Mesajul emoționant al unui tată plecat în război, pentru fiica sa, livrat după mai bine de 80 de ani: „Roagă-te pentru mine la bunul Dumnezeu să te pot îmbrățișa într-o zi”

Mesajul soldatului Guido pentru fiica sa în vârstă de doi ani a fost livrat după 81 de ani. Familia nu a mai auzit nimic despre el de când a plecat la război, dar s-a bucurat enorm de această moștenire lăsată de bărbat.

Este povestea Onorinei Manica, o locuitoare din Rovereto, Trento, care a primit pe 30 iunie 2023 o carte poștală trimisă în 1942 de tatăl ei, Guido, care a plecat pe frontul din Rusia și nu s-a mai întors.

„Pentru tânăra Onorina Manica”, scrie în bilet. Pe spate sunt gândurile unui tată pentru fiica sa, scrise de mână, cu o iubire pe care deceniile ce au trecut nu au șters-o.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Pe 30 iunie, Alberto Pedrotti a sunat la casa Onorinei, găsise scrisoarea încă închisă în interiorul unei cărți vechi. Acesta a căutat-o pe femeie, aflând despre ea că are acum 83 de ani, trei copii și mulți nepoți.

Alte articole

Andreea, cea de-a doua româncă dispărută în urma exploziei din Germania, a fost găsită moartă la trei zile după prăbușirea clădirii în care se cazase

Incendiu devastator în Brăila. O casă a ars, un bărbat a murit și două femei au ajuns la spital

„A fost o surpriză incredibilă, o îmbrățișare cu tatăl meu care a sosit după atâția ani”, a spus Onorina.

Guido avea 28 de ani când a plecat la război și și-a lăsat în urmă tatăl, soția și cele două fiice, Onorina, de doi ani, și Rita, care abia se născuse când el a plecat.

„Draga mea fiică Onorina, tatăl tău îți trimite multe sărutări chiar dacă este atât de departe. Îți recomand să asculți de mama și de bunicul tău.

Dă-i multe sărutări și surioarei tale Rita din partea mea și roagă-te pentru mine la bunul Dumnezeu să mă țină sănătos și să te pot îmbrățișa într-o zi. Un pupic bunicului și mamei din partea tatălui tău Guido, la revedere”, a scris tatl.

Deasupra este scrisă o dată: joi,12 decembrie 1942. Nu se știe de ce scrisoarea nu a fost niciodată livrată, chiar dacă a fost găsită destul de aproape de destinație.

Guido nu s-a mai întord de pe front. După război, Onorina a fost trimisă la internat, apoi a devenit muncitoare într-o fabrică. În 1963 s-a căsătorit, iar primului său copil i-a dat numele Guido, în onoarea tatălui pe care abia reușise să-l cunoască.

„Cartea poștală nu a mai ajuns niciodată și nu am mai primit niciodată vești de la el. Mama a continuat mereu să-i scrie, dar din 1943 toate scrisorile s-au întors la noi. Dar ea nu a vrut niciodată să creadă că a murit, a preferat să creadă că și-a pierdut mințile și că era bine, poate cu o nouă familie. O ultimă îmbrățișare, pe care nu am reușit să ne-o dăm unul altuia și care, în sfârșit, a sosit”, spune Onorina, potrivit stiridiaspora.ro.