Propaganda rusă lansează noi acuzaţii la adresa lui Prigojin: „Şi-a pierdut minţile din cauza unor sume mari de bani”

Televiziunea de stat rusă l-a acuzat duminică pe şeful Wagner, Evgheni Prigojin, că şi-a ieşit din minţi după ce a primit miliarde din banii publici, ilustrând noua naraţiune a puterii asupra grupului paramilitar de la revolta sa eşuată.
Mircea Filipescu
03 iul. 2023, 10:08
Propaganda rusă lansează noi acuzaţii la adresa lui Prigojin:

„Prigojin şi-a pierdut minţile din cauza unor sume mari de bani”, a afirmat Dmitri Kisilov, una dintre principalele voci ale aparatului mediatic al Kremlinului, în emisiunea sa săptămânală.

„Sentimentul de a crede că totul este permis a apărut cu mult timp în urmă, din cursul operaţiunilor (Wagner) în Siria şi Africa”, a continuat el. În opinia sa, acest sentiment a fost „întărit” după capturarea, anul acesta, a oraşelor Soledar şi Bahmut din Ucraina de către mercenarii lui Prigojin.

„El a crezut că se poate opune atât Ministerului rus al Apărării, cât şi statului şi preşedintelui în persoană”, a lansat Dmitri Kisilov.

Pentru a ilustra această presupusă amăgire de grandoare a lui Prigojin, prezentatorul a afirmat, fără a furniza dovezi, că grupul Wagner a primit 858 de miliarde de ruble (8,8 miliarde de euro) din banii publici.

Potrivit lui Kisiliov, „unul dintre factorii majori” în revolta grupului Wagner este refuzul Ministerului rus al Apărării de a prelungi contractele suculente semnate cu grupul de catering Concord al lui Evgheni Prigojin.

Revolta grupului Wagner, care a avut loc în weekendul precedent, a zguduit puterea rusă, în plin conflict în Ucraina.

Timp de câteva ore, luptătorii grupului Wagner au ocupat un cartier general al armatei ruse la Rostov (sud-vest) şi au mărşăluit câteva sute de kilometri spre Moscova.

Citeşte şi: Scriitoarea ucraineană Victoria Amelina a fost ucisă în atacul rusesc de la Kramatorsk

Revolta s-a încheiat sâmbătă seară cu un acord care prevedea exilul în Belarus al lui Prigojin.

Nu au fost anunţate sancţiuni împotriva revoltaţilor, dar viitorul afacerilor lui Prigojin pare incert. Site-urile de informaţii apropiate grupului său au fost blocate săptămâna aceasta în Rusia.

Sâmbătă, sediul grupului din Sankt Petersburg, Wagner Center, a anunţat pe Telegram că se mută, adăugând că va continua să funcţioneze sub un „nou format”.

Wall Street Journal a raportat duminică că agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) au percheziţionat sediul Wagner din Sankt Petersburg, în căutarea unor probe împotriva lui Prigojin.

Evgheni Prigojin a susţinut că revolta sa nu a avut ca scop răsturnarea puterii, ci salvarea grupului Wagner de la dezmembrare de către statul major rus, pe care îl acuză de incompetenţă în conflictul din Ucraina.

În ultima săptămână, Prigojin nu a făcut nicio declaraţie publică.

Duminică, Dmitri Kisiliov a contestat ideea că luptătorii Wagner sunt cei mai eficienţi dintre forţele ruse, spunând că le-a luat „225 de zile” pentru a cuceri Bahmut, faţă de „70 de zile” pentru ca armata regulată să preia controlul asupra oraşului Mariupol.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski, mesaj de mulţumire pentru marina ucraineană: „Navele ruseşti se tem deja să se apropie de coasta noastră din Marea Neagră”

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de vară. Se dă ceasul cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Putin face o ofertă pace. Rusia propune SUA un târg pentru a înceta războiul
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj