Lukaşenko confirmă că Prigojin se află în Belarus şi dă noi detalii despre negocierile dintre şeful mercenarilor şi Putin. „Ţarul” susţine că statul rus „a finanţat integral” grupul Wagner

Şeful grupării paramilitare Wagner Evgheni Prigojin, se află în Belarus, potrivit preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, care face şi noi dezvăluiri despre negocierile purtate între Prigojin şi Putin.
Mircea Filipescu
27 iun. 2023, 20:19
Lukaşenko confirmă că Prigojin se află în Belarus şi dă noi detalii despre negocierile dintre şeful mercenarilor şi Putin.

”Văd că Evgheni Prigojin zboară cu acest avion. Da, într-adevăr, el este în Belarus azi (marţi)”, declară Lukaşenko, potrivit televiziunii belaruse de stat.

Un oficial de rang înalt din cadrul spionajului european a declarat CNN că două avioane private, cu legături cu Evgheni Prigojin, au aterizat marţi dimineaţa la Minsk.

Însă acest oficial nu ştia dacă şeful Wagner se afla la bordul vreunuia dintre cele două avioane.

”S-au dat garanţii de securitate”, aşa cum a promis preşedintele rus Vladimir Putin, dă asigurări Lukaşenko, relatează BBC News.

Prigojin urmează să stea în Belarus pe cheltuiala Wagner, potrivit lui Lukaşenko.

Evgheni Prigojin a acceptat un acord, mediat de Lukaşenko sâmbătă cu Kremlinul, prin care urma să fie exilat în belarus, în schimbul opririi unui marş al Wagner către Moscova.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi, anterior, că Belarusul va avea de profitat de pe urma ”experienţei” combatanţilor grupării paramilitare ruse Wagner, pe care a acceptat să-l primească, în cadrul acestui acord, care a pus capăt rebeliunii în Rusia, relatează Le Monde.

”Dacă comandanţii lor vin la noi şi ne ajută, asta înseamnă experienţă”, a declarat Lukaşenko, citat într-un comunicat de către preşedinţia belarusă.

”Ei sunt în prima linie (n.r. în Războiul rus în Ucraina), sunt unităţi de asalt. Ne vor explica ce contează la ora actuală pe plan militar”, sublinia Lukaşenko.

Lukaşenko spune, citat de presa belarusă de stat, că a discutat la telefon cu Putin sâmbătă, la ora locală 10.00 (şi ora României), despre criza din sudul Rusiei, care lua amploare.

El dezvăluie că i-a spus lui Putin să nu-l asasineze pe Prigojin în timpul rebeliunii.

”I-am spus lui Putin: putem să-l ucidem, nu e o problemă. Fie la prima încercare, fie la a doua. Dar i-am spus: nu o face”, a declarat Lukaşenko în faţa un or oficiali belaruşi, potrivit unei înregistrări video difuzată pe un canal Telgram apropiatv preşedinţiei belaruse, Poul Pervogo.

Citeşte şi: Vladimir Putin, mesaj către națiune la o zi după retragerea lui Prigojin: „Organizatorii rebeliunii au ajuns la fapte criminale pentru a scinda și slăbi țara, care se confruntă acum cu o amenințare externă colosală”

Putin i-a mulţumit în mai multe rânduri lui Lukaşenko pentru medierea sa în această rebeliune, cea mai gravă lovitură aplicată autorităţii sale în cei peste 20 de ani de când se află la putere în Rusia.

”Cel mai periculos lucru, aşa cum îl înţelegeam eu, nu era situaţia aşa cum era ea, ci cum putea evolua şi consecinţele ei. Mi-am dat seama că era o decizie greu de luat – de a distruge. I-am sugerat lui Putin să nu se grăbească. Hai să vornim cu Prigojin, cu comandanţii lui”, a rememorat Lukaşenko acele discuţii cu liderul de la Kremlin.

El a declarat că Putin i-a spus, atunci, că Prigojin nu răspundea la telefon.

Aşa că a încercat să găsească numere de telefon să-l contacteze pe Prigojin, iar ”până la miezul zilei (de sâmbătă), am organizat trei canale prin care putea să vorbim cu Rostovul”, povesteşte el.

La ora locală 11.00 (şi ora României), Lukaşenko spune că l-a sunat pe Prigojin, care ”a răspuns imediat la telefon”.

El spune că fondatorul Wagner era ”euforic”.

”Am vorbit prima oară timp de 30 de minute, înjurând. În mod exclusiv. Erau de zece ori mai multe înjurături – le-am analizat mai târziu – decât în vocabularul normal, B Bineînţeles, el şia- cerut scuze în avans, şi a început să-mi spună totul folosind aceste cuvinte obscene”, a declarat Lukaşenko.

Locul unde se afla şeful Wagner – care nu a mai apărut în public după retragerea din Rostov-pe-Don, în Rusia – a făcut obiectul unor speculaţii după ce un avion, cu legături cu numele său, a efectuat un zbor din Rusia în Belarus, potrivit site-ului Flightradar24.

Acest avion rus a apărut în regiunea Dostov, la ora locală 5.32 (şi ora României), după care a început să coboare către Minsk, la ora locală 7.20, potrcit site-ului.

Codurile de identificare ale avionului sunt cele legate cu Evgheni Prigojin de către Biroul american de control al averilor străine.

Rusia a anunţat marţi că nu deţine informaţii despre locul unde se află Evgheni Prigojin.

Putin recunoaşte că Rusia „a finanţat integral” gruparea Wagner, după ani de zile în care a negat

Gruparea paramilitară rusă Wagner a încasat un miliard de euro de la statul rus în ultimul an, dezvăluie marţi preşedintele rus Vladimir Putin, la trei zile după rebeşiunea anulată a grupării, relatează Le Monde.

”Aş vrea ca toată lumea să şie că întregul Wagner a fost finaţat de stat – de la Ministerul (rus) al Apărării şi de la bugetul de stat. Noi am finanţat în întegral această grupare”, a dezvăluit liderul de la Kremlin, citat de BBC News.

”Din mai 2022 şi până în mai 2023, statul a vărsat 86,262 miliarde de ruble (aproximativ 922 de milioane de euro) ca plăţi grupării Wagner”, ca plăţi şi prime, a dezvăluit Putin într-o reuniune cu oficiali militari ruşi la kremlin, difuzată de televiziunea rusă.

Preşdintele  rus a recunoscut că statul rus a ”finaţat complet” Wagner.

Întreprinderea Concord, grupul lui Evgheni Prigojin, a ”câştigat în acelaşi timp 80b de miliarde de ruble (aproximativ 850 de milioane de euro)”, a dezvăluit Putin.

”Sper ca, în cursul acestor operaţiuni, nimeni să nu fi furat nimic sau ca să zic aşa să fi furat «un pic»”, a continuat şeful statului rus.

”Bineînţeles, ne vom ocupa să verificăm toate astea”, a avertizat el.

”Autorităţile vor ancheta felul în care banii plătiţi Wagner şi şefilor săi au fost cheltuiţi”, a subliniat el.

Înaintea războiului rus din Ucraina, Kremlinul a negat – timp de ani de zile – orice legătură cu Wagner.

Citeşte şi: În ce alte țări acționează Grupul de asasini Wagner, al lui Evgheni Prigojin, în afară de Ucraina

DailyBusiness
Cine este „fiul adoptiv” al lui Ion Iliescu, pe care l-a crescut, dar pe care nu l-a înfiat legal
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Dezvăluiri incredibile despre asasinul din Peretu! Vecinul lui Florin ”Bufică” rupe tăcerea: ”Era doar o chestiune de timp”
Capital.ro
Proprietarii din blocurile vechi care trebuie să se mute. Tot mai mulți români sunt în pericol. Verificați anul!
Playtech.ro
Cui i-a lăsat Ion Iliescu întreaga sa avere. Pe cine ar fi numit în testamentul său ca unic moștenitor
Adevarul
Generalul Voinea, dezvăluire incendiară despre Ion Iliescu: „Era anchetat penal în decembrie 1989, dar îl voiau unii președinte”
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Nesimțire de bugetar. S-au dat bolnavi și cer spor de stat pe scaun
Prosport.ro
Fortăreața de lux pe care Halep a plătit 600.000 de euro. Cum arată în detaliu vila campioanei
kanald.ro
Abia acum s-a aflat ultimul secret al lui Ion Iliescu! Interviul din presa rusă care scoate la iveală drama care i-a marcat existența fostului președinte
Cancan.ro
Nina nu va participa la înmormântarea lui Ion Iliescu. Care este motivul
Capital.ro
Adevărul despre Ion Iliescu și Revoluție. Fostul procuror general dă cărțile pe față: A acceptat și nu i-a oprit!
StirileBZI
Impozite mai mari pentru români! Statul va taxa în funcție de cât de vechi, poluant și valoros este bunul tău
stirilekanald.ro
VIDEO Copil de 7 ani aflat în grija bunicii, mort în fața casei
Abia acum a avut voie să vorbească. Procurorul care l-a anchetat pe Ion cutremură România