Cabinetul particular al doctoriței care era de gardă când a murit Alexandra a fost vandalizat. Doi medici din Botoșani nu i-au răspuns tinerei la mesaje

Cabinetul particular al medicului din Botoșani care era de gardă când a murit Alexandra a fost vandalizat de cetățeni.
Alina Costache
24 aug. 2023, 21:20
Cabinetul particular al doctoriței care era de gardă când a murit Alexandra a fost vandalizat. Doi medici din Botoșani nu i-au răspuns tinerei la mesaje

Revolta cetățenilor din Botoșani, și nu numai, crește pe zi ce trece. Cabinetul particular al doctoriței care a fost de gardă vineri, când a murit Alexandra Ivanov, după șapte ore de agonie, fără niciun tratament medical, a fost vandalizat.

Botoșănenii au scris „Nu am aer!” și „Alexandra” pe fațada cabinetului medicului Pitrop, unul dintre medicii acuzați că sunt vinovați de moartea Alexandrei, tânăra mamă care a decedat în data de 18 august la Maternitatea Botoșani.

Citește și: „Niște animale”. Atitudinea revoltătoare a unui medic de la maternitatea Botoşani. „Şi eu sunt Alexandra!” – protestul continuă de cinci zile

La fața locului au fost chemați polițiștii pentru a interveni după ce mai multe persoane au vandalizat cabinetul, potrivit Botoșani24.

Fratele Alexandrei Ivanov, Vlad Miron, a dezvăluit că singura care a încercat să o ajute pe sora sa a fost o asistentă. Aceasta s-a dus să cheme o doctoriță, dar a fost dată afară din cabinet.

Alexandra avea 25 de ani și era mama a trei copii de 1, 4 și 5 ani, fiind însărcinată în 13 săptămâni cu cel de-al patrulea prunc. Tânăra a ajuns la maternitatea „Mavromati” cu dureri mari în zona abdominală și a trimis mai multe mesaje medicului ei, rugându-l să o ajute cu un chiuretaj, anunțându-l că sarcina s-a oprit din evoluție.

Au fost făcute publice conversațiile dintre ea și soțul ei, toate arătând chinurile pe care Alexandra a trebuit să le suporte. În ultimele clipe de viață, i-a scris mamei sale: „Nu am aer”.

Cel care a făcut publice mesajele este fratele Alexadrei. Sunt mesaje disperate pe care tânăra le-a trimis către medicii  la care a apelat pentru intervenție în timpul unor dureri groaznice, cea care era de gardă în spital și cea care i-a monitorizat sarcina.

Vlad Miron a anunțat că va da în judecată spitalul și medicii care nu au ajutat-o pe sora lui.

Bărbatul mai spune și că a primit o mulțime de mesaje de la persoane care au avut de suferit din cauza acelorași medici.

„Poate dacă îmi scria mie, poate mă duceam acolo, reușeam să fac ceva. Eu am aflat dimineață de la mama mea că a murit. I-a scris soțului și a sunat-o pe mama. Ultimul mesaj i l-a dat mamei, atunci mama s-a urcat în mașină și s-a dus la maternitate, dar era prea târziu. Nu se aștepta nimeni, mama e și ea cadru medical, nu bag toate cadrele medicale în aceeași oală, sunt și medici dedicați. Dar pe aceștia nu pot să îi numesc medici. 

um poți spune când vezi că față aia te imploră să îi faci ceva și tu să îi spui să aștepte medicul curant. Și un criminal mai are milă câteodată. Singură care a încercat să facă ceva a fost o asistentă care a sunat medicii, s-a dus la cabinetul doctoriței și ea a dat-o afară din cabinet. Asistenta a încercat să aducă doctorița. Doctorița era acolo. Ce aștepta? Bani? Îi dădeam, dar cui să-i dau dacă nu a venit nimeni? De ce trebuie să se paseze responsabilitatea de la unul la altul? Am înțeles că s-a făcut prescripția medicală pe numele doctorului curant care era acasă. 

Mulți oameni au pățit la fel, dar au avut fericitul caz să nu se întâmple tragedii. Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor, mi se și blochează telefonul cu mesaje cu cazuri pe care le-au pățit și ei, foarte multe cazuri, cam aceiași doctori. Nu e prima dată când se întâmplă, dar ei au avut noroc și au trăit. O să dau în judecată spitalul și medicii, ei trebuie să plătească, să fie pedepsiți penal. Vreau să văd că fac ani și de pușcărie, să se facă dreptate, să nu mai pățească altcineva așa ceva”, a declarat Vlad Miron, potrivit stiribotosani.ro.

Citește și: Ciolacu alocă 50.000 de lei din Fondul de rezervă familiei Alexandrei, tânăra gravidă moartă în Botoșani

Conform mesajelor, medicii au lăsat-o să agonizeze pe patul de spital, timp de mai multe ore. În tot acest timp a vorbit cu soțul ei, a trimis mesaje medicului său, iar ultimul, cel către mama sa, este cu adevărat cutremurător – „Nu am aer!”.

O oră și jumătate mai târziu, Alexandra își dădea ultima suflare.

„La ora 07:35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI, unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8:20 declarându-se decesul”, se arată  în raportul făcut public de DSP Botoșani.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Calvarul trăit de oamenii săraci în unul dintre cele mai bogate orașe din lume. Locuiesc în condiții ireale, iar unele apartamente seamănă cu o cușcă
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Playtech.ro
Greşeala de protocol făcută de Ilie Bolojan la Chişinău! Nici nu a coborât bine din maşină şi premierul României a...
Adevarul
Mărturii cutremurătoare despre crima de la Craiova: cu ultimele puteri, profesoara i-a zis fiicei sale să iasă din apartament
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Ministrul Apărării dezminte zvonurile alarmiste: Nu începe niciun război
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
iamsport.ro
Legendarul Roger Federer a ajuns lângă Ion Țiriac. Forbes face un anunț uluitor
MediaFlux
Tensiuni majore în Coaliție! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat
stirilekanald.ro
„Mi-a dat viaţa complet peste cap!” Polițistul atacat cu sabia de un interlop, dezvăluiri emoționante. În ce stare se află Ciprian acum, la 8 ani de la incident: „Mi-aş dori să am sănătatea înapoi”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect