ALERTĂ în Germania. Un pachet SUSPECT a fost DETONAT la palatul prezidenţial

Poliţia germană a fost, vineri, pentru câteva ore în alertă, după ce la biroul preşedintelui Joachim Gauck s-a primit un pachet suspect. Pachetul, identificat de poliţişti drept "un pericol concret", a fost detonat în apropierea palatului prezidenţial, iar autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili provenienţa lui.
Romania TV
19 apr. 2013, 14:46
ALERTĂ în Germania. Un pachet SUSPECT a fost DETONAT la palatul prezidenţial

Un pachet suspect a fost detonat de poliţie la preşedinţia germană într-un parc din vecinătatea palatului prezidenţial Bellevue, a anunţat, vineri, un purtător de cuvânt al preşedinţiei Germaniei. „O evaluare preliminară a indicat că pachetul respectiv reprezenta un pericol concret”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Scrisoarea suspectă a fost găsită vineri la prânz la palatul prezidenţial, iar purtătorul de cuvânt a precizat că preşedintele Gauck nu a fost pus în pericol, neaflându-se în acele momente la palat.

Incidentul survine la o zi după ce autorităţile din SUA au inculpat un bărbat care le-a trimis preşedintelui american Barack Obama şi unui senator american scrisori ce conţineau o substanţă despre care testele preliminare au stabilit că este ricină, o toxină cu înalt potenţial letal.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a intrat în istorie după calificarea în semifinale la Roma. Românca, peste Serena Williams
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Se poate ajunge până la dosar penal. Vor fi sesizate Primăria, Poliția și ITM-ul
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Putin pregătește cea mai puternică rachetă balistică din lume. Sarmat sau ”Satana 2” va fi trimisă într-o zonă critică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi