contraofensivă mult aşteptată, care vizează eliberarea teritoriului ocupat în regiunile din est şi sud. Nu este clar când, mai exact, ar putea începe contraofensiva, dar experţii militari spun că depinde de integrarea blindatelor grele occidentale – cum ar fi tancuri şi vehicule de luptă pentru infanterie – care au fost trimise de SUA şi aliaţii din NATO.

Dacă această contraofensivă ucraineană va avea succes, Kievul s-ar putea bucura de inversarea unora dintre câştigurile limitate pe care forţele ruseşti le-au obţinut pe parcursul celor cinci luni de la începutul acestui an. Dar chiar şi cu armament avansat din partea partenerilor occidentali ai Ucrainei, există întrebări cu privire la cât de mult poate realiza Ucraina în mod realist. Unii oficiali ucraineni de rang înalt au avertizat cu privire la supraestimarea posibilităţilor contraofensivei mult aşteptate, preferând să fie mai rezervaţi, notează Business Insider.

 

DailyBusiness
Alexandru Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Legenda care și-a vândut medaliile de aur olimpice și casa, ca să se mute definitiv din țară. Destinația spectaculoasă aleasă pentru a începe o nouă viață
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă 2025. Când se dau înapoi ceasurile din casă. Nu toată lumea e obligată să schimbe ora
Playtech.ro
Cum verifici câți bani ai strâns la pensia privată – pașii de urmat
Adevarul
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, răvăşitoare în costum de baie în Bora Bora
kanald.ro
El este bărbatul de 40 de ani care a murit ars de viu, după ce s-a prăbușit cu mașina de pe podul de pe Centura Capitalei. Ar fi suferit din dragoste
Cancan.ro
Evenimentul anului! Moștenitorul Cris Tim a scris istorie în lumea bună! Timiș Jr., botez de 1 mil. € pentru Adam Ştefan!
iamsport.ro
E revoltat că fiul său e numit ”nepotul lui Ilie Balaci”. Tiradă uluitoare: ”E băiatul meu! Sunt lucruri foarte grave, mă dor”
MediaFlux
Lista românilor scutiți de plata CASS!
stirilekanald.ro
Cristian și Adelin au murit în accidentul de la Budeasa. Aveau 21 și 23 de ani și erau studenți cu planuri mari de viitor. O fată e în stare gravă: "Se ducea la facultate să dea examen"
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…