Barack Obama: Exploziile din Boston sunt de natură TERORISTĂ. Autorii vor fi PEDEPSIŢI

Exploziile care au avut loc la maratonul din Boston sunt de natură "teroristă", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, insistând că autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei, potrivit Mediafax.
Romania TV
16 apr. 2013, 16:00
Barack Obama: Exploziile din Boston sunt de natură TERORISTĂ. Autorii vor fi PEDEPSIŢI

Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat marţi că autorii atacului terorist de la maratonul din Boston vor fi aduşi în faţa justiţiei.

„FBI tratează exploziile din Boston ca fiind atacuri teroriste; încă nu ştim dacă este vorba de o organizaţie teroristă internaţională, dacă este vreo grupare de pe plan intern sau a fost un individ”, a precizat Obama.

„Vom continua investigaţiile şi vom afla cine a făcut acest lucru şi care este motivul; autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a subliniat Obama.

„Este vorba de un act odios şi laş. Autorităţile nu ştiu dacă autorii sunt o organizaţie, un individ sau indivizi. Nu ştim care sunt motivele. Restul sunt speculaţii”, a reiterat preşedintele SUA.

Preşedintele a ordonat coborârea în bernă a steagurilor de la Casa Albă şi de pe alte instituţii guvernamentale. „Coborârea în bernă este un semn de respect pentru victimele acestor acte tragice comise pe 15 aprilie 2013”, a insistat preşedintele.

Trei persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston, un carnagiu produs în plin centru al oraşului. Autorităţile au clasificat exploziile drept un atac terorist.

Biroul Federal de Investigaţii a anunţat marţi că nu dispune de informaţii privind eventuale ameninţări proferate înaintea maratonului din Boston.

Citeşte şi: GROAZĂ în SUA, după EXPLOZIILE de la Boston. GALERIE FOTO de la ATENTATE

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Balaj, verdict despre faza fierbinte judecată de Istvan Kovacs, în Japonia – Tunisia: „E o reacţie exagerată!”
Capital.ro
Ce nu se vede în imperiul lui Elon Musk: structura din spatele companiilor sale
Playtech.ro
Povestea Cazinoului din Mangalia, o perlă a litoralului. Clădirea care a scris istorie se vinde acum cu aproape 5 milioane de euro
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?