Cazurile Covid au reînceput să crească. Adrian Marinescu, directorul de la „Matei Balș”, trage un semnal de alarmă: „E o creștere cu cel puțin 50% față de ce aveam anterior”

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului "Matei Balș" din București, a vorbit despre creșterea cazurilor de Covid. Medicul explică că există o creștere a cazurilor cu cel puțin 50% față de perioada precedentă. Cu toate acestea, 80% dintre ele sunt forme ușoare, în timp ce pacienții care ajung la Terapie Intensivă sunt foarte puțini.
Filip Stan
06 sept. 2023, 08:11
Cazurile Covid au reînceput să crească. Adrian Marinescu, directorul de la
AdrianMarinescu, despre urmările COVID-19 pe termen lung

”Nu ne gândim că vom avea un val pandemic, aşa cum era la începuturi, că se întoarce pandemia. Cred că trebuie să existe o discuţie echilibrată care spune în felul următor: în momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, evident că suferă mutaţii. Celelalte nu sunt importante, apar noi variante. Practic, dacă vorbim de Eris, o subvariantă a Omicronului care circulă destul de mult la nivel global, probabil undeva către 40% şi aşa cum ştim din cazurile anterioare va eveni predominantă.

La fel se întâmplă şi în România, noi facem secvenţieri destul de mari şi am început să facem dinamic acum. Practic toţi pacienţii internaţi cu Covid au şi secvenţiere. Avem într-adevăr această variantă şi probabil în viitorul apropiat vom avea şi nişte cifre exacte ca să ne dăm seama, dacă sunt la fel şi în România”, a declarat medicul Adrian Marinescu, marţi seară, la Medika TV.

Citește și EXCLUSIV| Noua variantă de Covid amenință începutul anului școlar! Medicul Adrian Marinescu aruncă bomba

Adrian Marinescu, directorul de la „Matei Balș” trage un semnal de alarmă: „E o creștere cu cel puțin 50% a cazurilor Covid față de ce aveam anterior”

Potrivit medicului, aproape toate cazurile cu care ajung pacienții la spital sunt forme ușoare.

”Ştim din experienţa anterioară că este un decalaj destul de mic între ceea ce se întâmplă în Europa de Vest şi România, în sensul că la noi e puţin mai târziu. Creşterea de la ei a fost cu nişte săptămâni în urmă. Ceea ce am văzut în Institut, cam de două săptămâni, e o creştere cu cel puţin 50% faţă de ce aveam anterior. Cam 100 de prezentări în fiecare zi, indiferent de vârste. E adevărat că 80% sunt forme uşoare.

Sunt pacienţi care pot merge acasă. 20 la sută nu sunt neapărat cazurile acelea foarte grave de terapie, dar sunt persoane cu factori de risc, sunt copii mici pe care trebuie să îi monitorizezi şi sunt şi cei care au într-adevăr complicaţii pulmonare, neurologice etc, iar porcentul care ajung în terapie intensivă, din fericire, este extrem de mic. Sunt puţini cei care ajung în terapie, dar totuşi se poate întâmpla”, a adăugat Marinescu.

Citește și Știai că poți face toxiinfecție alimentară de la apă? Medicul Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă: „Are un gust ciudat, iar microorganismele își fac de cap”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în această dimineață la granița cu România! Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte