Mesajul emoționant al unui tată plecat în război, pentru fiica sa, livrat după mai bine de 80 de ani: „Roagă-te pentru mine la bunul Dumnezeu să te pot îmbrățișa într-o zi”

Mesajul soldatului Guido pentru fiica sa în vârstă de doi ani a fost livrat după 81 de ani. Familia nu a mai auzit nimic despre el de când a plecat la război, dar s-a bucurat enorm de această moștenire lăsată de bărbat.

Este povestea Onorinei Manica, o locuitoare din Rovereto, Trento, care a primit pe 30 iunie 2023 o carte poștală trimisă în 1942 de tatăl ei, Guido, care a plecat pe frontul din Rusia și nu s-a mai întors.

„Pentru tânăra Onorina Manica”, scrie în bilet. Pe spate sunt gândurile unui tată pentru fiica sa, scrise de mână, cu o iubire pe care deceniile ce au trecut nu au șters-o.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Pe 30 iunie, Alberto Pedrotti a sunat la casa Onorinei, găsise scrisoarea încă închisă în interiorul unei cărți vechi. Acesta a căutat-o pe femeie, aflând despre ea că are acum 83 de ani, trei copii și mulți nepoți.

Alte articole

Rusia bate toate recordurile de costuri în războiul cu Ucraina. Cheltuie 25 de milioane de euro pe oră!

Care ar putea fi următoarea țară atacată de Putin. Experții americani spun că România este direct vizată de Rusia

„A fost o surpriză incredibilă, o îmbrățișare cu tatăl meu care a sosit după atâția ani”, a spus Onorina.

Guido avea 28 de ani când a plecat la război și și-a lăsat în urmă tatăl, soția și cele două fiice, Onorina, de doi ani, și Rita, care abia se născuse când el a plecat.

„Draga mea fiică Onorina, tatăl tău îți trimite multe sărutări chiar dacă este atât de departe. Îți recomand să asculți de mama și de bunicul tău.

Dă-i multe sărutări și surioarei tale Rita din partea mea și roagă-te pentru mine la bunul Dumnezeu să mă țină sănătos și să te pot îmbrățișa într-o zi. Un pupic bunicului și mamei din partea tatălui tău Guido, la revedere”, a scris tatl.

Deasupra este scrisă o dată: joi,12 decembrie 1942. Nu se știe de ce scrisoarea nu a fost niciodată livrată, chiar dacă a fost găsită destul de aproape de destinație.

Guido nu s-a mai întord de pe front. După război, Onorina a fost trimisă la internat, apoi a devenit muncitoare într-o fabrică. În 1963 s-a căsătorit, iar primului său copil i-a dat numele Guido, în onoarea tatălui pe care abia reușise să-l cunoască.

„Cartea poștală nu a mai ajuns niciodată și nu am mai primit niciodată vești de la el. Mama a continuat mereu să-i scrie, dar din 1943 toate scrisorile s-au întors la noi. Dar ea nu a vrut niciodată să creadă că a murit, a preferat să creadă că și-a pierdut mințile și că era bine, poate cu o nouă familie. O ultimă îmbrățișare, pe care nu am reușit să ne-o dăm unul altuia și care, în sfârșit, a sosit”, spune Onorina, potrivit stiridiaspora.ro.