Vasile Dîncu, după apariţiile alături de Florian Coldea: „De dimineaţă, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni”/ Radu Popa: „Am discutat de Chindia, care a retrogradat”

La o zi după ce imaginile au apărut în toată presa, Vasile Dîncu a catadicsit să răspundă pe Facebook despre masa suspectă la care a luat loc sâmbătă.
Filip Stan
28 mai 2023, 19:13
Vasile Dîncu, după apariţiile alături de Florian Coldea:

Vasile Dîncu a explicat şi el împrejurările în care a ajuns alături de fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, şi de co-preşedintele AUR, Claudiu Târziu. „Ieri, zi de week-end, mi-am dat seama că vine campania electorală. Era o zi care nu anunţa nimic, dar a fost o zi plină. De dimineaţă, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni. Nici nu a venit cineva să mă ajute la rucsacul şi plasele cu cărţi. Rămas în Bucureşti, Radu şi Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulţi oameni pe care-i cunoşteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar şi Florian Coldea, nişte apropiaţi ai şefului PSD, iar, la ieşire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă. Au fost chemate nişte persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înţeles de ce, dar am primit explicaţii, seara, din partea specialiştilor şi a experţilor de prime time ai televiziunilor. (FOTO 1)”, a explicat Vasile Dîncu, duminică pe Facebook.

Radu Cristescu, după apariţia pozelor cu lideri PSD, Coldea şi co-preşedintele AUR la restaurant: „Dl Dîncu şi dl Popa trebuie să dea explicaţii la partid”

Senatorul PSD Vasile Dîncu a prezentat, uşor ironic, şi cum s-a desfăşurat restul zilei de sâmbătă. „Acasă am citit dintr-o cărămidă groasă, ”La Societe qui vient”, coordonată de Didier Fassin şi am terminat volumul pe care îl car după mine pe avioane, de vreo trei săptămâni, datorat lui Srda Popovic – ”Comment faire tomber un dictateur”. Mi-am făcut şi notiţe, dar declar, pe propria răspundere, că nu aveam de gând să fac vreo acţiune anarhistă. Nu mi-a făcut nimeni fotografii, deşi niciodată nu poţi fi sigur. Mă autodenunţ şi pun eu o poză ”pe surse”. (FOTO 2)

Spre seară, a apărut o furtună mediatică cu subiectul prezenţei mele la restaurantul respectiv. Analiştii au dezvoltat minunate polisilogisme şi fascinante oximoroane despre comploturi, conclavuri sau lovituri de stat. Am fost mândru să fiu contemporan cu mine! Chiar că ar trebuie să ies mai des cu Radu şi soţia lui dacă aşa de important sunt încât să se concentreze presa pentru o hermeneutică şi semio-sociologie la gesturile mele când rămân singur în Bucureşti şi mi-e foame.

Dovada legăturii dintre AUR şi Coldea. Gândul, imagini exclusive despre care se va vorbi multă vreme în campaniile electorale

Seara a fost apoteotică! Presa m-a interpelat la intrarea pe Arena Naţională să spun ceva memorabil, dar nu am vrut şi atunci au publicat doar o fotografie. (FOTO 3)

La meciul în care Rapidul lui Adi Mutu a umilit FCSB, unii m-au filmat tot timpul şi m-au criticat că nu m-am putut abţine şi m-am bucurat de cinci ori. Recunosc, aşa a fost! Ca un câine turbat, am greşit sfidând becalizarea socială şi fotbalistică. M-am bucurat de atenţia binemeritată a jurnaliştilor care nu au observat cum galeria FCSB a scandat continuu ceva rasist şi urât despre romi. (FOTO 4)

La ieşire, fotoreporterii plecaseră supăraţi de asemenea scor, dar am avut bucuria să dialoghez cu Marian Ceauşescu cu care am discutat despre profesori, politicieni, şcoală şi fotbal. Marian a filmat, bineînţeles, şi a postat pe YouTube. O sa pun mai jos filmarea lui pentru ca să se vadă că nu am fost de acord cu el când a fost necuviincios cu partidul meu, dacă se întâmplă cumva ca vreun coleg vigilent să îmi ceară explicaţii pentru comportamentul meu din week-end”, a mai explicat Dîncu, în postarea de pe reţeaua de socializare.

El a adăugat că se va consulat cu echipa sa de comunicare dacă nu cumva ar fi bine să îşi publice mereu programul zilei următoare pentru ca a avea o mediatizare completă.

