Liderii sindicali din educație, după o nouă ofertă financiară de la ministerul Muncii: Este obligaţia lui Klaus Iohannis să intervină într-un moment critic

Reprezentanţii sindicatelor din Educaţie au declarat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că au cerut o majorare salarizare până la finalul anului şi să li se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie.
Filip Stan
29 mai 2023, 22:32
Liderii sindicali din educație, după o nouă ofertă financiară de la ministerul Muncii: Este obligaţia lui Klaus Iohannis să intervină într-un moment critic

Liderul federației sindicale din învățământ Spiru Haret a anunțat la finalul discuțiilor cu ministrul Muncii că „în momentul de față nu există niciun motiv pentru anularea protestului de la porţile lui Klaus Iohannis. Este obligația preşedintelui să intervină într-un moment critic”. Președintele FSLI, celălalt sindicat din învățământul preuniversitar, a declarat că la negocierile cu ministrul Budăi „am repetat și astăzi ceea ce noi am cerut, găsirea unei soluții pentru o majorare salarială până la finalul anului și să ni se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie”

Guvernul a venit cu o nouă propunere pentru profesori. Este vorba despre două sume, de 2.000 de lei fiecare, pe care le vor primi în tranșe diferite, în lunile iunie și octombrie. Practic, Executivul a adăugat 1.500 de lei în plus față de oferta anterioară. Informația a fost confirmată, luni seara, la B1TV și de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație.

Greva continuă! Marius Budăi, după negocierile cu profesorii: „Începem să discutăm tehnic, pe grila de salarizare”. Marius Nistor: „Protestul de mâine se ţine”

După întâlnirea de astăzi, „a rămas ca ministrul Muncii să îi prezinte premierului această propunere și să analizeze. Așteptăm cât mai repede un răspuns din partea guvernului. Dar oamenii așteaptă un act normativ care să statueze ceea ce am prezentat”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a afirmat că „în momentul în care se dorește sincer din partea executivului încetarea grevei, este clar că cei trei președinți ai partidelor care formează coaliția de guvernare trebuie să ia decizia. Nu ne dorim continuarea acestui protest, dar totul depinde strict de rapiditatea cu care coaliția va lua o decizie. Așteptăm ca mesajele transmise de ministrul Muncii și de ministrul Educației să fie percepute ca atare. În momentul de față, nu există niciun motiv pentru anularea protestului de mâine. Este obligația lui Klaus Iohannis să intervina într-un moment critic. Astăzi s-a înaintat adresa respectivă către președinte”.

Scrisoarea trimisă lui Iohannis de sindicatele din educație, cu o zi înaintea unui nou mare miting al profesorilor

FSLI, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater” îicer şefului statului să îşi exercite rolul de „mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”, transmiţându-i lui Klaus Iohannis că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările protestatarilor. Documentul a fost înregistrat la Administraţia Prezidenţială.

„Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ. Excelenţă, pentru a avea o ROMÂNIE EDUCATĂ este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată”, se arată în documentul făcut public luni de FSLI, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater”

Deca: Dacă greva din educaţie se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta să nu finalizăm anul şcolar, să nu se încheie mediile. Ce se întâmplă cu Evaluarea Națională și Bacalaureat

Discuțiile dintre liderii federațiilor sindicale din învățământ și ministrul Muncii, Marius Budăi, au avut loc în a șasea zi de grevă generală declanșată de profesorii din România și în contextul în care mii de profesori au ieșit astăzi în stradă pentru a cere majorări salariale, în Iași, Baia Mare, Caraș-Severin, Maramureș, Suceava, Alba, Alexandria, Brașov, Brăila, Galați, Dâmbovița, Bistrița.

Guvernul a adăugat luni 1500 de lei la oferta anterioară

„Pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și didactic auxiliar) prime pentru susținerea carierei didactice 2.000 de lei net suma forfetară, primită pe data de 5 iunie și 2.000 lei net, primiți pe data de 5 octombrie, din care 30% (600 lei) garantat suma forfetară – pentru diferența de 70% (1.400 lei pentru achiziție de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice, cu documente justificative pentru decont pana la încheierea proiectelor europene pe finanțare PNNR). Facem precizarea ca cei 2.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, pana in anul 2027”, a transmis Guvernul. Executivul a mai precizat că în cazul cadrelor nedidactice va avea loc o majorare de 8-9% a salariilor și vor primi, de asemenea, prime de câte 500 de lei net, în luna iunie și 1.000 de lei net în luna octombrie, „din care 30% suma forfetară și 70% pentru cursuri de igienă și altele asemenea”. Potrivit Guvernului, și acești 1.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, până în anul 2027.

 

Reprezentant al Asociaţiei Elevilor: Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă

Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a declarat luni că elevii susţin în mod necondiţionat profesorii şi consideră că greva lor este una legitimă, iar dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul ei de vedere, pentru o săptămână, două. Ea a precizat că nu sindicaliştii, nu profesorii, nu greviştii ci Ministerul Educaţiei trebuie să vină cu scenarii clare şi cu o serie de eventuale derogări de la actualele calendare ca să se asigure că examenele vor fi susţinute şi mediile încheiate.

Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa a declarat în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că elevii sunt solidari cu cadrele didactice.

”Suntem solidari şi susţinem revendicările profesorilor, am susţinut greva de la început. Mâine urmează să mergem cu o delegaţie a asociaţiei la protestul din Bucureşti, am fost şi săptămâna trecută şi miercuri mergem şi la cel local din Constan.a Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă”, a spus Ariana Dudună.

Ea a precizat că într-adevăr există unii elevi care sunt stresaţi, care au unele întrebări şi este logic că acest scenariu incert îi stresează în special pe cei din anii terminali dar totuşi majoritatea elevilor sunt rezilienţi şi înţeleg situaţia actuală şi îşi susţin profesorii.

Reprezentanta Asociaţiei Elevilor a precizat că ”există mai multe semne de întrebare”. ”Este neclar dacă examenele vor fi amânate sau nu iar la aceste întrebări trebuie să răspundă Ministerul Educaţiei. Nu sindicaliştii, nu profesorii, nu greviştii ci Ministerul Educaţiei trebuie să vină cu scenarii clare şi cu o serie de eventuale derogări de la actualele calendare ca să ne asigurăm că examenele vor fi susţinute şi mediile încheiate”, a arătat ea.

Întrebată dacă elevii iau în calcul amânarea examenelor, Dudună a spus: ”Luăm în calcul şi această variantă. Dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul meu de vedere, dar suntem pregătiţi şi ne asumăm această amânare scurtă, o săptămână, maxim două, pentru a susţine profesorii noştri”.

Ariana Dudună a arătat că ”aceste probleme cu salariile îi afectează şi pe ei, în calitate de elevi”. ”Subfinanţarea duce la o calitate scăzută a actului educaţional pe care îl simţim la şcoală, în clasă, simţim dezinteresul politicienilor constant pentru educaţie”, a afirmat ea, precizând că politicienii încercă să antagonizeze greviştii.

”Complet fals, greva este strict vina Guvernului şi dacă Guvernului îi păsa de copii ar fi făcut mai multe altele, ar fi mărit alocaţiile, ar fi crescut bursele, nu ar fi tăiat transportul elevilor. Este nevoie să fim uniţi în această luptă pentru un sistem de educaţie mai bun”, a subliniat reprezentanta elevilor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Barcelona la Bucureşti! Cinci lucruri neştiute despre cea mai tare echipă de handbal din lume, înainte de meciul cu Dinamo
Vârsta de pensionare ar putea depăși 67 de ani. Ce se întâmplă cu generațiile născute între 1961 și 1963
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT