Preşedinta Asociaţiei Femeilor Românce din Italia: „Românii nu conştientizează că sunt cetăţeni europeni şi au aceleaşi drepturi. Dacă intră românii în grevă, s-ar opri Italia”

Românii din diaspora ajung deja sclavizaţi din România, pentru că „ei îşi iau lumea în cap ca să trăiască mai bine. Ar trebui domnul Ciolacu să vadă ce e în grădina proprie şi să lase diaspora cu care nu are nimeni niciun contact de la guvern”, a declarat Silvia Dumitrache, preşedintele Asociaţiei Femeilor Românce din Italia.
Mircea Filipescu
26 iun. 2023, 17:04
Preşedinta Asociaţiei Femeilor Românce din Italia:

Silvia Dumitrache a mai declarat că românii plecaţi la muncă peste hotare, în ţări membre ala UE, nu îşi cunosc bine drepturile şi astfel pot pica mai uşor pradă abuzurilor, dar dacă s-ar organiza ar putea fi cu adevărat o forţă pe piaţa muncii din Italia şi nu numai.

„Mulţi români nu conştientizează că sunt cetăţeni europeni şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca cetăţenii ţării respective, în care muncesc. Dacă lucrătorii români ar intra în grevă, s-ar opri Italia, dar nu se pot organiza, unii lucrează la domiciliu, alţii lucrează pe camioane, deci e mai greu şi nici nu avem cultura asta să ne organizăm. Statul român şi cel italian profită de toate astea, încasează taxe, raporteaza şomaj scăzut. Italia este cu România şi Bulgaria la coada Europei, pentru că respectul faţă de lege e sărăcuţ. În Italia multe legi nu se respectă, ca în România. Ambasadele încearcă să suplinească nemunca celor din România prin informări periodice ale cetăţenilor, sunt consulate itinerante care se întâlnesc cu românii. Este necesar şi obligatoriu ca statul român să-şi pregătească cetăţenii să ştie ce drepturi au şi să-i ajute să aibă o stimă de sine”, a spus Dumitrache, pentru PrimaNews.

Ea a explicat că muncitorii migranţi din Italia nu se pot organiza în sindicate, pentru că este interzis de lege, iar tot ce le rămâne de făcut este să se afilieze la sindicatele Italiene, care nu le servesc interesele. Dar sunt şi ceva veşti bune.

„Statul român şi cel italian s-au pus de acord în privinţa pensiilor, cine vrea să rămână, poate cumula pensia din România cu cea din Italia. Dar sunt oameni care au lucrat 34 de ani în România şi nu-şi găsesc actele care s-o dovedească pentru că în România, când te duci la un funcţionar, parcă te-ai dus la cineva acasă şi l-ai deranjat în timpul odihnei”, a subliniat Silvia Dumitrache.

Citeşte şi: Prin ce a trecut un student care căuta chirie în Cluj. Ce i-a propus o clujeancă în vârstă de 87 de ani, care nu avea nicio rudă: „Vrea să merg cu ea la notar”

Probleme pentru muncitorii români sunt şi în Marea Britanie, mai ales după Brexit.

„S-au înăsprit regulile după Brexit, ceea ce duce la vulnerabilizarea cetăţenilor europeni, pentru că neavând drept egal de muncă se ajunge ca anumite grupuri şi persoane să exploateze aceste vulnerabilităţi”, a arătat Virgil Biţu, activist pentru drepturile omului din Marea Britanie.

El a spus că majoritatea romilor din Marea Britanie sunt integraţi în sistem, plătesc taxe, dar sunt vizibili doar cei care dorm pe străzi.

„Noi am fost obişnuiţi de-a lungul istoriei să ni se spună ce suntem şi ce şi cum să facem şi asta a dus la o ruptură între comunităţile de romi şi guvernare. Nu avem nicio aşteptare din partea autorităţilor oriunde ne-am afla, pentru că nu am fost obişnuiţi. Aceşti oameni când pleacă din ţară pleacă pentru a găsi ceva mai bun”, a mai spus Biţu.

Citeşte şi: Glovo ar putea să livreze și haine pe piața din România! Ce planuri mai are compania: „Ne interesează, de asemenea, accelerarea verticalei de supermarket”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Florin Chilian, dezvăluiri incendiare despre perioada petrecută de Gigi Becali după gratii: „Eu l-am scos din pușcărie!”
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?