„Ce lume minunată! Vorba lui Mihai Constantinescu. Mâine primesc, la Senat, o delegaţie din Georgia, este interesat cineva? PS. Îmi scrie un prieten că am scăpat uşor că nimeni nu s-a prins că era o combinaţie cu Hezbollah la restaurantul libanez! Uff, mi-a trecut glonţul pe la ureche!”, concluzionează Dîncu.

Radu Popa: În restaurant se întâmpla să mai fie alţi doi parlamentari şi Floria Coldea cu soţia. Toţi eram la mese separate

Deputatul PSD Radu Popa a explicat că a avut ideea să îşi invite sâmbătă soţia în oraş, cât şi pe naşul său Vasile Dîncu. Social-democratul a mai explicat că întâmplare a făcut ca alţi doi parlamentari, precum şi Florian Coldea să fie deja acolo atunci când au ajuns la restaurant. În direct la România TV, Radu Popa a spus că l-a masă s-a discutat mult fotbal, despre Chindia care a retrogradat şi despre faptul că CFR Cluj nu a mai luat campionatul.

„Va sugerez sa mergeti la restaurant, mesele apropiate si tot restaurantul stie ce am discutat nu se putea face ceva cum spun unii in asa conditii, era momentul sa mancam sambata la pranz cu familiile, s-a intamplat sa fie politcieni, ce sa facem, sa fugim? Nu s-a discutat politică!”, a spus radu POpa în direct la emisiunea moderată de Andreea Creţulescu.

„Dacă ştiam câtă atenţie primeşte un prânz cu soţia si cu naşul meu, cred că o invitam mai des pe Antoaneta în oraş:) Acum, într’un registru serios, povestea adevărata este următoarea: soţiei mele îi place să gătească şi, de aceea, week-end-urile le petrecem de obicei cu prietenii, acasă. Sâmbăta asta, naşul nostru, prof. Vasile Dîncu a fost în Bucureşti si a avut câteva ore libere la prânz. Aşa că am profitat de o companie plăcută si l-am invitat în oraş. În restaurantul la care am mers se întâmplau să mai fie, printre multi alţii, la mese învecinate, alţi doi parlamentari-un deputat de la PSD si unul de la PNL – un celebru jurnalist şi gen. Florian Coldea cu soţia, care erau deja acolo când noi am ajuns”, a scris Radu Popa, pe Facebook.

El a mai explicat că pe la masa la care a stat cu soţia şi cu Dîncu au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi deputatul PSD. Popa mai precizează că familia Coldea a rămas în restaurant şi după ce ei au plecat, iar în faţa restaurantului s-au intersectat cu senatorul AUR Claudiu Târziu pe care l-au salutat.

„Toţi eram la mese separate dar când am intrat, prof. Dîncu a mers să salute familia Coldea şi, pentru câteva minute, a rămas la masa dumnealor. După ce s-a întors la masa noastră comentariile «de la distanţă» au continuat şi cum mesele restaurantului erau relativ apropiate, după un timp ne’am strâns toţi la aceiaşi masă. Pe la masa noastră au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi jurnalistul, apoi deputatul PSD. La final, noi doi am plecat cu prof. Dîncu iar fam. Coldea a rămas în restaurant, la fel cum au făcut şi deputatul PSD şi jurnalistul de care v-am scris mai sus. Afară, la ieşire, în faţa restaurantului, ne-am intersectat cu senatorul Claudiu Tarziu, pe care l-am salutat si ne-am continuat drumul. Asta e povestea neromanţată. Restul e cancan.  Ps. Mâncarea de la restaurant a fost excelentă, mai mergem. Şi vă povestesc”, a completat Radu Popa.

Reacţiile celor doi parlamentari social-democraţi vin în contextul în care Gândul.ro a publicat mai multe imagini de la restaurantul libanez respectiv în care apăreau senatorul PSD Vasile Dîncu, deputatul PSD Radu Popa, senatorul AUR Claudiu Târziu şi Florian Coldea, fostul şef al SRI.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Arbitra de top care a fost acuzată că atrage prea mult atenția pentru cât de bine arată: ”Eram pe punctul de a renunța”
Capital.ro
Proprietarul de locuințe suportă toate obligațiile. Codul Civil spune clar. Răspunde legal pentru aceste abateri
Playtech.ro
Start up diaspora. Condiţii şi acte necesare pentru deschiderea unei afaceri
Adevarul
Comuna cu datorii de 1,5 milioane de euro și 48 de angajați: primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei în doar un an
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
O tânără de 26 de ani, influenceriță pe TikTok, a fost înjunghiată mortal în timpul unui jaf. Tragedia a avut loc sub privirile neputincioase ale iubitului ei
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Pensii majorate, prin Poșta Română. Începe trimiterea plicurilor cu deciziile
stirilekanald.ro
VIDEO De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi