Românii din alte șase județe pot ieși mai repede la pensie, din cauza poluării. Lista cu localitățile vizate a fost completată

Lista cu localitățile în care românii pot ieși mai devreme la pensie, din cauza poluării, a fost actualizată, din nou. Astfel, au fost incluse alte 15 localități, din șase județe, iar românii de aici pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme.
Irina Dumitrescu
27 iun. 2023, 09:25
Românii din alte șase județe pot ieși mai repede la pensie, din cauza poluării. Lista cu localitățile vizate a fost completată

Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă prin care este extins numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, din cauza poluării. Până acum, pe această listă se aflau 16 localități, iar acum numărul acestora a ajuns la 31. Per total, aproape 600.000 de români vor putea, în acest caz, să iasă la pensie cu doi ani mai devreme, fără penalizări.  Este vorba despre românii care trăiesc în acele zone în care există un grad ridicat de poluare remanentă, cauzată de extracția, arderea, sau prelucrarea diferitelor minereuri.

Citește și  Un deținut este căutat de polițiști după ce a fugit de la un punct de lucru

În proiectul adoptat de Camera Deputaților figurează acum toate cele 31 de localități în care se poate ieși la pensie, fără penalizare, cu doi ani mai devreme.

„Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor”, se detaliază în proiectul de lege adoptat.

Citește și  Care este cea mai scumpă staţiune de pe litoralul românesc. Parcarea, şezlongul şi shaorma te vor jefui de bani!

În acest caz, Camara Deputaților a fost for decizional astfel încât legea va merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. De precizat că această facilitate este acordată doar pentru cei care au locuit, efectiv. cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de opt kilometri în jurul acesteia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câtă vreme poate rămâne în funcție Guvernul Bolojan și de ce România riscă luni întregi de blocaj politic
Capital.ro
Ce urmărește Gheorghe Dincă în penitenciar. Solicitarea care ajunge la Judecătoria Craiova
Playtech.ro
Exercițiul care i-a încurcat pe elevii de clasa a II-a la Evaluarea Națională. Mulți au greșit chiar prima cerință
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului
iamsport.ro
'N-a avut voie să antreneze în România!' Cristi Chivu, umilit la negocieri: 'Mi-a spus mie Mircea Lucescu'
MediaFlux
PAPARAZZI „Secretul” păstrat de Sorana Cîrstea pentru performanțele din ultima vreme! Marea jucătoare de tenis, la antrenament înainte de turneul de la Roma FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi