Avionul de Catania, întârziat aproape patru ore pe Aeroportul Otopeni

O cursă low-cost cu destinaţia Catania a fost întârziată peste trei ore după ce verificările de dinaintea zborului ai descoperit o defecţiune tehnică, informează România TV. Avionul ar fi trebuit să plece de pe aeroportul Henri Coandă la ora 11.35, dar decolarea a fost reprogramată. Cursa a plecat în cele din urmă de pe Otopeni, la orea 15.32.
Romania TV
15 apr. 2013, 11:41
Avionul de Catania, întârziat aproape patru ore pe Aeroportul Otopeni

140 de pasageri, printre care şi mai mulţi copii mici, au aşteaptat aproape ore în incinta Aeroportului Henri Coandă, pentru a se îmbarca în aeronava care să îi ducă spre oraşul italian Catania.

Avionul lor nu a putut decola la ora prevăzută, 11.35, deoarece inspectorii care au verificat starea aeronavei înainte de zbor au descoperit o defecţiune tehnică. Potrivit România TV, decolarea a fost reprogramată pentru ora 15.00, iar în cele din urmă ea s-a produs la ora 15.32. Cum pasagerii au aşteaptat patru ore în aeroport, ei au primit deja alimente şi apă, aşa cum prevăd normele în vigoare.

A fost a doua întârziere aviatică produsă luni, după cea petrecută pe aeroportul din Iaşi, unde un avion a fost blocat la sol din cauza condiţiilor meteo.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Ce pierde FCSB odată cu Tavi Popescu! Cifrele surprinzătoare ale fotbalistului trimis de Gigi Becali în Grecia
Capital.ro
Contestațiile la deciziile de pensionare ar putea avea reguli noi. Casele de pensii, obligate să răspundă în 45 de zile
Playtech.ro
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a lăsat nimic
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte