Scene fierbinți între Andreea Bălan și Victor Cornea. Care este locul în care au fost văzuți cei doi porumbei

Andreea Bălan și Victor Cornea sunt mai îndrăgostiți ca niciodată! Aceștia au fost surprinși chiar în timpul unui sărut pasional. Care este locul în care cei doi au fost surprinși.
Irina Dumitrescu
28 iul. 2023, 12:41
Scene fierbinți între Andreea Bălan și Victor Cornea. Care este locul în care au fost văzuți cei doi porumbei
Scene fierbinți între Andreea Bălan și Victor Cornea. Care este locul în care au fost văzuți cei doi porumbei

Se pare că a dat iubirea peste Andreea Bălan, iar relația ei cu Victor Cornea merge mai bine ca niciodată. Cu câteva zile în urmă, cei doi porumbei au pus mâna pe valize și au fugit în Germania. Acolo, tânărul jucător de tenis, în vârsta de 29 de ani, se luptă în cadrul turneului Hamburg European Open, iar Andreea Bălan nu putea să rateze această oportunitate pentru a-l susține.

Citește și: Andreea Bălan și Victor Cornea, pregătiți să facă pasul cel mare. „Cu tine de mână, până când lumea se va sfârși”

Cu toate că trebuie să fie focusat pe competiție, Victor Cornea are suficient timp liber pentru a se bucura de câteva momente romantice alături de iubita lui. Se pare că aceste momente pline de iubire îl ajută pe sportiv să aibă o performanță mai mare, deoarece chiar ieri a câștigat un meci extrem de important. Andreea Bălan nu a lipsit din tribună, iar ulterior și-a felicitat iubitul în mod public, printr-o postare pe Instagram.

„Felicitări, iubitule, pentru victoria de astăzi. Urmează semifinalele de la Hamburg Open. Așa de mândră”, a transmis Andreea Bălan, care s-a pozat chiar pe terenul de tenis pe sportiv.

După acest moment, artista a postat mai multe imagini alături de iubitul ei, iar una dintre fotografii surprindea un sărut cât se poate de pasional.

Cântăreața, care este foarte implicată în ceea ce privește activitatea în mediul virtual, a mai postat pe TikTok și Instagram un clip inedit realizat de ea și Victor Cornea. Andreea Bălan apare alături de sportiv jucând „un altfel de tenis”. Și-a întrebat fanii cine cred ei că o să câștige meciul.

Ce relație are Andreea Bălan cu socrii ei

Artista a avut deja ocazia de a-i cunoaște pe părinții noului său iubit, iar în presă s-a vehiculat că Andreea Bălan nu ar fi reușit să le ajungă la inimă socrilor. Vedeta a dorit să lămurească această situație și a precizat că are o relație foarte bună cu părinții partenerului ei și că a fost foarte bine primită în familia lor.

„Ce vreau să clarific! Părinții lui mă acceptă și mă iubesc foarte mult. A apărut un articol unde scria că părinții lui nu m-ar accepta. Nu este adevărat! Părinții lui mă acceptă. Am fost acasă la el, la Sibiu și ne înțelegem minunat. Sunt niște oameni extraordinari”, a spus vedeta la Antena Stars.

Recent, Cancan scria că părinții lui Victor Vlad Cornea nu sunt deloc încântați de relația fiului lor cu celebra artistă.

„Părinții lui Victor i-au spus deja că ei nu se vor opune, dar că nu sunt deloc încântați. Nu s-au ascuns, au fost foarte clari. Nu o vor pe Andreea pentru că este prea expusă publicului, are și copiii. Ei sperau ca băiatul să-și găsească o fată de vârsta lui sau mai mică, să se cunoască bine, apoi să se căsătorească. Toată familia este făcută foc, nu le place deloc că Victor e zilnic prin ziare, consideră că tot ceea ce se întâmplă, inclusiv această relație, îi distrage atenția de la drumul lui”, ar fi spus surse apropiate cuplului.

Citește și: Cum își educă Andreea Bălan fetițele: „A trebuit să îmi dezvolt tot felul de strategii”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
O schimbare climatică bruscă aduce Mica Eră Glaciară în Europa: Londra va fi acoperită de gheață trei luni pe an
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Cât costă carnea de porc de Crăciun cu o săptămână înainte de sărbători. Prețuri în piețe, supermarketuri și la poarta fermei
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: România se îndreaptă spre o criză economică și socială uriașă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”