Consulul onorific al Iordaniei la Braşov a fost eliberat din arest şi va fi cercetat în libertate

Consulul onorific al Iordaniei la Braşov, Dahabreh Raed, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări, a fost eliberat din arest preventiv, miercuri, după ce Curtea de Apel Braşov a admis recursul acestuia şi a dispus, în schimb, interdicţia de a părăsi ţara.
Romania TV
10 apr. 2013, 13:10
Consulul onorific al Iordaniei la Braşov a fost eliberat din arest şi va fi cercetat în libertate

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Cristinel Ghigheci, instanţa a admis, miercuri, recursul formulat de consul la decizia Tribunalului Braşov, care în 4 aprilie a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, sub acuzaţia de sprijinire a unui grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări.

„Instanţa a admis recursul consulului onorific Dahabreh Raed şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organelor judiciare, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv din data de 10 aprilie până în 9 mai”, a declarat reprezentantul Curţii de Apel Braşov.

Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Consulul onorific al Iordaniei la Braşov, Dahabreh Raed, a fost arestat preventiv în 4 aprilie şi a stat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov timp de 6 zile.

Consulul onorific la Consulatul Onorific al Iordaniei la Braşov, Dahabreh Raed, în vârstă de 51 de ani, este suspectat că a sprijinit o grupare de contrabandă cu ţigări condusă de un cetăţean moldovean, care a pus în funcţiune două fabrici clandestine de ţigări, în Braşov şi la Mizil, producând un prejudiciu de 825.000 de lei.

În 16 martie, Dahabreh Raed a încercat să părăseasca teritoriul României, prin Punctul de Trecere a Frontierei Otopeni, spre Amman – Iordania, „pentru a se sustrage urmăririi penale”, au precizat procurorii DIICOT, însă a fost prins pe aeroport de Poliţia de Frontieră.

Consulul a avut o contribuţie importantă în sprijinirea grupării deoarece spaţiul principal în care a fost localizată iniţial fabrica este al unei societăţi comerciale din Braşov care aparţine consulului Dahabreh Raed, potrivit şefului DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman.

Suspecţii produceau ţigări în afara unui antrepozit fiscal, pe care apoi le depozitau şi comercializau în mai multe judeţe, fără a achita acciza şi TVA datorate statului la momentul producerii şi deţinerii mărfii. Astfel, ascundeau sursa impozabilă şi se sustrăgeau de la plata obligaţiilor aferente către bugetul consolidat al statului.

Gruparea era condusă de Veaceslav Hariton, cetăţean moldovean, care a organizat aducerea în România a unor utilaje specifice pentru fabricarea şi ambalarea ţigărilor şi a materiilor prime necesare: tutun vrac şi foiţe de ţigarete. Moldoveanul aducea şi muncitori din Republica Moldova, în principal persoane cu o situaţie materială precară, pe care le contacta direct, şi nu prin anunţuri de angajare. El a înfiinţat în diverse locuri linii ilegale de producţie a ţigaretelor contrafăcute şi stătea într-o locaţie doar câteva luni. Afacerea a pornit în decembrie anul trecut, iniţial în Covasna, apoi s-a mutat în Braşov, pe strada Plantelor şi într-un vechi conac din Mizil, judeţul Prahova.

Una dintre reguli era să nu se comercializeze niciodată ţigările în judeţul în care se produceau, ci în alte judeţe. Totul era extrem de bine păzit, ei căutând mereu locuriizolate, greu accesibile şi fiind bine organizaţi. De asemenea, ei erau pregătiţi chiar să ardă tot ce au produs în cazul în care ar fi dat cuiva de bănuit, afirmau procurorii DIICOT. La Braşov, moldoveanul a închiriat un spaţiu pe strada Plantelor, în septembrie 2012, unde şi-a amenajat făbricuţa.

„Suspecţii au închiriat un spaţiu amenajat în municipiul Braşov, au pregătit locaţia respectivă inclusiv prin izolarea acesteia prin construcţie de lemn interioară cu vată industrială pentru a reduce zgomotul. Aduceau forţă de muncă în special din Republica Moldova, la fel şi materia primă. Au instalat fabrica respectivă şi au produs ţigări timp de câteva luni, după care acţionau coordonat pentru relocarea acestor instalaţii în alte locuri pe care le considerau a fi în siguranţă”, a spus şeful DIICOT Braşov, într-o conferinţă de presă în 18 martie.

Locul era păzit din exterior de către membri ai grupării, iar în lipsa acestora de alte persoane care, chiar dacă nu ştiau ce se întâmplă acolo, asigurau legătura cu membrii grupării. Primii care dădeau de veste dacă se apropia cineva erau cei câţiva câini lupi care erau lăsaţi liberi în curte. Grupul infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români, moldoveni şi iordanieni, este suspectat de evaziune fiscală şi contrabandă cu produse accizabile cu tutun.

„În fapt, se reţine că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii materiale substanţiale prin punerea în funcţiune, pe raza judetului Braşov şi în localitatea Mizil, judeţul Prahova, a două fabrici clandestine de producţie ţigarete contrafăcute şi prin producerea şi comercializarea de ţigarete contrafăcute, cu eludarea plăţii taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat”, anunţa, în 18 martie, DIICOT.

Ţigările contrafacute erau comercializate pe întreg teritoriul României, prejudiciul produs de gruparea infracţională fiind estimat la 825.000 de lei. În urma percheziţiilor făcute de procurorii DIICOT la acea vreme au fost ridicate utilaje de producere şi ambalare a ţigărilor, peste două tone de tutun vrac, 10.000 ţigarete, timbre, blanchete, filtre precum şi sumele de 120.000 de lei şi aproximativ 135.000 de euro. Totodată, cele două fabrici clandestine de producere şi ambalare a ţigărilor contrafăcute au fost închise.

Procurorii DIICOT au cerut atunci instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Veaceslav Hariton, Cătălin Ionuţ Maxim, Salim Khlalif, Vasile Pitiş, George Claudiu Secară şi Antonel Chirvasă. În 12 martie, Curtea de Apel Braşov a dispus definitiv arestarea preventivă a lui Veaceslav Hariton, Cătălin Ionuţ Maxim şi Khlalif Salim pe o perioadă de 29 de zile. Instanţa a respins atunci propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov de emitere a unor mandate de arestare petnru Vasile Pitiş, George Claudiu Secară şi Antonel Chirvasă.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a intrat în direct după meciul de pe Arena Națională: „Dinamo s-a înțeles cu el, dar în ultima zi a mers la Craiova”
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj