Ponta, despre controlul la Conpet: Să vedeţi şi alte companii de stat ce cheltuieli de protocol au

Victor Ponta a declarat joi, întrebat despre controlul de la Conpet Ploieşti, că mai sunt şi alte companii de stat cu cheltuieli nejustificate, cum ar fi societăţile de la Mediaş, şi că în continuare şefii acestora sunt "stăpâni" şi găsesc întotdeauna sprijin de la politicienii locali.
Romania TV
11 apr. 2013, 11:57
Ponta, despre controlul la Conpet: Să vedeţi şi alte companii de stat ce cheltuieli de protocol au

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, la ieşirea de la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cum comentează concluziile controlului de la Conpet şi ce demersuri a întreprins în urma acestuia.

„Corpul de Control a făcut, după cum ştiţi, şi face în continuare controale pentru lucrurile care s-au întâmplat şi le-am moştenit, prezintă concluziile public şi după aceea instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria. (…) Sunt convins că putem, în acelaşi timp, nu doar să-i pedepsim pe cei care au încălcat legea, dar să luăm măsuri ca asemenea lucruri să nu se întâmple din nou”, a spus premierul.

Întrebat dacă l-au surprins concluziile Corpului de Control în ceea ce priveşte completul cu acele cheltuieli de protocol, Ponta a negat.

„Să vedeţi şi şi alte companii de stat, să vedeţi ce cheltuieli de protocol au societăţile de la Mediaş, ca să înţelegeţi de ce e atâta supărare, să înţelegeţi şi să vedeţi ce cheltuieli de consultanţă au diverse companii de stat. În continuare, în companiile de stat, cei de acolo sunt stăpânii companiilor şi sigur întotdeauna găsesc sprijin de la politicienii locali, şi înţelegeţi de ce găsesc sprijin, de aceea, neavând în totalitate succes, dar având manageri privaţi, lucrurile se îndreaptă, având criterii clare, având participare privată în acţionariat, cred că lucrurile merg în direcţia bună”, a spus premierul.

Un raport al Corpului de Control al premierului, făcut public joi de Guvern, arată că în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012 Corneliu Anastase a încasat prime în cuantum total de 126.508 lei, din care suma de 86.189 lei provenea din fondul de premiere aflat la dispoziţia directorului general.

Guvernul va sesiza DNA după ce Corpul de Control a constatat că, în calitate de consilier şef al directorului general şi de şef de departament la Conpet Ploieşti, Corneliu Anastase, tatăl fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, a încasat în patru ani prime de circa 30.000 euro.

La data de iunie 2010 a fost înfiinţat Departamentul management, comunicare, iar la data de 18 iunie 2010 în funcţia de şef al departamentului, asimilată unei funcţii de conducere, a fost numit Corneliu Anastase, până atunci consilier şef al directorului general, beneficiind astfel de un salariu lunar de 9.800 lei, similar celui de director.

În aceeaşi perioadă, potrivit raportului, directorul general al Conpet, companie deţinută de Ministerul Economiei, a avut la dispoziţie un fond de premiere în sumă totală de 3,68 milioane lei, din care a acordat prime în mod preferenţial.

Premierul Victor Ponta a declarat în iunie 2012 că directorul Conpet a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase din postul de consilier, deşi cererea i-a fost adresată chiar de către ministrul Economiei, argumentând că a fost numit la conducerea companiei de stat de fostul ministru de resort, în baza unui contract de manager.

Ponta arăta totodată că tatăl Robertei Anastase încasează lunar un salariu de 10.000 de euro. În replică, Anastase susţinea atunci că premierul este „un mincinos” şi că tatăl ei primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de Ponta.

Totodată, directorul general al Conpet, Dorin Tudora, l-a contrazis la acea dată pe premier, susţinând că ministrul Economiei nu i-a cerut „în mod direct” demiterea lui Corneliu Anastase.

Conpet deţine şi operează sistemul naţional de transport al ţiţeiului prin conducte.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Produsul Lidl pe care o să fie bătaie în weekendul 5-6 iulie. E la promoție, are o reducere de peste 30% și în ultimii ani numai oamenii bogați și-au permis așa ceva. Oferta retailerului e bună, se aplică în magazinele din toată țara, dar prețurile mici nu se opresc aici
Capital.ro
Viktor Orban cutremură România: Există unguri pregătiți să acționeze, Ungaria nu va lăsa Transilvania!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă la gri de 100 mp? Prețurile au crescut față de anul trecut
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Orban, mesaj care pune România pe jar. Premierul a ajuns în țara noastră
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Fonduri de 250.000 de euro pentru o categorie de români
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane